Al Gore a primit Premiul Nobel pentru o eroare

Specialiştii în domeniu au precizat că aceşti gheţari au o grosime foarte mare, iar ideea să se topească până în anul 2035 este puţin probabilă, doar în cazul unei creşteri foarte mari a temperaturii globale. În unele locuri, gheţarii au peste 100 de metri, iar rata de topire, în acest moment, este, doar în cazuri izolate, de maximum 1 metru pe an.

Pe 20 ianuarie, în cadrul unui comunicat de presă al IPCC, se preciza că se "regretă modul în care procedurile au fost aplicate. Acest episod demonstrează că în ceea ce priveşte calitatea datelor, aceasta depinde de aplicarea regulilor, inclusiv atenta verificare a calităţii şi validităţi fiecărei surse, înainte de a încorpora informaţiile în raportul IPCC".

Povestea care a speriat liderii mondiali

Teoria a avut ca sprijin de promovare filmul "An Inconvenient Truth" (2006). Pelicula prezintă eforturile şi demersurile politice ale lui Al Gore, de educare a populaţiei cu privire la efectele negative ale încălzirii globale şi la măsurile care pot fi luate pentru a stopa acest fenomen.

Documentarul a primit şi două premii Oscar, iar succesul i-a adus 49 milioane de dolari. Mesajul filmului a încurajat eforturile celor implicaţi în lupta cu poluarea şi, implicit, cu marii poluatori, iar asupra liderilor politici au fost reluate presiunile de a lansa politici de prevenire a acestui fenomen.

Nobelgate climatic

În urmă cu câteva zile, ziarul "The Sunday Times" a publicat un material în care cercetătorii aflaţi în spatele raportului IPCC au recunoscut că semnalul de alarmă cu privire la topirea gheţarilor în Himalaya, până în anul 2035, cu efecte dezastruoase pentru întreaga populaţie din zonă, nu este decât o idee preluată dintr-un articol al revistei "New Scientist", publicat în anul 1999, idee care nu face parte dintr-o cercetare oficială.

Interviul, prezentat cu opt ani înaintea raportului IPCC, a fost realizat cu un cercetător indian, Syed Hasnain, de la Universitatea Jawaharlal Nehru din Delhi.

În faţa acestor acuzaţii, de speculaţii împachetate într-o ameninţare reală, profesorul Murari Lal, cel care a coordonat capitolul din raportul IPCC cu privire la gheţari a declarat că recomandă să se renunţe la informaţiile publicate cu privire la gheţarii din Himalaya: "dacă Hasnain declară oficial că nu îşi asumă afirmaţiile, ori dacă acestea s-au bazat pe o presupunere eronată, atunci recomand ca fragmentele despre gheţarii din Himalaya să fie înlăturate din raport".

Una dintre explicaţiile care au condus la această situaţie pare să fie lipsa de experienţă a celor care au întocmit raportul. Lal a declarat că nu este "expert în gheţari". În plus, a recunoscut că nici nu a mers în regiune. "De aceea trebuie să mă bazez pe lucrări de cercetare credibile", a mai subliniat Lal, citat de ziarul "The Sunday Times".

Săptămâna trecută, preprezentaţii ICPP au refuzat să comenteze cum o persoană care a recunoscut că nu are experienţă în ceea ce priveşte gheţarii a asupervizat un capitol în care se vorbea exact despre acest lucru.

Jurnalistul care a realizat interviul cu Hasnain, Fred Pearce, a precizat, la rândul său, că ideea de a face acel material a pornit după ce a găsit un articol despre Hasnain într-o revistă indiană. Jurnalistul a mai precizat că cercetătorul indian se baza pe cifre dintr-un raport nepublicat într-o revistă de specialitate şi, prin urmare, neoficial. Acest element a fost menţionat, de la început, în interviul care a apărut în 1999, în revista "New Scientist", şi s-a subliniat că sunt opinii personale.

Pearce a mai precizat, însă, că în interviul cu Hasnain nu se precizează că până în 2035 gheţarii din Himalaya se vor topi, iar informaţiile aveau în vedere doar o anumită parte a gheţarilor, nu întreaga lor suprafaţă.

Traseul unei speculaţii în drum spre celebritate

Interviul din 1999 a fost ca şi uitat, până în 2005, când, un alt raport, al celor de la World Wildlife Found, bazat pe interviul din "New Scientist", oferea o imagine sumbră a impactului topirii gheţarilor în Nepal, India şi China. Însă, iniţiativa celor de la WWF nu a avut caracterul unei lucrări de cercetare şi nu a fost trimisă spre publicare niciune reviste de specialitate, pentru a fi considerată un studiu oficial.

Cu toate acestea, cele menţionate de WWF, pe baza interviului din 1999, au fost principalele surse folosite de cei de la IPCC, iar informaţiile au fost publicate în raportul care a adus grupului şi lui Al Gore premiul Nobel pentru Pace. Cei de la IPCC menţionează în biografie de unde au luat informaţiile, însă mai adaugă faptul că pericolul ca aceşti gheţari să se topească este de peste 90%.

În apărarea sa, profesorul Murari Lal a mai precizat că "acele comentarii din raportul WWF au fost făcute de un respectabil om de ştiinţă indian şi a fost rezonabil de presupus că ştia despre ce vorbeşte".

În acest moment, marea majoritate a cercetătorilor se întreabă cum a fost posibil ca Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) să facă o astfel de greşeală şi să o publice în raporul său.

Scandalul a pornit după ce Graham Cogley, geograf la Trent University, din Canada, neîncrezător în concluziile raportului IPCC, a început să investigheze traseul pe care a evoluat această teorie. El a descoperit interviul din 1999 şi a vorbit cu jurnalistul Fred Pearce. La rândul său, Pearce  a discutat, încă odată, cu Syed Hasnain, care i-a reconfirmat faptul că ceea ce a declarat au fost doar speculaţii.

"Faptul că gheţarii se topesc este, în sine, un lucru rău. Însă, aceştia nu se topesc după ratele speculate de raportul IPCC. Problema este că nicio persoană dintre cele care au studiat acest document nu s-a obosit să urmeze firul teoriei, să vadă care-i sunt originile. Se ajunge la un articol publicat într-o revistă şi nu este genul de concluzie pe care ai dori să o regăseşti într-un raport IPCC", este de părere Cogley.