Utilizatorii vor primi sfaturi prin intermediul e-mailului, dar şi pe forum. Tot ce trebuie să facă cei care au nevoie de sprijin este să se înscrie, completând câteva date personale (vârstă, sex, stare civilă), date care rămân confidenţiale. După înregistrare, se poate face un test care evaluează problemele cu alcoolul şi, ulterior, utilizatorul poate trece prin zece şedinţe de terapie on-line. „După parcurgerea unei şedinţe, următoarea va fi accesată după 12 ore”, mai explică psihiatrul Eugen Hriscu.
În România, aproximativ 10% din populaţie are probleme cu alcoolul, iar „dependenţii” nu sunt neapărat de la sate. Consumul de alcool îi afectează şi pe cei de la oraş, cu slujbe stresante, credite de plătit, fără timp pentru ei înşişi şi pentru familie.
„Contrar aşteptărilor, alcoolul nu se consumă exagerat doar în mediul rural, ci şi la oraş. Sunt oameni cu funcţii înalte, venituri mari, care ajung dependenţi după ce folosesc alcoolul în scop de relaxare”, spune Hriscu.
Totodată, orăşenii sunt cei care consumă alcoolul în scop distractiv, în cluburi şi la petreceri. Acest comportament este frecvent întâlnit printre tinerii cu vârste între 14 şi 18 ani, potrivit unui studiu recent. La adolescenţii români, consumul de bere şi vin depăşeşte cu 10% media europeană.
SPRIJIN
Consilierea virtuală, un prim pas
Site-ul www.alcohelp.ro conţine informaţii despre ce înseamnă consum abuziv de alcool, instrumente de creştere a motivaţiei pentru a renunţa la alcool, de conştientizare a problemelor şi de autocontrol, sprijin profesionist prin e-mail şi forum.
„Site-ul poate fi un prim pas, care aduce beneficii uriaşe”, consideră psihiatrul Eugen Hriscu.
Medicii care se ocupă de tratarea dependenţelor au observat că mulţi dintre cei cu probleme ajung să ceară ajutor doar în stadii avansate de dependenţă cronică, atunci când şansele de vindecare sunt minime. Aceasta se întâmplă atât din lipsă de informare, dar şi pentru că la noi lipsesc centrele, care oferă tratament specializat.
Următorul test vă poate ajuta să depistaţi dacă aveţi sau nu probleme cu consumul de alcool.
Vineri, 13 Noiembrie 2009. 0 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi
Ajutor on-line pentru dependenţii de alcool
UTIL. Cei care suferă din cauza problemelor cu alcoolul pot cere ajutor specializat prin intermediul unui site lansat ieri.
Cei care au probleme cu alcoolul, dar nu au timp sau curaj să le rezolve apelând la un specialist pentru consiliere, au la dispoziţie, de ieri, un site în limba română, www.alcohelp.ro, pus la punct de specialişti în tratarea dependenţelor.
10 şedinţe de terapie gratuită
Site-ul a fost creat pentru cei cu vârste între 16 şi 44 de ani, utilizatori de internet, cu un nivel de educaţie mediu şi peste mediu. „Această platformă on-line îi poate ajuta pe cei cu probleme să-şi recapete controlul şi să dobândească abilităţi care să-i ajute să prevină consumul exagerat”, a explicat psihiatrul Eugen Hriscu. Noul site are şi un rol preventiv, oferind informaţii despre efectele consumului abuziv de alcool.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum