Mai mult, în ediţia specială moderată de Gabriela Vrânceanu-Firea, „Studio Electoral Antena 3”, Corneliu Vadim Tudor, Victor Ciorbea sau Petre Roman „au pus umărul” la mărirea cuantumului amenzii CNA - care începe de la 5.000 de lei şi ajunge până la 200.000 de lei. Printre altele, liderul PRM a declarat că vestea arestării martorului-cheie în procesul FNI, Nicolae Popa, ar fi fost un bluf menit să-i dea o lovitură de imagine lui Mircea Geoană.
„În această campanie, am fost în situaţia de a da amenzi şi avertismente mai mult decât oricând! Cuantumul amenzilor, sâmbătă, era deja de circa 200.000 de lei, din care 170.000 numai pentru televiziunile centrale”, declară Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
În ce priveşte exit-pollurile „voalate” de pe site-ul Realitatea TV, cu „preţul la trandafiri roşii” vs „preţul la trandafiri portocalii”, Răsvan Popescu precizează că internetul de pă şeşte teritoriul CNA.
„Nu avem atribuţii asupra paginilor de internet ale televiziunilor, dar am sancţionat prin Biroul Electoral Central, la primul tur, Realitatea TV, care făcea trimitere în direct, în repetate rânduri, la informaţiile de pe site. Nu ştiu cine poate avea competenţă în acest sens”, adaugă şeful CNA.
CITIŢI ŞI:
Bucuria alegerii lui Geoană a pălit după doar două ore
Băsescu şi-a autoproclamat victoria înaintea exit-polluri
EDITORIALUL EVZ: O zi după ce Geoană va fi preşedinte
Băsescu şi-a „rezervat” sub acoperire Piaţa Universităţii
Câmpuri de luptă la secţiile speciale de vot
Românii, foarte interesaţi de bătălia finală pentru Cotroceni
„E obligaţia mea să votez din moment ce am devenit cetăţean român”
"România unită, o singură Românie"
Umbrărescu, suspectat de turism electoral








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum