ANAMARIA MARINCA: „Suntem pictori orbi“ | VIDEO

EVZ: Esti printre putinele actriţe care au avut două premiere la Berlinală. Te simţi un star?
Anamaria Marinca: (tăcere) Nu!  Nu ÅŸtiu. Chiar sunt printre singurele actriÅ£e cu două premiere? Dacă e aÅŸa, spune-mi tu cine mai e cu două premiere, apoi îÅ£i spun eu dacă sunt un star.... (râde) Muncesc mult ÅŸi fac alegeri potrivite, se pare. Anul trecut am lucrat la 5 filme – acasă, în Londra, am stat doar două luni.

Brăţara pe care ai scos-o mai înainte din poÅŸetă, de parcă ar fi fost o batistă, e ÅŸi ea o dovadă a statutului tău. Å¢i-a încredinÅ£at-o cineva ca să fii fotografiata cu ea ... apari în multe pagini de ziar zilele acestea...
Brăţara aparÅ£inea sponsorilor festivalului, care ne oferă bijuterii doar să le purtam la festivităţi. Mi-au placut, le-am purtat cu plăcere, chiar dacă, în general, nu mă interesează. Când lucrezi câte 20 de ore pe zi, cu pregătiri, repetiÅ£ii ÅŸi filmări, interviuiri (zâmbeÅŸte), trăieÅŸti dintr-un geamantan. În rest, mai tot timpul mi-l petrec purtând blugi ÅŸi tricouri, aÅŸa cum mă vezi (râde).
Rochia pe care am purtat-o la premiera filmului „Storm“ este o creaÅ£ie a Mariei Lucia Hohan. De obicei port rochiile ei. Iar covorul roÅŸu... rămâne covorul roÅŸu (râde).

Esti veselă. În filmele tale nu e mai nimic de râs. În „Storm“ interpretezi o fată din Bosnia, victima unui viol în masă, acum martoră la tribunalul de la Haga. În „Contesa“, regizat de Julie Delpy, pe Anna Darvulia, complicea contesei criminale. Critica este măgulitoare în ambele cazuri.
În „Contesa“ sunt cel puÅ£in romantică, mor din dragoste (râde). Sunt iubita contesei pentru care ÅŸi mor. Articolele favorabile mă bucură... deÅŸi pentru mine e greu să mă împac cu cine sunt pe ecarn. La început a fost foarte dificil să mă văd pe ecran, să mă aud. Acum trec printr-un proces de obiectivizare, fac un efort. Abia pe la a treia vizionare a unui film mă obiÅŸnuiesc cu mine în rol. Cred că toată lumea ÅŸtie fenomenul acesta. E ca atunci când îÅ£i asculti vocea înregistrată pentru prima data. Te dedublezi. Când mă văd pe ecran, nu văd personajul pe care îl interpretez. Pentru început mă văd pe mine, iar pe mine, în situaÅ£iile din film, nu mă pot contempla admirativ. Încerc, însă, să mă împac cu...realitatea. Cel mai bine mă simt pe platoul de filmare, atunci când „acÅ£ionez“. După aceea.... Îmi place ÅŸi pe covorul roÅŸu, da (râde). Primele interviuri după o premieră sunt mereu complicate, pentru că abia atunci îÅ£i defineÅŸti perspectiva din care vrei să comentezi un rol, să discuÅ£i despre el. BineînÅ£eles, când lucrezi, filmezi, eÅŸti documentat, dar nu ai neapărat forma foarte clară în care ai putea să vorbeÅŸti despre rolul tău. Mai ales că despre rol vorbeÅŸti abia la finalul filmului, după „dedublare“.

„AM CONSULTAT DOCUMENTE DIN ARHIVELE TRIBUNALULUI DE LA HAGA“

Cum te-ai pregătit pentru rolul Mia din filmul lui Hans Christian Schmid?
Am avut acces la declaraÅ£ii ÅŸi mărturisiri arhivate la Tribunalul de la Haga, am vizionat o serie de documentare ÅŸi am citit câteva cărÅ£i despre războiul din Bosnia. Pe lângă acestea, m-am întâlnit cu un refugiat din Banja Luka. E un prieten al lui Kresimir Mikic, actorul croat care în film l-a interpretat pe fratele meu. El mi-a relatat multe despre situaÅ£ia din vremea războiului.

În „Storm“, două femei, interpretate de Kerry Fox ÅŸi de tine, luptă pentru dreptate. Este important că eroinele sunt femei?
Există o anumită sensibilitate, o inteligenţă emoÅ£ională tipică femeii. În film este clar că Hannah, procuroarea interpretată de Kerry Fox, o înÅ£elege pe Mira, ca femeie, într-un mod visceral. Nu ÅŸtiu dacă un bărbat ar fi fost tot atât de potrivit în rolul procurorului, deÅŸi ÅŸi acesta ar putea empatiza foarte bine cu martorii sau victimele unei situaÅ£ii asemănătoare... dar nu ca o femeie, în acest caz. TotuÅŸi, filmul este realizat de un bărbat...

Regizorul nu a găsit, nu a căutat, o actriţă din Bosnia? Sau te-a vrut neapărat pe tine pentru rolul Mirei?
Pe Hans-Christian l-am întâlnit pentru prima dată anul trecut, la Berlinală. Scenariul pentru „Storm“ îl primisem deja înainte. Un scenariu foarte bun, un rol ofertant. Îi cunoÅŸteam ÅŸi filmele, îl admiram. Dar răspunsul meu a fost „nu“. Bănuiesc că multe actriÅ£e ar fi acceptat imediat să joace rolul, fără a se gândi de două ori. Eu simÅ£eam că, preluând rolul, aÅŸ trăda povestea... Era un subiect foarte delicat, plus că multe scene erau scrise în sârbo-croată. SimÅ£eam că, acceptând să o interpretez pe Mira, pot lua ÅŸansa unei actriÅ£e din Bosnia care ar fi putut să exprime prin acest rol sufletul, durerea unei naÅ£iuni. M-am gândit la rolul meu din „4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile“. Probabil că m-aÅŸ fi simÅ£it trădată dacă regizorul, Cristian Mungiu, ar fi ales o actriţă dintr-o altă Å£ară pentru acest rol. Cum ar fi putut ea spune povestea mea, ca româncă? Urmând aceeaÅŸi logică, am ales să spun nu. Nu fac orice, în sensul că nu aÅŸ trece peste orice, doar pentru a „exersa“ meseria asta. Sunt actriÅ£e mult mai  potrivite decât mine în anumite roluri. Deocamdată am suficientă claritate ÅŸi sunt destul de onestă cu mine însămi încât să îmi dau seama de lucrurile acestea.

Dar asta presupune să-ţi şi permiţi să refuzi roluri pe considerente etice...
Eu nu îmi „permit“ asta. Nu mi-am „permis“ niciodată să fac teatru... în sensul că nu se poate trăi numai din asta... Sunt conÅŸtientă că va veni un moment în care nu voi mai avea atâtea oferte, vine un moment de genul ăsta în viaÅ£a fiecărui actor. Dar aÅŸ aplica ÅŸi atunci, probabil, acelaÅŸi principiu. Profesia de actor pentru mine nu e ca o slujbă, eu nu merg la un serviciu cu program fix, 5 zile pe săptămână. E mult mai complicat cu „meseria“ asta...

„CU JULIE DELPY AM LEGAT O PRIETENIE“

La Berlinală, pe lângă filmul din competiÅ£ie, „Storm“, ai fost prezentă alături de Julie Delpy în filmul acesteia, „Contesa“. Coleg de distribuÅ£ie îÅ£i este lauretaul Oscar William Hurt. Cum a fost această experienţă?
În film nu am nici o scenă cu William Hurt. O am ca parteneră de scenă pe Julie Delpy, care o interpretează pe contesa Bathory ÅŸi a cărei confindetă ÅŸi iubită sunt. Cu William m-am întâlnit la repetiÅ£ii. Talentul ÅŸi ÅŸarmul său au fost evidente încă de la prima lectură. Mi-a placut vocea lui...E o persoană specială.

Cum a fost colaborarea cu Delpy?
A fost o întâlnire minunată, din care a rezultat o prietenie. Asta are oarecum de-a face cu felul meu de a fi. Dacă nu întrevăd posibilitatea unei comunicări la o primă întâlnire  cu regizorul, nu continui colaborarea. Trebuie să simt o apropiere spirituală ÅŸi emotională faţă de oamenii cu care colaborez. Am toată admiraÅ£ia pentru curajul lui Julie – nu e simplu să scrii scenariul, să-l regizezi, să joci rolul principal, să montezi filmul ÅŸi să semnezi ÅŸi coloana sonoră. Julie a rămas printre oamenii cu care am depăşit relaÅ£ia strict profesională. Cu ea mă văd, îmi scriu. Mă bucură faptul că m-a ales pentru rolul Annei Darvulia fără să facă legătura dintre Otilia din „432“ ÅŸi actriÅ£a londoneză de la proba înregistrată la Londra. Delpy a văzut probele ÅŸi a vrut să ne întâlnim la Berlin. Eu am fost încântată să ÅŸtiu că m-a ales nu pentru că am făcut cândva un rol bun, ci pentru că i-a placut proba. Filmele de epocă sunt greu de realizat. Åži, deÅŸi, de regulă, se simte când regia unui film este dirijată de o persoană delicată - la „Contesa“ nu se simte mâna unei femei.

Au fost realizate, până acum, mai multe filme pe tema Elisabth Bathory, contesa obsedată de tinereÅ£ea veÅŸnică. Ce e nou în filmul regizat de Delpy?
Julie a evitat să se inspire din materiale din secolul 20. Mitul acesta a fost exploatat deseori, mai ales latura ce Å£ine de  senzaÅ£ional, consumată ÅŸi deja banalizată. Sursele de inspiraÅ£ie ale lui Julie au fost scrieri istorice din secolul al 19 lea. Scenariul porneÅŸte de la fapte reale, iar Julie îÅŸi permite să expună într-un fel personal povestea asta. Declară că explorează o parte din ea însăşi, partea ei întunecată, ÅŸi eu cred că îi reuÅŸeÅŸte foarte bine. Din discuÅ£iile cu ea ÅŸtiu că o primă formă a scenariului exista încă de acum 10 ani - ideea filmului o urmarea de mult timp. Delpy este o actriţă puternică. M-am bucurat nespus de primirea călduroasă a publicului la premieră. NeaÅŸteptat...

NeaÅŸteptat?
Spun „neaÅŸteptat“, deorece  sunt o fire destul de pesimistă. Nu mă aÅŸteptam nici ca filmul „Storm“ să facă valuri, nici ca „The Countess“ să fie primit cu aplauze ÅŸi atâta căldura. Sunt subiecte complexe ÅŸi delicate, la care lumea nu vibrează neapărat. Publicul premierei a reacÅ£ionat la fiecare gest, a suspinat, a tăcut, a râs, s-a infiorat, mereu la momentul portivit. Este un semn bun.

Critica este de alta părere. „Variety“ critică sever filmul, iar pe tine te laudă, scriind ca esti „singura rază de lumină în distribuÅ£ie“...
Cum poÅ£i fi un actor bun într-un film prost? Nu înÅ£eleg logica acestei judecăţi, mă depăşeÅŸte. Eu, de una singură, ca actor într-un film, nu sunt nimic. Eu nu pot fi desprinsă de întreg. Profesia asta nu se face de unul singur, de asta o ÅŸi iubesc aÅŸa tare. Iar eu, fără Julie ca parteneră, oricum aÅŸ fi irelevantă în contextul acestui film, atât ca personaj, cât ÅŸi ca actor. În general momentele de „graÅ£ie“ pe care le vede ÅŸi admiră lumea, le datorez mereu contextului. Iar pe mine nu mă interesează să fiu o actriţă bună într-un film mediocru. Nu consider că filmul e slab. Fiecare are dreptul la o părere, însă...  Am vrut rolul, fiind convinsă de calitatea scenariului. Åži m-am bucurat de fiecare moment din film. Respect dreptul jurnalistului de la Variety de a-ÅŸi exprima părerea. Am ÅŸi eu, însă, dreptul să o ignor.

„NU AM DAT DIN COATE NICIODATA“

O atitudine sănătoasă. Ai fost un copil răsfăţat de viaţă?
Cred ca da. Am avut o copilarie  fericită. Provin dintr-o familie foarte iubitoare. Am primit o educaÅ£ie sănătoasă, ardeleneasca, as zice (râde). DeÅŸi, dacă mă gândesc bine, bunica mea din partea mamei e născută în Tbilisi, în Georgia, bunicul basarabean, mama nascută în Ardeal, iar familia tatălui meu s-a stabilit pe la 1500 în MaramureÅŸ ÅŸi se trage din Serbia ÅŸi Cehia...

Iar tu eÅŸti născută în IaÅŸi ÅŸi trăieÅŸti în Londra. A fost nevoie să „dai din coate“ pentru a ajunge astăzi aici? Se spune că doar cine dă din coate reuÅŸeÅŸte...
Nu am „dat niciodată din coate“, dar nici nu ÅŸtiu, dacă „am reuÅŸit“ (râde). Succesul este relativ, depinde ce înÅ£elegi prin „succes“.

S-ar spune ca ai reusit...
„Jună sunt, de nimeni nu depand...“ (râde).

Profesional eşti cu siguranţă pe drumul cel bun. Sau..?
Sunt uimită ÅŸi încântată. Nu neg că mi se întâmplă lucruri excepÅ£ionale. Am momente în care nu înÅ£eleg de ce mi se întâmplă ceea ce mi se întâmplă. Eu zic că aÅŸa mi-e dat. Vin din Est, din Balcani, sunt mistică, superstiÅ£ioasă, ce vrei... Cred în destin. Serios vorbind, lumea vede doar jumătatea plină a paharului, însă eu îi asigur pe cei care cred că totulul e roz în viaÅ£a mea că există ÅŸi un revers al medaliei.

În momentul în care ai înterpretat-o pe Otilia, în „432“, ai ÅŸtiut ce faci....
Filmul reprezintă pentru mine două  experienÅ£e deopotrivă, una este cea a proiectului finit, ÅŸi cu totul altceva este timpul petrecut pe platoul de filmare, lucrând. Îmi fac meseria într-un anumit fel. Acum câteva luni m-am întlânit cu Frances McDormand (n.r.„Fargo“) ÅŸi ea a zis ceva foarte simplu: „The job is the job“, spune ea. Indiferent de rol ÅŸi de producÅ£ie, adaug eu. Suntem profesioniÅŸti (râde). Există un anumit fel de a aborda un rol. Fiecare o face în felul său. E evident că a te confrunta cu biografia personajului pe care îl interpretezi, cu epoca în care este situat subiectul, este prima condiÅ£ie pentru oricare actor profesionist. Este important de priceput că noi, că actorii, suntem mereu  parte dintr-un întreg. Nu e niciodată vorba despre mine sau despre personajul pe care-l interpretez, e vorba despre poveste. Trebuie să ai o viziune asupra acelui întreg ...părerea mea. Altfel ce joc, dacă nu înteleg povestea? De ce nu îi reuÅŸeÅŸte fiecăruia la fel de bine? Pentru că nu suntem toti egali, nu suntem dotaÅ£i în aceeaÅŸi măsură... Eu nu ÅŸtiu să fac multe alte lucruri, pe care alÅ£ii le fac mult mai bine. E vorba de talent: îl ai sau nu-l ai. Nu e pe alese. Åži nu e  neapărat direct proporÅ£ional cu coeficientul de inteligenţă.

„SUNT FOARTE LEGATA DE SEX TRAFFIC“

Cum te-ai descrie pe tine însăţi? Talentată, inteligentă...?
Noi, actorii, suntem pictori orbi. De-asta spuneam că întâmpin dificultăţi când mă privesc, când văd produsul finit. Locul meu e pe scenă, pe platou, în „prezentul“ acela. Mai apoi nu ÅŸtiu...

E greu să lucrezi cu regizori, actori, din diferite tari?
Nu. Anul trecut am lucrat cu o regizoare olandeză în Georgia, cu un regizor neamÅ£ în Irlanda, cu o franÅ£uzoaică în Germania, ÅŸi cu alt regizor german în Bosnia ÅŸi Olanda ... Cred că artiÅŸtii au un limbaj comun, care se impune dincolo de diferenÅ£ele culturale sau de mentalitate. Cel puÅ£in asta este experienÅ£a mea de până acum pe platourile de filmare sau pe scenele de teatru. Lucrez cu oameni care mă plac, mă acceptă, cu care am ceva de împărtăşit. Nu am avut nici o problemă să joc Shakespeare într-o producÅ£ie britanică, cu distribuÅ£ie internaÅ£ională, chiar dacă metoda de lucru a fost foarte diferită de cea pe care o cunoÅŸteam. Noi, în România, suntem educaÅ£i, în ÅŸcoală, în tradiÅ£ie rusească – metoda Stanislavski. În Anglia am făcut teatru fizic, cu Simon McBurney – abordarea e diferită, însă mijloacele sunt aceleaÅŸi. Nu am întâmpinat probleme de comunicare.

Ai o producţie, colaborare, preferată?
Sunt foarte legată de „Sex Traffic“. „4.48 Psihoză“, spectacolul pe care l-am jucat pentru prima dată acum 8 ani, în regia lui Christian Benedetti, cu trupa noastră, GAT 05 (Grupul de AcÅ£iune Teatrală). M-a ajutat să mă maturizez ca actriţă ÅŸi ca om. Am relaÅ£ii foarte speciale cu Christian Benedetti, Ducu Darie, Simon McBurney ÅŸi cu Cristian Mungiu, relaÅ£ii care s-au născut datorită colaborărilor... Ei sunt persoanele cu care sunt în contact permanent ÅŸi cu care mă sfătuiesc. Sunt oameni de care am nevoie. Sunt nedreaptă, am numit doar câÅ£iva. De actorii Camelia Maxim, Cornel Scripcaru, mă leagă mai mult decât simpla prietenie. RelaÅ£iile mele sunt legate strâns de profesie, deorece îmi petrec mai tot timpul lucrând...

„ÎN ROMANIA NU EXISTA INDUSTRIE DE FILM“

Ce te aÅŸteaptă la întoarcerea la Londra?
Prieteni, două pisici, Weedy ÅŸi Symba, ÅŸi o bicicletă. (râde).

Profesional?
Concret există un proiect de teatru cu Christian Benedetti, pe care-l voi juca la vară, :„4.48 psihoza“, în engleză, la The Young Vic. Sunt programate vreo 14 spectacole, după care vom merge cu spectacolul în turneu.

Filme?
Sunt doar idei, propuneri, nimic concret. Încă nu am semnat cu nimeni nimic. Am un proiect propriu, dar ÅŸi despre acesta e prematur să vorbesc. Anglia e profund marcată de criza economică mondială ÅŸi lucrul asta se resimte ÅŸi în domeniul artistic...E din ce în ce mai dificil să obÅ£ii finanÅ£are pentru filme.

România nu pare aÅŸa lovită de criză, cel puÅ£in nu din punct de vedere cinematografic...
În România nu există o industrie de film, de aceea nu se poate vorbi de o criză în acest domeniu.  ProducÅ£iile independente vor supravieÅ£ui. Iar noi vom face ce am făcut ÅŸi până acum, ne vom „lupta“ să scoatem câteva filme pe an.