ALIN GAVRELIUC: Multa vorbarie si putina viata

Investigarea autodezvaluirii in tarile Europei Centrale si de Sud-Est (deci si a Romaniei) a facut obiectul unor cercetari aprofundate in anii din urma, precum cele coordonate de Robin Goodwin. Ansamblul lor ne ingaduie sa privim in cheie comparativa speciile de autodezvaluire proprii esticilor, fata de cele ale „occidentalilor”.

Daca exponentii culturilor „occidentale”, individualiste, valorizeaza autodezvaluirea personala, reprezentantii culturilor „orientale”, colectiviste, incurajeaza autodezvaluirea relationala.

De aceea, la romani (tipic „colectivisti”), cand semenul ti se deschide, iti vorbeste de „tot neamul”, in schimb la „vestici” („individualisti”), informatia livrata este despre sine si propria biografie.

De asemenea, „esticii” au reticente in a-si dezvalui gandurile sau sentimentele proprii inainte de a cunoaste opiniile partenerului de relatie, printr-un fel de retractilitate „naturala”, asumata de timpuriu, si intretinuta de temerea ca „celalalt” va profita de „ceea ce afla despre mine”, asa cum probeaza C. McHugh.

Nu intamplator, adancimea autodezvaluirilor (calitatea, gradul de intimitate al informatiilor vehiculate) este mai modesta in culturile nationale colectiviste, suplinita de o expansivitate pe dimensiunea orizontala, a intinderii autodezvaluirii (cantitate de informatii schimbata intre parteneri), ceea ce confera aparenta unei autodezvaluiri echilibrate.

Mesajul sugerat de aceste cercetari ar putea fi rezumat astfel: la colectivisti „se vorbeste mult” - intindere a autodezvaluirii mare -, dar informatia transmisa este „nerelavanta, superficiala” - asadar, cu un grad de intimate si autenticitate mai modest.  Nu intamplator, evoc?ndu-l pe Mircea Iorgulescu, putem intari ca traim intr-o lume a „marii trancaneli”.

Cum se deschid esticii, in general, si romanii in special, atunci cand au in fata un strain? Un corpus cercetari marturisesc despre mostenirea locului: lumea Europei Centrale si de Sud-Est este teritoriul geo-politic si social in care cele mai adanci legaturi interpersonale au fost indeaproape supravegheate si puteau reprezenta o sursa pentru santaj din partea puterii comuniste, care intretinea o atmosfera de teama si neincredere in semeni.

Intr-un spatiu social-politic dislocat la mijlocul secolului al XX-lea de la cursul firesc de evolutie, procesele interpersonale cele mai intime au cunoscut distorsiuni dramatice.

Astfel, dincolo de beneficiile unanim recunoscute ale scoaterii la lumina a informatiilor despre propria persoana in raporturile cu partenerii de relatie (regasite in dezvoltarea relatiilor de prietenie, cresterea satisfactiei maritale, obtinerea suportului social, pastrarea sanatatii fizice si psihice), la aceste natiuni, din nefericire, riscurile autodezvaluirii s-au materializat deopotriva in trairea sentimentelor de vulnerabilitate, a fricii de a fi abandonat de cei din jur, a temerii de a deveni victima agresiunilor sau a „pierderii controlului”.

Aceste amintiri dominante asigura un mod specific de lectura a realitatii actuale, fapt ce perpetueaza frustrarea definitorie (un exemplu apropiat de noi este trairea „poverii de a fi roman”), a sentimentului de inferioritate specific oricarui stigmat, corelate cu o atitudine obedienta si fatalista. Asadar, suspiciune, neincredere si teama de „celalalt”, dincolo de aparenta convivialitatii. Si peste toate, multa vorbarie si putina viata.