Evz.ro vă prezintă principalele măsuri propuse pentru scoaterea României din criză atât ale fostului Guvern, cât şi ale actualului Executiv.
Măsurile anticriză ale Guvernului Tăriceanu, cu accentul pe creşterea economică şi a numărului locurilor de muncă.
Măsuri sociale:
- Angajatorii care creează locuri de muncă şi angajează şomeri aflaţi de peste trei luni fără o slujbă vor primi echivalentul în lei al sumei de 1.000 de euro, ca un stimulent pentru încurajarea angajărilor, măsură stabilită prin Ordonanţă de Urgenţă, anulată ulterior de noul Guvern.
- Reducerea cotele de contribuţii de asigurări sociale, respectiv reducerea CAS-ului până la sfârşitul anului 2009 cu încă două puncte procentuale, la 37,5%.
- Stabilirea valorii punctului de pensie începând cu 1 ianuarie, la 763,7 lei, o altă măsură stabilită prin Ordonanţă de Urgenţă.
- Acordarea unei bonificaţii de 5% din valoarea obligaţiilor bugetare datorate, ceea ce presupunea o reducere pentru contribuabilii care îşi vor plăti taxele cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de plată stabilit.
- Procesul de privatizare a Oltchim a fost pus în stand-by, pentru păstrarea locurilor de muncă
Măsuri economice
- Neimpozitarea veniturilor sub formă de dobânzi la depozite la termen şi la instrumentele de economisire, începând cu 1 ianuarie 2009, pentru a stimula economisirea;
- Aplicarea unei cote reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuinţelor
- Scutirea de impozit pe dividendele reinvestite
Măsuri pentru sprijinirea industriei auto
- Suspendarea plăţii taxei de poluare pentru autovehicule nou înmatriculate
- Suspendarea taxei de poluare de la 1 decembrie 2008 până la 31 decembrie 2009
Măsurile anticriză ale Guvernului Boc, cu accentul pe investiţii, cărora li se vor acorda 20% dintr-un PIB, estimat la peste 579 de miliarde de lei.
Măsuri sociale
- Marirea contributiei la asigurarile sociale cu 3,3 puncte procentuale, de la 40,05% din salariul brut, la 43,35%,
- Scutirea şomerilor de la plata CAS timp de trei luni
- Compensarea orelor suplimentare, prin acordarea de zile libere
- Instituirea unei pensii sociale minime de 350 de lei
- Salariile bugetarilor şi pensiile vor urca o dată cu rata inflaţiei, 5%
- În 2009 nu nu se vor acorda prime sau bonusuri
Măsuri economice
- Achitarea datoriilor guvernamentale, de 2 miliarde de euro
- Capitalizarea CEC-ului şi a Exim Bank, pentru ca IMM-urile să poată contracta de la cele două bănci credite pentru dezvoltare.
- Alocarea de fonduri pentru promovarea exporturilor
- Suprataxarea produselor de lux
- Neimpozitarea profitul reinvestit, cu aplicare din 2010.
- Taxarea la nivel european a jocurilor de noroc
Măsuri pentru sprijinirea industriei auto
- Continuarea şi extinderea programului "Rabla", cu majorarea sumei acordate la 3.800 de lei, de la 3.000 de lei








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum