În schimb, liderul liberal s-a arătat dispus să discute cu premierul Ungureanu pentru funcţionarea Senatului, afectată de greva parlamentară a USL.
"Această grevă parlamentară continuă, Senatul este în imposibilitate de a funcţiona şi dacă domnul prim-ministru consideră ca este nevoie ca Senatul să funcţioneze, va trebui să avem o discuţie", a mai susţinut preşedintele PNL.
Duminică, 12 Februarie 2012. 1007 vizualizări, 55 comentarii, 2 voturi
Antonescu: Cum să-mi ceară Victor Ponta să renunţ la tonul radical?
Nu are sens ca USL să-şi schimbe discursul dacă acesta a adus USL la un procent de 55-60% intenţie de vot, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu, aseară, într-o emisiune la Antena 3.
"Cum să-mi ceară Victor Ponta să renunţ la tonul radical? Domnia sa a dat nişte explicaţii, nu avea ce socoteală să-mi ceară mie. Sper că este un episod închis, Mie nu îmi trebuie discuţii multe, am toate asigurările că mergem mai departe aşa cum ne-am înţeles acum un an şi am mers un an. Dacă o formaţiune pe un anumit discurs a convins 55%-60% dintre cetăţeni că este o organizaţie de încredere care merită aleasă, ce rost are să schimbe macazul, stilul? Nu se justifică", a subliniat Antonescu.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
antonescule o sa ai soarta lu mircea gioana
Antonescu va pierde si bruma de capital pe care-o mai are . Sa stea in greva parlamentara pana n-o mai putea de bine ! Cu absenta s-a evidentiat si pana acum ...
UNDE-I \"\"MAZARICHE\"\"\"???? , cu a lui \"\"\"RIDICIHIE\"\"\", ...e la vanat de \"\"anaconde\"\"\", prin Brazilia , idolul din CT , acolo e prapad si el cu \"\"\"bastile rosii\"\"\", colinda lumea pe banii \"\"\"contribuabililor\"\"\"...da pina la urma nu el este vinovatul , cred ca \"\"\"prostii \"\"care l-au ales , sa-l VOTATI SI IN 2012 ---ASA UN PRIMAR CONSTINCIOS!!!!??????
Antonescule ai grija la prieteni ! Au simtit mirosul tau de cadavru politic si acum te imping tare inainte .
Spre groapa ... .
Tovarase Antonescu mie nu-mi place discursul domniei tale ...SHIMB POSTUL CUM APARI....Ultima oara era sa ma omori cu discursul tau !!!...
Culmea prostiei : Sa fi atit de prost ca nu-ti dai seama ca esti prost! (vezi CA.)
Inclin sa cred ca si limbajul virulent si necontrolat al D-lui Antonescu a contribuit la scaderea in sondaje a USL-ului . Daca aceasta atitudine o va mentine , D-l Antonescu isi taie craca de sub picioare , iar USL-ul va scadea in continuare in sondaje .
Ultimele zile ne arata, competitia acerba dintre cei doi(Ponta si Antonov)in puparea maini noului prim ministru,fiecare dintre ei cu metoda proprie,primul din genunchi,iar al doilea cu capul plecat.
Acest Golom, acest rebut filatelic, adica acest timbru timbrat, se crizeaza ca de obicei, fiind insa total paralel cu ce se intâmpla in Romania.
Ma intreb tare des, ce ma impiedica si ma opreste sa-l aleg pe crinulet (al meu) ca si viitor presedinte al republicii socialiste romania, sheful suprem al armatei, conducatorul utecistilor tineri, ca de un presedinte precum e Crinulet are acuma nevoie romania ...
Oranjada Portocalie !©
Ce v-am spus: ei vor sa renunte la greva dar cauta un motiv cit mai plauzibil pentru a nu se vedea handelu de pe fata lor. D-le Ungureanu, te rog mai lasa-l pe lipovean putin in greva.Nu intinde mina de pace la acesti impostori si tradatori
\"dacă domnul prim-ministru consideră ca este nevoie ca Senatul să funcţioneze...\"
¤ scuzaţi, domnule preşedinte al pnl;
¤ scuzaţi, domnule vicepreşedinte usl;
¤ scuzaţi domnule posibil viitor preşedinte al ţării;
Dumneavoastră \"trei în unu\" ca cafeaua (sic!), dumneavoastră nu consideraţi că Senatul trebuie să funcţioneze?
Sau dacă funcţionează Grivco, nu mai e nevoie de Senat...
\"Sau dacă funcţionează Grivco, nu mai e nevoie de Senat...\"
:))
Nu ma intereseaza nici un partid, alianta sau coalitie din parlament sau din afara parlamentului pentru ca nici una nu actioneaza consecvent pentru reizuirea Constitutiei conform rezultattului referendumului validat de Curtea Constitutionala privind parlament unicameral si maximum 300 de parlamentari ceea ce inseamna un derapaj major de la standardele democratice. Dar daca as fi vreun consultant al celor de la putere le-as sugera sa-i provoace continuu pe uselisti sa adopte un radicalism excesiv de dur. Am motivele mele sa le sugerez celor de la putere sa faca asa.
Cum o fi ajuns dl Antonescu la concluzia ca Primul Ministru trebuie musai sa vina in genunchi la el si sa-l roage sa poarte o discutie despre Senat? Camera Deputatilor e, cumva, fief-ul PSD-ului?
S-a imbatosat dupa ce a aflat ca dl Ponta a fost sunat de dl Ungureanu. \"Adica eu ce, nu exist?\" Si-a mat aruncat inca o privire, sagalnica, peste umar, in oglinda. \"Nu mai vad pe nimeni in jur.\"
Video me, ergo sum.
Tonul radical care poate tie iti aduce voturi a dus in timp la o marlanizare acuta in societate. In loc sa fiti un model de eleganta verbala, in loc sa aveti o atitudine moralizatoare la derapajele unuia sau altuia, tu ai adoptat limbajul \"multimii\" dand astfel apa la moara marlanilor.
Incep sa cred ca traim intr-o anarhie... nimeni nu mai respecta nimic: legea, regulile, pe cel de langa el. Rusinea, bunul simt sunt aproape anulate in societate...
Auzi la el, 55-60%. Repetentul inca doarme si viseaza cai verzi pe pereti.
ma mir ca nu a spus ca au intre 98-99.9%.
cine dracu sa ii voteze pe ghertoii astia?
Aia din Piata si cei din palate cu turnulete.
...cei care-l vor pierdut pe antenescu,i-au ghicit slabiciunea si-l indoapa cu cifre false;miine de s-ar face alegeri,ponta se duce la pascut si-l lasa-n ploaie pe istericul crin , acesta-crin adunind de-o 3% singur;din nou ma mir cum liberalii-sau ce a mai ramas din ei,din cei veritabili-nu fripturisti,nu se hotarasc sa scape de aceasta piaza rea ...o sa zica cineva-\"da' ce-ti pasa?\"-ei,uite ca-mi pasa...
PROCENTUL ESTE PSD 40% PNL 14 %,PC 1%,NU TE MAI LAUDA PORUMBACULE CU PROCENTELE NOASTRE A PSD,DACA RUPEM UNIUNEA TU NU INTRI IN PARLAMENT ,AI UITAT CA AI INTRAT IN SENAT DE PE LOCUL 2
Dati-i dreaq afara .
M-am nascut antipesedist,dar la ora asta cei mai imputtiti politicieni si partidul cel mai toxic pentru Ro este PNL.
...mai ales ca s-au aliat si cu aia ai lui \"un sfert\"!
:-))
Celor carora nu le place Antonescu sau USL le urez sa ramana pana la adanci batraneti cu Basescu si ai lui!
iar celor care le place antonescu sa nu uite ca de fapt sunt alaturi de voiculesc un condamnat deficitiv pentru colaborare cu securitatea comunista dar care ramane in parlament si isi impune in continuare jocurile politice
pai dece ti-ar cere asa ceva ???te lasa sa te zbati in mocirla din cotetu lui otelaru de voiculescu . ps a se citi turnatoru voiculescu . iartal doamne ca nu stie ce face .
Antonescu se amageste cu cifrele din sondaje si nu recunoaste un adevar simplu: Acestea nu se datoreaza valorii lui sau a USL(...), ci masurilor de austeritate (luate, totusi, pe drept de catre guvern) si lipsei de alternative politice dinspre opozitie. Cand economia va da semnale palpabile de revenire (lucru asteptat si posibil), gasca uslasa incropita ad-hoc se va destrama cat ai zice \"crin\". Succes, dle PM Ungureanu !
Cei doi maimutoi si-au reinceput prestatiile badaranesti. Asa inteleg ei rolul opozitie. Sarcinile trasate la GRIVCO trebuie duse cu mult discernamant la indeplinire. Ce influenta nefasta, are acest IAGO, alias, DAN VOICULESCU FELIX, marele mafiot, derbedeu, asupra acestor mascarici CRIN ANTONESCU, VICTOR PONTA si ala' micu!!!
50-60%împarțit la 3 partide
50-60
....nu inteleg ce vad oamenii la acest ratoi Donald,in afara dorintei de a accede imediat la ciolan?Du-te repetentule si chiulangiule unde o intarcat dracu iapa,sa nu te mai vad!Te compari tu cu M.R.U.?
M-ai pacalit acum doi ani cu Revolutia Bunului Simt, dar din fericire, ai fost suficient de dobitoc cat sa arunci la gunoi un produs de marketing destul de eficient si sa ne arati adevarata ta fata. Esti exact ca ceilalti, inca chiar mult mai rau, din moment ce te enervezi si cand Ponta incearca sa vina cu un discurs civilizat.
,,Antonescu: Cum să-mi ceară Victor Ponta să renunţ la tonul radical?\".Poate sa-ti ceara si pe mama si pe tata,prostule!!! Compari tu puterea organizatorica a psd-ului cu cea a pnl-ului(pe care fie vorba intre noi,l-ai transformat intr-un srl)?Nu realizezi ca fara psd,nu existi la vot??,,Prostul de nu-i fudul,nu-i prost destul\".Asta chiar se crede viitor presedinte!!!! Piei drace!!!!
\"
Eu nu cred ca tonul radical a adus vreun castig electoral vreodata in Romania. Altfel, demult l-am fi avut presedinte pe Vadim Tudor si altii ca el! Antonescu nu a invatat nimic din istorie (culmea ironiei pentru un profesor de istorie). Cum ar putea poporul vota pe cineva inflexibil, cu idei fixe, cu care efectiv nu se poate dialoga?! Si macar daca ar fi fixist intr-un program... dar dupa \"Jos Basescu\" , nu mai exista nimic! O obsesie slabuta rau!
Le pica \"ca dracu\" greva parlamentara... Cica vrea sa functioneze Senatul...! L-a apucat brusc grija, intelepciunea ai zice (daca nu ai stii cu cine ai de-a face!).
Pai da, ca ii judeca lumea pentru chiul! Si busuiocul trebuie dres. Repede!
... Acum asta nu inseamna ca Absentescu o sa scape de renume... E peste poate!
Ţineţi-o tot aşa.!!!!!!!!!!!!!!!!!!
NUMAI AŞA VĂ VEŢI ARĂTA ADEVĂRATA FAŢĂ DE INCOMPETENŢI.!!!!!!!!!!!!!!!!!
VOI AVEŢI PRETENŢII SĂ CONDUCEŢI ACEASTĂ ŢARĂ.?????????????
CINE VĂ VA VOTA.????????????????
La mulţi ani în OPOZIŢIE şi
SĂ VĂ FIE RUŞINE.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Aş înclina să cred că lucrurile au stat altfel.Discursul lui Antonescu s-a radicalizat după ce a văzut procentele de la înfiinţarea USL.A fost o consecinţă a sondajelor nu o cauză. Dar de atunci a mai trecut un an.
Intre timp n-a observat că niciun sondaj nu mai duce USL la 60 % ci în cel mai bun caz pe la 50% şi în cel mai rău pe la 42%.Rezultatele care nu i-au convenit, le-a numit \"năstruşnicii\".
Antonescu face din ce în ce mai mult dovada că trăieşte într-o lume paralelă, ruptă de realitate şi că, probabil, având pe lângă el numai yesmeni, e foarte mulţumit de el!
Pot să mai amintesc că punctează victorii imaginare. Deşi remanierea plutea în aer de anul trecut el a înregistrat-o ca pe o victorie aproape personală.
Bine, d-le Antonescu \"eşti cel mai tare, ţineo (sic) tot aşa!\" ca să mă exprim în limbaj SMS.
carlanul se inseala crezand ca procentele din sondaje au fost aduse de virulenta limbajului si nu de masurile impopulare ale lui boc.dupe isteriile din ultimul timp vom vedea cum sta in sondaje.la senat si asa nu se ducea,ce sa vorbeasca cu ungureanu,sa-l trezeasca mai devreme?
E dat naibii Ilici ăsta! când găseşte el ,,,porecle adecvate pentru unii ? Acum lui Crin îi spunem,, Cârlanu\"? sau Cârlan Obraznic?