Au mai trecut și ziariști pe la el, mai demult. Toți au plecat, cred, fermecați de sufletul mare al acestui om care nu s-a trădat niciodată pe sine. Au plecat, au înșirat cuvinte frumoase despre el în foile ziarelor, mereu neîncăpătoare pentru a spune ceea ce nici nu se poate spune. Și poate s-au întrebat și ei, degeaba, cum ar fi arătat România dacă oameni ca el ar fi rămas la locul lor, n-ar fi fost vârâți în pușcării ca să le ia locul pleava. Profesorul Radu Mărculescu este omul unei generații care ne-a lipsit. În carcerele sovieticilor, confruntat cu foametea, cu teroarea, cu trădările celor pe care i-a crezut prieteni, cu delațiunile lichelelor, a găsit în credință puterea de a-și ajuta aproapele, de a iubi oamenii în sensul biblic, pe care noi, „modernii” unui univers „pestriț și caraghios”, demult l-am uitat.
A înțeles acolo, după gratii și sârmă ghimpată, că din comunism, după ce dai la o parte poleiala utopiei, rămâne, ca o esență, doar carcera. Radu Mărculescu n-a fost legionar, n-a fost țărănist, n-a fost liberal. S-a ferit de politică: „Nu mi-a trecut prin inimă”. S-a refugiat în restaurarea de biserici și în lumea pașnică a literelor.
Are 94 de ani, merge zilnic un kilometru pe jos, cu greutate, ocolind, în cercuri egale, zona Pieței Dorobanți, intră pe calculator, își verifică mailul, așteaptă mereu vești de la moștenitorii lui din Paris și scrie, scrie, scrie. Rândurile lui dau lecții gratuite de onoare. Doar somnul l-a părăsit cu zeci de ani în urmă: „După o noapte de scris mă duc la culcare, adică la o nouă întâlnire cu lumea de fantome pe care o port cu mine. Resemnat, îmi trag zeghea vărgată și cobor până la acel tărâm subpământean pe cerul căruia strălucește steaua neagră a piezei noastre rele. (...) Îngropată sub aluviunile uitării (...) întreaga lume de umbre așteaptă să fie și ea deshumată și scoasă la lumina adevărului”.
Adevărul care ar trebui să ne facă liberi și pe lângă care trecem grăbiți, mereu grăbiți, în lumea noastră „pestriță și caraghioasă, zăpăcită și turtită”. Noi, cei pe ale căror certificate de naștere stă scris, pentru totdeauna, ca un blestem, că suntem fiii și fiicele „Republicii Socialiste România”.
CITIŢI ŞI:
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum