Acoperişul verde, o metodă să reduci factura la încălzire

Autor: Dinu Boboc

Dacă vă acoperiţi casa cu un strat subţire de sol cu iarbă, puteţi face o economie de 30%.

Iarna se apropie, iar subvenţiile pentru căldură vor deveni mai mici decât temperaturile din lunile următoare. EVZ trece în revistă câteva metode mai puţin obişnuite de îmbunătăţire a confortului termic al casei şi, implicit, de reducere a facturilor la întreţinere.

O metodă este cea a acoperişurilor verzi. Un acoperiş verde este alcătuit din partea propriu-zisă hidroizolatoare şi partea vegetală. "Structura cel mai des întâlnită este formată dintr-un strat de suport, o barieră de vapori, un strat de termoizolare şi hidroizolare, urmat de unul de protecţie şi unul de drenaj. Peste toate acestea se poate planta vegetaţie", a declarat Aurelian Pascale, manager în cadrul Sika România.

Care sunt costurile

Un metru pătrat de acoperiş verde ajunge la 15-18 euro, putând varia în funcţie de plantele ce vor fi alese sau de costul de montaj. Această metodă asigură o bună izolare termică pe parcursul întregului an, reducând costurile cu încălzirea sau răcirea locuinţelor cu până la 26%, potrivit studiilor Sika România.

Ferestrele cu geam termopan oferă, în timpul iernii, o izolaţie termică de circa trei ori mai mare comparativ cu un geam obişnuit. Dacă vreţi să faceţi economii şi la factura de energie electrică, în cazul în care aveţi aparat de aer condiţionat, puteţi alege geamurile termopan ce integrează sticlă cu control solar.

Pentru 10 metri pătraţi, costul mediu pentru înlocuirea ferestrelor clasice cu termopane obişnuite se ridică la aproximativ 700 de euro, iar dacă vreţi să faceţi economii şi vara, mai daţi câţiva euro în plus pe metrul pătrat.

Rulouri din aluminiu

"Diferenţa de preţ dintre ferestrele cu sticlă termoizolantă cu control solar şi ferestrele termoizolante obişnuite este de doar câţiva euro pe metru pătrat, însă reducerea consumului de energie electrică se ridică la 20%", a precizat Ovidiu Păscuţiu, director general Saint-Gobain Glass România.

Potrivit studiilor companiei, aproximativ 15% din pierderile de căldură dintr-o locuinţă se realizează prin ferestre şi uşi. O altă metodă este folosirea rulourilor din aluminiu cu protecţie termică, care pot reduce consumul de energie cu până la 10% pe timpul iernii, potrivit reprezentanţilor firmei de specialitate MCA.

Aceste dispozitive ajută la izolarea mai bună a locuinţei prin crearea unei perne de aer, izolatoare, între fereastră şi mediul înconjurător. Pentru un apartament de două camere, preţul cu transport, montaj şi TVA este de 459 euro, iar pentru trei camere - de 579 euro.

DEBRANŞARE

Cât te costă o centrală termică

Preţul unei centrale termice de apartament variază între 1.990 lei şi 2.700 lei, în funcţie de marcă, model şi putere, potrivit lui Cătălin Drăguleanu, director de vânzări al Ariston Thermo România.

Preţul mediu pentru achiziţionarea şi instalarea unui sistem complet (radiatoare, ţeavă, accesorii, montaj, costuri debranşare) de încălzire variază între 5.500-7.000 lei şi diferă în funcţie de numărul de camere şi nivelul de dotare al instalaţiei.

În condiţiile eliminării subvenţiilor acordate de către Guvern şi a creşterii preţului la gigacalorie cu circa 60%, investiţia într-o instalaţie cu centrală proprie se va amortiza în cel puţin un an şi în cel mult trei ani.

Citiți și:

Taguri:case, centrale termice, acoperis verde, izolatie termica

Spune-ţi părerea!

  • jony
    30 martie, 11:13. jony

    domnilor dezbateti fara sa dati exemple clare

    eu nu stiu cit costa iarba sau daca este buna pe acoperis dar stiu ca pe blocuri unde acoperisul nu are panta sigur ar putea sta mai bine iarba si referitor la hidroizolatie costa mai putin de 15 euro mp vezi la magazin un sul de 10 mp izolatie 100 lei manopera si gaz

    deci ceva adevar ar fi daca te mai uiti si in jur te mai trezesti .

  • Green roof
    16 martie, 02:38. Green roof

    Panta nu mai mare de 35°
    Strainii au deja rulouri cu astfel de plante ( ceva in genul gazonului: youtube.com/watch?v=wa54_or9Dx0

    • Iarba verde de acasa/ Sa ma ratacesc prin lume / Nu ma lasa
      16 martie, 03:15. Iarba verde de acasa/ Sa ma ratacesc prin lume / Nu ma lasa

      Aici aveti toate etapele realizarii : youtube.com/watch?v=BtbFMz7aIMk
      Cautati in Image- scrieti "acoperis verde" si vedeti case cu astfel in genul asta

  • bila
    29 octombrie, 22:08. bila

    nu ati inteles bine,ideea este sa intram in pamint?acolo o vom duce bine.........0

  • adwsf
    29 octombrie, 12:15. adwsf

    noi o sa ne punem celofan de casa , pac, pac.

  • neluțu
    28 octombrie, 23:45. neluțu

    descotorositi-va de comunistii din conducere si o sa vi se încalzeasca locuinta si nu numai ..........

  • tb
    28 octombrie, 23:42. tb

    si vara pui vaca pe acoperis sau poti face bani din productia de fan. Vand Fan De Pe Casa!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Ce am mai ras

  • VISANDU
    28 octombrie, 21:42. VISANDU

    Eu cred ca, daca plantam copaci pe acoperis, economia va fi de 100%. Ba mai mult, vom castiga din vanzarea lemnelor de pe acoperis. In acest scop il angajez pe BOBOCul DINUlica, autorasul acestui TERCI, numit articol.

  • @las-o
    28 octombrie, 16:34. @las-o

    \"Atata doar ca hidroizolatia costa 250 Euro/mp\". Se vede ca pana sa te pricepi la constructii, ai lucrat la aprozar.

  • vic
    28 octombrie, 14:07. vic

    mai bine pui sindrila de lemn. In RO mai exista meseriasi care fac asa ceva - este frumos si ieftin.

  • Acoperis Dorel
    28 octombrie, 12:31. Acoperis Dorel

    Articolul prezinta niste aberatii tehnice. Gazonul asa cum este pus in foto va fi spalat in primul an de ploi ,este imposibil de intretinut (tundere ,etc). Am vazut o terasa construita in acest mod si in primul an arata catastrofal. Plus ca hidroizolatia costa enorm.

    • Luci
      28 octombrie, 14:06. Luci

      Exact la asta ma gandeam si eu cand am vazut iarba pe acoperis... Cum naiba o tund cand creste? Ma urc pe casa cu masina de taiat iarba???

    • nume
      28 octombrie, 18:33. nume

      Acoperisul vegetal exista de când lumea, adica din neolitic. Este foarte des întâlnit în tarile scandinave, dar si în cele din vestul Europei. Prezinta nenumarate avantaje, precum descrise pe scurt în articol. O simpla cautare pe Goagal ar deschide mintea multora dintre comentarorii de aici. Dar nu este de mirare ca eternul Dorel vine si-si da cu presupusul, demn urmas al românului atotstiutor. Si uite cum tot la coada vacii ramâne tara asta..?.

  • koko
    28 octombrie, 11:27. koko

    Pai e clasica chestia.....Panouri solare? Ieftin.....doar ca trebuie sa mai iei niste accesorii de 3 ori mai scumpe :))

  • las-o
    28 octombrie, 00:39. las-o

    15 Euro? O bagatela! Atata doar ca hidroizolatia costa 250 Euro/mp.

    • Mady
      28 octombrie, 00:48. Mady

      Hahaha!:)) O mica mare diferenta! Poate aveam sa dau 15 Euro/mp, dar hidroizolatia..... e alta poveste.

    • Remus
      28 octombrie, 12:26. Remus

      Eu nu sunt specialist dar hidroizolatia nu exista deja? Ca doar acoperisul trebuia sa reziste la ploaie, zapada, etc.

      • las-o
        28 octombrie, 16:25. las-o

        Pai ce mai astepti? Ai tigle sau tabla pe casa? Tranteste si niste brazde de iarba. Sa ne povestesti dupa aia cum e!

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele