Angajaţii baronului Oprişan, cercetaţi pentru distrugere de afişe electorale

Autor: Silvia Vrînceanu

Câţiva angajaţi ai Consiliului Judeţean Vrancea, condus de baronul Marian Oprişan, sunt cercetaţi de poliţie după ce azi noapte au fost surprinşi în timp ce distrugeau bannerele electorale ale preşedintelui Traian Băsescu, din comuna Boloteşti.

Potrivit poliţiei, cei şapte tineri cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere sunt cunoscuţi ca fiind militanţi PDL, iar unii dintre ei au ocupat şi funcţii publice în cadruladministraţiei vrâncene. Astfel, Cornel Cristea e secretar al organizatiei de tineret a PSD şi lucrează ca inspector la Direcţia de Relaţii Interne şi Internaţionale din cadrul Consiliului Judeţean, iar Nicolae Gurău este inspector la Direcţia de Administrare Publică şi Juridică.

Dragoş Matişan este, de asemenea, subordonat al lui Marian Oprişan, la Unitatea de Implementare a Proiectului ISPA din cadrul CJ Vrancea, şi fratele consilierului municipal PSD Bogdan Matişan, din cadrul Consiliului Local Focşani şi fost director la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. La rândul său, George Benga este fostul director economic al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Aseară, în jurul orei 22.00, poliţia a fost sesizată, prin intermediul 112, că persoane necunoscute au distrus, pe raza localităţii Vidra, cabluri de telefonie, transmisie tv şi alimentare electrică, precum şi un banner electoral. Cei şapte au încercat să se facă nevăzuţi, dar au fost opriţi în cadrul unor filtre organizate în trafic.

Poliţiştii spun că una dintre maşini, un microbuz pe care suspecţii se urcau pentru a tăia bannerele, avea scos numărul de înmatriculare din spate. La ieşirea din secţia de poliţie, suspecţii şi-au acoperit capetele pentru a nu fi fotografiaţi şi au refuzat să facă declaraţii.

Oprişan vs. PDL

La faţa locului şi-a făcut apariţia aproape de miezul nopţii şi Marian Oprişan, susţinând că se afla în zonă, şi s-a interesat la agenţii de poliţie ce probe există împotriva celor şapte tineri luaţi la audieri.

Liderul PSD a avut un schimb dur de replici cu reprezentanţii PDL sosiţi şi ei la faţa locului. Vicepreşedintele PDL Mugurel Mălureanu a declarat că PSD şi-a organizat un „adevărat comando” pentru distrugerea afişajului electoral al candidatului PDL.

În replică, Marian Oprişan a declarat că poliţiştii sunt „portocalii” şi i-a acuzat de abuz. Liderul PSD a adăugat că deconturile se vor achita după 6 decembrie, când are loc turul doi al alegerilor.

Dosarul celor şapte tineri a ajuns astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele