Alex. Leo Şerban părăseşte România

Autor: Simona Chiţan

Criticul de film s-a mutat în Buenos Aires, dezamăgit de profesia sa şi de faptul că „statul nu dă o ceapă degerată” pe filmele româneşti.

Vestea că Alex. Leo Şerban, unul dintre cei mai apreciaţi critici de film, jurnalişti, traducători şi artişti vizuali, s-a hotărât să părăsească România a luat prin surprindere pe toată lumea. Mulţi au crezut că e doar o glumă şi au sperat că acesta se va răzgândi. Totuşi, e adevărat: Alex. Leo Şerban, în vârstă de 50 de ani, a plecat „pe bune” şi se află de o săptămână la Buenos Aires.


A decis să renunţe la jurnalism şi să înceapă o viaţă nouă aproape de Patagonia. „Am plecat de joia trecută. Renunţ la critică de film, la jurnalism. E alegerea mea, e o chestie personală”, a spus criticul, pentru EVZ. „O să mă întorc în ţară în primăvară, pentru că am promis că voi ţine nişte cursuri, dar, în rest, hotărârea mea e clară”, a explicat Alex. Leo Şerban.

„Cheful de a dansa mi-a pierit”


În numărul trecut al revistei „Dilema veche”, unde scria de 16 ani, Alex. Leo Şerban a semnat un articol de bunrămas, în care spunea că a ajuns la un fel de „finiş”, că a intervenit „o rutină, o rugină, o insatisfacţie (pur personală) legată de meseria de jurnalist”, şi că nici a fi cronicar de film nu mai înseamnă nimic pentru el.

„Cheful de a dansa mi-a pierit”, constata el. Deşi îşi recunoaşte norocul de a fi fost martorul renaşterii filmului românesc, criticul subliniază că şi aici perspectivele sunt sumbre: „Nu ştiu dacă românii mai sunt interesaţi să vadă filme româneşti bune; ştiu însă sigur că statul nu dă o ceapă degerată pe ele”. Criticul afirma, în „Dilema veche”, că i-ar fi fost foarte comod să se prefacă. Nu a putut însă să se mintă pe sine, a ales să plece.

„O experienţă se încheie, dar căutarea continuă, căci lumea e mare”, scria Şerban, în finalul articolul. „Cu acelaşi geamantan pleacă peste mări şi peste ţări spiritul lui graţios şi neobosit, spontaneitatea lui intelectuală”, i-au răspuns colegii de la „Dilema veche”.

„4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul românesc”

Horia-Roman Patapievici afirma că, pentru el, existenţa lui Alex. Leo Şerban este o garanţie a normalităţii. „Combinaţia de inteligenţă, eleganţă, frondă, fairplay, bun-simţ şi nonconformism a tuturor judecăţilor lui mă reconfortează în certitudinea că viaţa este încă respirabilă, cultura noastră încă nu a murit (…).

Cât timp Leo scrie, ştiu că mă pot încrede în judecata cuiva”, aprecia Patapievici, pe coperta celei mai recente cărţi a criticului, „4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul românesc”, editată de Polirom. Alex. Leo Şerban a debutat în 1976 cu un poem în engleză, publicat în „Chicago Review”, a semnat traduceri, eseuri, poezie şi proză în cele mai prestigioase publicaţii româneşti, a făcut parte din numeroase jurii internaţionale în importante festivaluri de film.

Criticul a conferenţiat la renumite universităţi din lume, fiind şi invitatul lui Bernard Pivot în emisiunea „Double Je”. Printre cărţile sale se numără „Dietetica lui Robinson” şi „De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema”.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele