Armă mortală: tancul românesc

Şenile pentru categoria mijlocie

În uzina de montaj se lucrează de zor pentru o prezentare care va avea loc luna viitoare, la Romexpo. Alături de tancul românesc TR 85M1 stă şi mândria uzinei - dragorul de mine pe şasiu de TR 85. Maşinăria, folosită de trupele de geniu, cercetează terenul şi neutralizează minele antitanc.

Tancul produs în România este de talie mijlocie. Greutatea e de 50 de tone, cu vreo 12 mai puţin decât Challengerul armatei britanice.

„Nu prea poţi să faci comparaţie, fiecare tip de tanc are calităţi şi puncte mai slabe. Nici să fie prea greu nu e bine, să nu se mişte ca o broască ţestoasă. Specialiştii noştrii au ajuns la concluzia că acest tip de tanc e cel mai potrivit pentru relieful de la noi”, specifică directorul Georgescu.

Tancul nostru are putere mare de foc, trage până la 4.000 de metri, în timp ce Leopardul nemţesc nu bate mai departe de 3.000 de metri. Motorul are 860 de cai-putere, aproape jumătate faţă de cât are Abramsul american, însă specialiştii spun că se mişcă foarte repede, cu 60 km/h, mai puţin cu 7 decât cel produs de Statele Unite.

Iadul claustrofobului

„O altă calitate este aceea că poate să tragă şi din mers, iar o parte dintre tancuri nu pot face lucrul acesta, trebuie să se oprească”, mai spune Georgescu.

Nouă rezervoare de motorină trebuie să ţină tancul în mişcare în jur de 400 km, cu 150 mai puţin decât T-90 al ruşilor sau Leclercul franţuzesc. Înăuntru sunt aşezate scaune de taşabile la fiecare dintre dispozitive. Spaţiul e îngust, iadul unui claustrofob. Încap 4 militari - comandantul, ochitorul, cel care încarcă muniţia şi mecanicul, care conduce.

Şi acum se mai spune printre militari că cei patru militari trebuie să fie „mici, negri şi al dracului”. Înălţimea maximă: 1,68 m. „Nu e vreo regulă scrisă, poate încerca oricine, doar că te laşi singur când îţi dai seama că stai foarte aplecat şi nu te poţi mişca”, adaugă directorul UMB.

Mişcă-te repede sau mori

Cei patru tanchişti care încap în tancul românesc au maximum 10 secunde la dispoziţie să descopere ţinta, să ochească şi să tragă focul, altfel: „Din vânători devin vânaţi”.

Cine-şi doreşte să conducă un tanc nu are nevoie decât de câteva minute. „Când eşti pe teatrul de operaţiune, îţi trebuie experienţă serioasă, însă să faci câteva mişcări pe un poligon nu e greu. Singura diferenţă între maşină şi tanc o face tunul”, glumeşte Sergiu Soreanu, unul dintre angajaţii UMB.

Despre blindatele marilor puteri, care apar în documentarele de la Discovery, directorul Georgescu are propria versiune: „E o strategie pur comercială”.

Tancurile româneşti militare au apărut din dorinţa lui Nicolae Ceauşescu. Pentru a rezolva problema dotărilor armatei şi a evita dependenţa faţă de URSS, la începutul anilor ’70, Ceauşescu dă dispoziţie să se facă o uzină specială unde să se construiască tancuri militare. După câteva experimente la Sibiu, Mizil şi Ceptura - Prahova, în 1978, toţi specialiştii sunt strânşi în Bucureşti, la Fabrica de Maşini Grele Speciale, o clă - dire construită lângă halele „23 august”, cunoscute astăzi drept Faur.

În aparenţă, „fabrica de tancuri” nu apărea pe niciun document public. „Pentru că era o chestiune considerată secretă, în acte nu figura, nu exista. Era militarizată, cu garduri mari şi sârmă ghimpată. Era o securitate strictă, iar toţi angajaţii, şi cei civili, intrau şi ieşeau cu legitimaţii speciale”, îşi aminteşte Sergiu Soreanu, un veteran al UMB. Până în ’89, Soreanu spune că la UMB „duduia de tancuri”. „Se pro - duceau anual în jur de 200”, precizează acesta.

După Revoluţie, uzina a fost plimbată pe la mai multe ministere, a intrat şi pe lista de privatizare a AVAS, iar acum a ajuns în curtea Ministerului Economiei. Potrivit unor surse, un tanc românesc produs la UMB ajunge cam la 1.500.000 de dolari, iar preţul creşte în funcţie de dotări.