Prima victimă a prevederii a fost Remus Cernea, care nu poate intra în competiţia pentru ocuparea postului de deputat de Bucureşti lăsat liber de liberalul Bogdan Olteanu. Şi asta pentru că Biroul Electoral Municipal i-a respins candidatura din partea Partidului Verde. El a anunţat că va ataca decizia în instanţă, inclusiv la CEDO.
Modificare din octombrie
Legea uninominalului a fost amendată odată cu discutarea în parlament, în septembrie, a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2008.
Deşi textul actului normativ înaintat de cabinetul Tăriceanu nu făcea precizări în sensul condiţiilor de participare la alegerile parţiale, AEP a propus ca, în cazul partidelor, la acestea să participe doar candidaţii formaţiunilor care au trecut de 5%. Amendamentul a fost însuşit de Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, condusă de PDL-istul Daniel Buda.
„Prevederea are justificare prin prisma faptului că partidele care nu au intrat în parlament nu au cum să îndeplinească, în cazul alegerilor parţiale, con diţiile prevăzute de lege, cum este cazul câştigării a 6 mandate (4 de deputat şi 2 de senator - n.r.).
Prevederea nu afectează însă inde pendenţii care se pot înscrie în cursă şi câştigă mandatul dacă au obţinut jumătate plus unu din voturi”, a explicat Buda, pentru EVZ.
Stanomir: „Prevedere cel puţin bizară”
Constituţionalistul Ioan Stanomir consideră că articolul de lege privind limitarea candidaturilor doar la reprezentanţii partidelor parlamentare este „cel puţin bizară din punct de vedere constituţional”.
„Prin această prevedere, legea electorală doreşte să conserve un monopol al partidelor reprezentate în parlament”, a susţinut Stanomir, într-o intervenţie la Realitatea FM.
El a adăugat că una dintre problemele legii electorale este instituirea pragului electoral „care are ca scop fundamental de fapt menţinerea acesui monopol”. Referindu-se la cazul Cernea, Stanomir a mai spus că şansele de anulare a alegerilor sunt nule, fie şi în cazul unei decizii a CEDO.
„Eventual poate conduce la redefinirea cadrului legal pentru că aici e vorba de o îngrădire a dreptului de a alege şi a fi ales”, a mai spus el.
"Legea electorală are o prevedere cel puţin bizară din punct de vedere constituţional, prevedere care limitează dreptul de a depune candidaturi.",
Ioan Stanomir, preşedinte al comisiei prezidenţiale privind regimul constituţional
PROTOCOL PNL-PSD
Chiliman şi Vanghelie bat palma în Capitală
Andrei Chiliman şi Marian Vanghelie vor parafa luni un protocol de colaborare, la nivelul Bucureştiului, între PNL şi PSD, al cărui prim efect va fi susţinerea candidaturii liberalului Radu Stroe pentru postul lăsat vacant de Bogdan Olteanu. Şi asta pentru că, potrivit înţelegerii, în cazul alegerilor parţiale, în colegiile câştigate iniţial de PNL, PSD nu va depune candidaturi, iar în cele atribuite social-democraţilor, liberalii nu se vor înscrie în cursă.
O altă prevedere a protocolului care se va semna la începutul săptămânii viitoare se va referi la adoptarea unei legislaţii pentru Bucureşti, în sensul continuării descentralizării şi debirocratizării.
„Bucureştiul nu are nevoie numai de deputaţi şi senatori în parlament, ci are nevoie şi de o legislaţie în sensul continuării descentralizării şi debirocratizării activităţii. Parlamentarii trebuie să continue legislaţia în acest sens. Cu siguranţă acest punct va fi clar în protocolul pe care îl vom semna cu PSD, pentru că ţin foarte mult la aceste lucruri”, a precizat Andrei Chiliman, pentru Mediafax.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum