N’a stat însă mult pe acolo; într’o bună zi a dispărut. Acum, la PloieÅŸti, mă întâlneam cu vorba acestui plutonier, în care nu izbutisem să surprind încercarea de a-ÅŸi bate joc. Åži aveam să mai am o surpriză, la numai câteva minute. Lângă mine a apărut ofiÅ£erul de serviciu, locotenent; obrazul lui îmi apăruse de multe ori la vizetă, aspru, scrutător, dătător de fiori. S’a aplecat ÅŸi el deasupra bagajului meu, chipurile căutând foaia de inventar pe care o rătăcise; în realitate a scos-o de undeva din palmă, ca un prestidigitator, ÅŸi mi-a dat-o să iscălesc de primire. Mi-a ÅŸuierat aceeaÅŸi întrebare:
- Cât v’au dat?
- Douăzeci şi cinci.
- Eh, bun e Dumnezeu! a suflat el vorbele în rucsac. Åži au rămas acolo, până astăzi, printre boarfele mucezite. Cu ele am luat drumul adevărat al închisorii.“
Sâmbătă, 15 Noiembrie 2008. 0 vizualizări, 2 comentarii, 0 voturi
Anania: „În legea neîndurării“
În următoarele fragmente, publicate exclusiv de EVZ, din „Memoriile“ apărute la Editura Polirom, teologul şi scriitorul Valeriu Anania povesteşte despre comportamentul sinistru al securiştilor când a fost arestat.
ÎPS Bartolomeu Anania a publicat numeroase volume de literatură (debut în 1936, în revista „Vremea“), obÅ£inând Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor în 1982.
„Mi se păruse ÅŸi altădată că întrezăresc asemenea scăpărări de omenie la angajaÅ£ii Securităţii, oameni instruiÅ£i în legea neîndurării, a asprimei, a vorbei răstite, a sprâncenei încruntate, a întunecimii de suflet ÅŸi îngustimii de minte. În noaptea arestării, un agent îmi vârâse în rucsac, conspirativ, o pereche de izmene flanelate pe care eu nu izbutisem s’o găsesc. În arestul din Uranus apăruse la un moment dat un sergent-major, un băieÅ£andru, care se abătea evident de la regulă: seara, la închidere, în loc să spună prin vizetă «Culcă-te!», ca toÅ£i ceilalÅ£i caralii, ÅŸoptea «Noapte bună!».
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum