„Pământul însuşi pare că vrea să ne salveze“, a declarat autorul principal al studiului, profesorul Rob Raiswell, de la Universitatea Leeds. Aflată la bordul navei de cercetare ştiinţifică HMS Endurance, în apele Antarcticii, echipa lui Raiswell va realiza luna aceasta un experiment menit a determina dacă fenomenul poate fi exploatat în vederea com pensării emisiilor de CO2. Cercetătorii vor împrăştia în apă câteva tone de sulfat de fier, stimulând artificial dezvoltarea algelor, în largul coastelor Insulei South Georgia (1.280 km sud-est de Insulele Falkland).
2009, un nou an fierbinte
Fertilizarea cu fier este un procedeu cunoscut de multă vreme, dar ecologiştii se tem că metoda poate perturba fragilul ecosistem natural. În baza acestei temeri, anul trecut, ONU a interzis fertiliza rea cu fier a apelor din emisfera sudică a planetei. Noua descoperire semnifică însă că o astfel de fertilizare se produce în mod natural odată cu topirea gheţarilor, iar experimentul cercetătorilor britanici are aprobarea Naţiunilor Unite.
Responsabil cu următoarea etapă a studiului este profesorul Victor Smetacek, care a opinat că gazul fixat de alge va fi scos din atmosfera Pământului timp de „mai multe sute de ani“. Smetacek a spus că fertilizarea vastei suprafeţe a Marelui Ocean de Sud, de 51 de milioane km2, s-ar traduce în absorbirea unei cantităţi impresionante de CO2, estimată la 3,5 gigatone. Aceasta este echivalentă cu o optime din cantitatea totală a emisiilor anuale de CO2.
Raiswell crede că procesul ar putea fi crucial pentru stoparea încălzirii globale, deşi tot el admite că este încă prea devreme pentru a spune dacă va funcţiona. Temperatura medie a aerului a continuat să crească în ultimii 50 de ani, iar 10 din cei mai fierbinţi ani au fost înregistraţi după 1991. Climatologii au estimat că un nou record va fi atins în cursul lui 2009.
Luni, 05 Ianuarie 2009. 0 vizualizări, 5 comentarii, 0 voturi
Algele marine, în luptă contra încălzirii globale
Oamenii de ştiinţă vor stimula artificial creşterea algelor din oceane, capabile să absoarbă şi să fixeze mari cantităţi de dioxid de carbon.
Gheţarii care se topesc, de multă vreme imaginea emblematică a încălzirii globale, declanşează un proces natural care ar putea întârzia sau chiar opri schimbarea climei, a descoperit o echipă de oameni de ştiinţă britanici. În momentul în care se topesc, gheţarii eliberează în ocean mici particule de fier, care la rândul lor favorizează dezvoltarea unor alge capabile a absorbi şi fixa dioxidul de carbon din atmosferă, menţionează „The Sunday Mail“. Algele verzi „îngroapă“ astfel acest gaz considerat de specialişti a fi principalul responsabil de încălzirea climei.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:



Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum