Andrei Ujică polemizează cu Costi Rogozanu

Intelectualii PDL au înviat după tăceri lungi şi comode. Agitaţie, patetism, prea puţină analiză la rece. Nu mi-am luat de mult timp înjurături ca în zilele astea pentru simplul fapt că am zis “staţi aşa”, “haideţi să vedem”, “să mai citim constituţia, regulamentele” etc. În schimb, “democraţii civilizaţi” s-au întrecut în chiuieli tribale care mai de care.

Manipularea de tip pedelisto-intelectual a avut câteva elemente ultracunoscute: dacă zic ăia din Europa e grav, piere justiţia, pier instituţiile, noi eram garanţii lumii bune.

Contramanipularea a mers şi ea târâş-grăpiş, USL fiind varză în transmiterea unor mesaje cu argumente şi cu surse beton. Cel mai bun exemplu e Şova şi citatele lui din Cotidianul. De ziaristul spaniol care a pus întrebare cu demisia poţi să te iei, să zicem, pentru că chiar a avut bursa de la ICR (1500 de euro, cf, raportului ICR pe 2007). Dar nu poţi să spui că TOTUL a fost pus la cale, măcar pentru simplul fapt că le dai prea mult credit celor din “diabolica” reţea Băsescu.

Cineastul Andrei Ujică îi răspunde astfel editorialistului.

Dragă d-le Rogozanu,

Îmi pare rău, nu aveţi dreptate. Se prea poate că PPE şi d-na Macovei să poată crea un anumit curent de opinie în forurile europene în care activează, dar atât şi nimic mai mult. În aceleaşi organisme există însă şi fracţiuni socialiste, care s-ar putea opune respectivului curent de opinie, dacă l-ar considera pur manipulator. Faptul că nu au făcut-o sau dacă, atunci doar cu jumătate de gură, denotă scepticismul european general în legătură cu comportamentul actualei puteri de la Bucureşti.

Apoi ideea vehiculată de câteva zile, potrivit căreia e de ajuns ca un bursier sau un emigrant să sune la marile ziare pentru că acestea să dedice imediat articole ample şi unidirecţionate despre România ar fi pur şi simplu ridicolă, de n-ar fi atât de rău intenţionată.

Tot aşa, opinia că ar putea fi influenţate cancelariile guvernamentale internaţionale de telefoane de la Bucureşti sau de la trimişii acestuia din străinătate nu este decât un reflex de propagandă izolaționist-ceaușistă pe care îl au încă vechii activisto-securiști răspunzători de campania de dezinformare a tinerilor useliști...

Oricine are o noţiune cât de vagă despre politică ştie că luările de poziţie oficiale ale guvernelor se bazează numai pe rapoartele diplomatice ale ambasadelor lor din ţările respective.

Nu, Occidentul este îngrijorat, după cum bine scria F.A.Z. astăzi, de faptul că "Die neuen Machthaber în Bukarest machen - wie seinerzeit die Kommunisten - zwischen Partei und Staat keinen Unterschied" ("Noii deţinători ai puterii la Bucureşti nu fac – asemenea comuniştilor la vremea respectivă – nici o diferenţă dintre stat şi partid.")

Asta e problema, nu faptul că la Bucureşti are loc o simplă schimbare de putere, cum spuneţi. Occidentul a decriptat demult etichetele partidelor din România şi ştie că PSD-ul este partidul copcă al PCR-ului şi că PNL-ul nu este un partid liberal, fiindcă în cazul acela nu s-ar putea afla în alianţă în care se află. În accepţiune europeană aceasta fiind o contradicţie în termeni. Tot aşa se ştie, ca să mă citez singur, că "elita profesională a regimului Ceauşescu şi forţele calificate ale vechii Securităţi, din serviciile tehnice şi de informaţie externă, s-au grupat într-un partid cu tentă neo-liberal/neo-conservatoare, PDL, în jurul lui Traian Băsescu, actualul preşedinte al ţării " (Guernica Magazine). Întâmplător sau nu acesta din urmă a făcut însă câţiva paşi în direcţia întăririi independenţei justiţiei. Îngrijorarea Occidentului vine din periclitarea acestui proces. Cu toţii ştim că România nu poate face progrese decât transformându-se treptat într-un stat de drept. Nimeni nu-şi imaginează că ea va ajunge vreodată Danemarca. Orizontul de aşteptare este doar o apropiere acceptabilă de standardele austriece. Mai trebuie spus că în funcţie de parametrii nordici Austria este o ţară coruptă? Deci nimeni nu aşteaptă de la români convertirea lor la etica protestantă, nu, lumea ar fi mulţumită cu accederea lor la o corupţie suportabilă. În Austria, de exemplu, un plagiator ca d-l Johannes Hahn (în vizită la d-l Ponta săptămâna trecută) poate ajunge comisar european, dar niciodată prim-ministru. Şi nici un partid austriac nu ar supravieţui încercării de amputare a competentelor Curţii Constituţionale, conform propriilor interese. Asta merge în Tadjikistan. Şi asta este şi alternativa României în dispută actuala: vrea să fie învecinată cu Austria sau cu Tadjikistanul? Vestea proastă pentru cei tentaţi de a doua soluţie este că nu mai este posibil.

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană zarurile au fost aruncate, hârtiile semnate (chiar de către d-l Năstase, care acum probabil îşi regretă generozitatea). Iar cei crescuţi din faşă în siguranţa netulburată a principiului "neamestecul în treburile interne" vor face în curând experienţă dureroasă că nu mai sunt de capul lor. Asta în ciuda asigurărilor contrare pe care le primesc de la nepotul Suzanei Gâdea zi şi noapte pe postul de televiziune al partidului.

Românii au vrut în Europa şi acuma sunt nevoiţi să se (re)europenizeze - iar cei care nu vor nu au decât să emigreze.

Reacţia Bruxelles-ului va fi mai dură decât se închipuie astăzi la Bucureşti şi presiunile asupra instaurării statului de drept vor creşte continuu. În criză prelungită actuala Europă nu-şi poate permite o destabilizare democratică la margini şi nici nu o va tolera. Cu simpatie, Andrei Ujică