ANDREI CRĂCIUN: Ce nu înţelege Gigi Becali

Gigi Becali nu înţelege şi nu poate să înţeleagă că Steaua e mai mult decât o oaie, nu înţelege şi nu poate să înţeleagă mecanismul complex după care funcţionează un club modern, care e rolul unui manager sau ce obligaţii are un tehnician. Nu înţelege şi nu poate să înţeleagă că a existat viaţă pe pământ şi înainte de pogorârea sa, că va exista şi după. Istoria acestui cioban cu palat nu e despre cât de bine este să fii bogat, ci despre cât rău pot face banii mulţi ieşiţi deodată din pământ.

Gigi Becali a ajuns de la periferie în centru şi mai departe, la Strasbourg şi Bruxelles. E un parlamentar european care citeşte silabisit, ca în şcoala primară, şi păstrează un respect speriat pentru marile instituţii. Că a ajuns să reprezinte România în UE nu e doar problema lui. E ceva ce spune exact în ce fel de ţară vor mulţi dintre noi să trăiască. Valul de milă care a inundat celula lui Becali şi s-a prelungit pe buletinele de vot asta spune: „Noi, votanţii domnului Gigi, vrem o Românie cu justiţie paralelă, de tip dinte pentru dinte, vrem o justiţie în care hoţii sunt prinşi de bodyguarzi, băgaţi în portbagaj şi muştruluiţi sentimental, cu pilde din Biblie”.

Gigi Becali îşi poartă fudul şi creştinismul, şi incultura. Filantropia îl face uman şi demn de respect. Dacă ar exista doar Becali-ctitorul de biserici, Becali care construieşte case sinistraţilor, Becali care renunţă la averi şi salvează vieţi, ar fi totul uimitor de simplu şi de bine.

Există însă şi acel Gigi pe care îl ştim pe de rost, ca pe un buzunar mic: Gigi-Televizatul, Gigi-Închipuitul, Gigi-Ursul, Gigi-Războinicul Luminii, Gigi-Filosoful, Gigi-Bădăranul, cel care nu cunoaşte nicio formă de respect. Acel Gigi care crede intim că e singurul care iubeşte cu adevărat Steaua pe lumea aceasta, dar o căpuşează politic şi o distruge fără milă. Patronul care nu caută angajaţi, ci sclavi, care nu suportă antrenorii demni şi obişnuieşte să-i umilească public şi să-i alunge. Acel Gigi care nu investeşte, ci cumpără. Onorabilitate, faimă, mediatizare.

Acel Gigi care simte că tribunele trebuie să fie ascultătoare sau să nu fie deloc. Acel Gigi care detestă tot ce e diferit: negrii, ungurii, evreii, homosexualii, chelioşii. Acel Gigi puţin aplecat peste geamul din lojă, căutând pretutindeni indicii că există cineva care mişcă în frontul dragostei necondiţionate pe care i-o datorează fanii. Fiindcă el suferă şi plăteşte. Pe acest Gigi, care se visează un salvator şi se poartă ca un dictator isteric, nu-l va mai suporta decât gaşca de adoratori intimi.

Citiţi şi: DEZBATERE EVZ: Mai rezistă Gigi în Ghencea?