Predicţiile au o concluzie comună: indiferent de suportul pe care va circula informaţia (print, TV sau internet), creatorul de conţinut, jurnalistul, rămâne eroul principal al industriei.
PRINT
„Vor exista ziare şi peste 10 ani” 
CĂTĂLIN TOLONTAN, redactor-şef „Gazeta Sporturilor”: „În 1999, piaţa media era afectată, ca şi acum, de criză. Statul intervenea drept player incorect, decizând cine ia publicitate de la guvern şi cine, prin urmare, concediază mai puţini oameni. Astăzi, afacerile necurate se fac şi pe bani europeni, cei distribuiţi pentru publicitatea ministerelor, agenţiilor şi a diverselor proiecte. Asta mi se pare un pericol mai mare pentru media decât internetul. Pentru că, în materie de net, luptăm pe aceeaşi piaţă, inovăm, producem conţinut. Dar când ai de-a face cu un gigant politizat precum statul care se substituie legilor pieţei, competiţia se falsifică. Treaba noastră, ca jurnalişti, este să ne prezervăm profesia. Fără ea, site-urile de ştiri sau orice alte canale de informare vor fi stropitoare de mituri. Această meserie are viitor, asta ştiu sigur, restul e treaba oamenilor de afaceri, a publicului, a pieţei şi a tehnologiei”.
PETRIŞOR OBAE, analist media, paginademedia.ro: „Declinul ziarelor a început, putem spune, din 2000. Acest declin va continua în anii următori”.
ORLANDO NICOARĂ, director Media- Pro Interactiv, specialist internet, new media: „Criza prin care trece printul nu s-ar fi produs atât de repede dacă nu erau dificultăţile economice. Este foarte greu să recupereze pierderea. Clienţii de publicitate care au ales medii vor vedea avantajele şi îşi vor aloca, în consecinţă, bugetele de promovare pentru on-line. Avantajul printului este că produce conţinut, care acum s-a mutat pe net, prin ediţiile on-line. Depinde dacă publisherii se vor coaliza pentru a se plăti accesul la ediţiile on-line”.
DRAGOŞ STANCA, manager F 5, Divizia de new media a Grupului Realitatea- Caţavencu: „Cred în forţa cuvântului scris, însă nu neapărat tipărit pe hârtie de ziar. Şi peste 10 ani vor exista versiuni tipărite ale ziarelor, cred însă că tehnicile de tipar vor evolua calitativ net, poate se va folosi cerneală electronică şi alte lucruri aflate încă în etapa de experiment. În opinia mea, în timp, hârtia va fi eliminată complet din proces, iar «viziunea » mea este că telefonul mobil va fi centrul multimedia al tuturor distracţiilor şi informării. Cred că ziarele vor putea să îşi prezinte încă oferta, dar probabil că paginile se vor proiecta direct din telefon prin wireless, fie pe monitor, fie în format holografic. Sunt convins că viitorul va fi digital, mobil şi interactiv, iar ziarele nu vor putea face excepţie de la acest lucru”.
ON-LINE
Mihai Tatulici: „Uitaţi-vă la diferenţa de bani care se încasează dintre televiziune şi internet. Internetul e încă foarte firav. Televiziunea are încă viitor multă vreme. Internetul nu-i decât un alt suport pentru televiziune. În curând, reglementările pe net vor fi similare celor pentru canalele TV. În plus, emisia va creşte calitativ. Indiferent că-ţi vei crea propria televiziune digitală, vorbim despre acelaşi lucru: imagini şi sunet”.
Petrişor Obae: „Acum zece ani, în 1999, rata de penetrare a internetului era aproape neglijabilă. Ce avem acum? Piaţa TV este supraaglomerată, au apărut canalele de ştiri, ziarele sunt în declin, internetul bubuie!”.
Orlando Nicoară: „Acum cinci ani nu aveam Facebook sau Twitter, nici chiar You Tube, deci lucrurile se mişcă foarte repede. Sunt convins că, în următorii 2-5 ani, tot ce înseamnă comunicare pe mobil va avea o pondere importantă; va creşte foarte mult internetul. Deja streamingul şi downloadul de filme creşte puternic în SUA, tehnologiile sunt din ce în ce mai accesibile, broadbandul este din ce în ce mai de calitate. La nivel de România este puţin probabil ca internetul să fie mediul dominant, din cauza slabei penetrări. În Marea Britanie, de exemplu, netul se bate cu televiziunea în preferinţe, eventual integrat cu telefonul mobil”.
Terminalele mobile câştigă teren în faţa mediilor clasice, ca radioul şi presa scrisă. Revoluţia vine însă cu cerneala electronică
PENETRARE ON-LINE
România, locul 10 în Europa
- 7,4 milioane de utilizatori de internet sunt în acest moment în România, plasându-ne pe locul 10 în Europa ca număr absolut de abonaţi.
- Mai relevant este însă gradul de penetrare al internetului din numărul total al populaţiei.
- Primul loc în Europa este ocupat de Islanda, cu o penetrare de 89,3%, urmată de Norvegia şi Olanda.
- În România, procentul de abonaţi este încă destul de scăzut, de 33,4%, una dintre cele mai mici rate din estul Uniunii Europene. Doar Bulgaria are o penetrare mai scăzută, de 32,9%.
- În schimb, rata de creştere a numărului de abonaţi la internet din România este una dintre cele mai ridicate la nivel european.
IMAGINI VII
Cerneala electronică, salvarea presei scrise
Pe 18 septembrie va avea loc o revoluţie în istoria presei. Pentru prima dată, o publicaţie va folosi tehnologia „cernelei electronice” într-un tiraj de mari proporţii.
Revista „Entertainment Weekly” a anunţat că abonaţii din Los Angeles şi New York vor descoperi în paginile publicaţiei un ecran extrem de subţire pe care vor rula imagini publicitare animate.
Tehnologia este produsă de compania Americhip, display-ul având o grosime de doar 2,7 mm şi este prevăzut cu baterii reîncărcabile printr-o minipoartă USB.
Cititorii vor putea urmări reclame video cu o durată totală de 40 de minute aparţinând companiei Pepsi-Cola şi televiziunii CBS. Deşi tirajul nu a fost anunţat oficial, se presupune că acesta va depăşi 100.000 de exemplare.
În urmă cu puţin timp, tehnologia e-ink (cerneală electronică) a fost folosită în premieră mondială de ediţia americană a revistei „Esquire”. Tirajul a fost însă de numai 6.000 de exemplare.
TELEVIZIUNE
„Nu e pericol din partea netului”
MIHAI TATULICI, jurnalist de televiziune: „Televiziunea va supravieţui fără probleme. Formatul este important: imagini în mişcare plus sunet, indiferent de suport; tot broadcasting este, indiferent că e prin aer sau prin intermediul unui server. Nu există niciun pericol din partea internetului, mai ales în România, unde televiziunea este mediul dominant de informare”.
COSTI MOCANU, director executiv PRO TV SA: „Nu contează mediul de expunere a produsului, poate fi TV sau poate fi net. Viitorul îi va aparţine celui care va produce cel mai interesant content. Un produs bine targetat, bine realizat, bine promovat”.
MIHAI GĂINUŞĂ, realizator de emisiuni de televiziune şi de radio: „Televiziunea se va digitaliza. Va fi o televiziune prin internet la care lumea se va uita la ceas, ţinând cont de miniaturizarea accentuată. Iar pentru manelişti va exista televiziunea prin ghiul. Telenovelistele vor sta la cratiţă şi se vor uita la episodul preferat la ceasul din bucătărie”.
ORLANDO NICOARĂ, director MEDIPRO INTERACTIV: „Nu se va schimba curând foarte mult, pentru că sunt anumite bariere tehnologice. Costurile pentru a genera o televiziune on-line dinamică, în care să-ţi faci propriul program, sunt mari. Pe de altă parte, marile trusturi sau studiouri de film au, în continuare, interese puternice în zona de off-line”.
"Părerea mea este că radioul va continua; oamenii aflaţi în maşini vor asculta tot radio, cel puţin prime-time-ul de dimineaţă se va păstra."
Mihai Găinuşă, realizator de emisiuni de radio şi TV
STUDIU DELOITTE
Totul se mută pe telefonul mobil
Auditorii consorţiului Deloitte au ajuns la concluzii surprinzătoare în urma unui studiu privind evoluţiile din mass-media în condiţii de criză economică globală.
Studiul a fost dat publicităţii în luna mai şi conţine previziuni pe următorii doi ani.
- Conform Deloitte, audienţele TV vor creşte destul de mult, deoarece consumatorii vor petrece mai mult timp acasă.
- Observaţie confirmată de creşterea punctelor de rating la nivel global în a doua jumătate a anului 2008, odată cu declanşarea crizei. Acest lucru va reda încrederea oamenilor din televiziuni în momentul în care vor negocia cu clienţii de publicitate.
- Un alt fenomen de mari proporţii va fi creşterea publicităţii pe telefoanele mobile, în condiţiile în care alte medii convenţionale vor înregistra scăderi accentuate ale sumelor obţinute din publicitate.
- Un indiciu l-a reprezentat campania de succes a lui Barack Obama, bazată pe mesaje text trimise pe terminalele mobile.
- O altă tendinţă media va consta în dezvoltarea explozivă a cinematografiei 3D, sub presiunea cererii tot mai mari a amatorilor de publicitate.







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum