ALIN GAVRELIUC: "Cat de bine ne e"

Am examinat deunazi, impreuna cu o echipa de tineri cercetatori, modul in care se construieste expresivitatea faciala in conditii normale de interactiune in spatiile publice. Un complice avea sarcina sa ceara un mic ajutor intr-un loc aglomerat (o statie de autobuz), intreband unde se afla o destinatie „necunoscuta“, la care trebuie sa ajunga „degraba“. Solicitarea era adresata cu deferenta si intrebarea se sfarsea cu un zambet netrucat.

Cu toate ca in sase cazuri din zece cei „aflati in nevoie“ primeau o indicatie (fie ea si incerta), cel mai adesea deschiderea interpersonala se realiza prin intermediul unei fraze mai degraba rastite, fara sa i se raspunda cu un zambet. Atata mohoreala e intre noi, incat parem o cohorta de oameni singuri, care simt ca nu pot partaja impreuna nici macar imprevizibilul unei intalniri oarecare. In continuare, acele chipuri de trecatori care „ofera sprijin“ au fost imortalizate pe suport video, fiind prezentate mai apoi unui alt esantion de oameni obisnuiti, care erau rugati sa decodifice „cat de fericiti par cei din imagine?“.

Si, cu toate ca cei supusi evaluarii erau tocmai in miezul unei actiuni „generoase“, ce e de presupus ca le consolideaza o imagine de sine favorabila, totusi, in aproape 70% din cazuri, „evaluatorii“ decideau ca au de-a face cu niste oameni „apasati de griji“ si „nefericiti“.

Asa incat, cu toate estimarile optimiste ale expertilor guvernamentali care ne invata ca „traim bine“, realitatea cotidiana ne arata un popor de oameni incercati, care nu au depasit, in majoritatea lor, strategiile subzistentei. Si care, asa cum atesta rezultatele din Barometrele de opinie, continua sa se ascunda in spatele neincrederii si suspiciunii generalizate in „celalalt“. Aceasta schimonosire „fireasca“ reprezinta adevarata fata a Romaniei prezente si da seama, mai mult decat toate statisticile „obiective“, de „cat de bine ne e“.