Atelierele „Mentă şi usturoi” de redescoperit gătitul

Autor: Georgeta Petrovici

Cel puţin o dată pe lună, patru tineri din Timişoara organizează întâlniri în cadrul cărora participanţii învaţă să gătească. La primele două, au copt pâine şi prăjituri.

Patru tineri timişoreni, dornici să redescopere bucuria gătitului, au pus bazele unui grup de socializare inedit, cu un nume neobişnuit: „Mentă şi usturoi”.

«Ce ar fi dacă am organiza o întâlnire a oamenilor care iubesc mâncarea?», ne-am întrebat. Principiul de la care am pornit era simplu şi nu necesita cine ştie ce dezbateri sau reglementări: e un motiv de a ne simţi bine şi de a cunoaşte oameni care împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru mâncarea bună”, spun fondatorii grupului „Mentă şi usturoi”.


Sesiuni” de copt pâine şi prăjituri

Iniţial, grupul urma să se întâlnească o dată pe lună. Dar au ajuns la două sesiuni pe lună şi iau acum în calcul varianta de a se întâlni şi mai des pentru a găti împreună. La prima întâlnire, 35 de tineri au copt pâine, în diferite forme: de la extratereşti, crocodili şi până la copaci ai vieţi.

A urmat apoi, la sfârşitul săptămânii trecute, un atelier de prăjituri, la care au participat 60 de persoane şi care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile. În preajma evenimentului, pagina web a grupului „Mentă şi Usturoi” a avut peste 200 de vizitatori unici pe zi.

De la IT-işti la organizatori de evenimente

Înaintea fiecărei întâlniri, organizatorii stabilesc reţetarul şi costurile ingredientelor necesare preparării reţetelor alese. „E frumos să găteşti când socializezi. Pe lângă atelierul de gătit, noi ne împrietenim, râdem, ne jucăm”, povesteşte Adi Şpiac, 25 de ani, unul dintre iniţiatorii grupului.

Tânărul lucrează în domeniul IT, la fel ca şi Tavi Chiş, 30 de ani, tatăl unui puşti care e înnebunit după aluat, lucru care i-a dat ideea atelierului de copt pâine.

„Am stat de vorbă cu Adi şi am zis că aş vrea să fac un curs, ca să-mi umplu timpul. El mi-a spus că a vorbit cu cineva care vrea la fel”, spune Camelia Minişan, 25 de ani, organizator de evenimente.

Al patrulea fondator al grupului „Mentă şi Usturoi” este Ama, 26 de ani, care lucrează în vânzări şi are un blog culinar. „Acum trei ani nici nu ştiam să dau drumul al aragaz, însă după ce am plecat de acasă a trebuit să mă apuc de gătit”, povesteşte Ama.

„Până acum, m-am raportat diferit la gătit”


Livia Basista, profesoară de engleză, a venit la cursul de gătit pentru că trebuia să înveţe de undeva. „Când ai mama şi bunica în bucătărie tu nu mai ai loc să intri să găteşti”, spune amuzată Livia Basista.

O viitoare mămică, Andreea Filip (29 de ani), antreprenor social, spune că la aceste ateliere se pregăteşte pentru rolul vieţii ei. „Vreau să învăţ să gătesc într-un fel distractiv, iar experimentarea gătitului într-un grup de genul acesta e dinamică. Până acum m-am raportat diferit la gătit: noi, o familie modernă, încurajam industria de catering”, mărturiseşte Andreea Filip.

Participanţii la atelierele „Mentă şi usturoi” sunt tineri cu vârste între 25 şi 30 de ani, mulţi au propriile lor afaceri sau lucrează în domeniul IT. Tinerii povestesc că intră pe Tweeter, au propriile lor bloguri şi că Jamie Olivier e un fel de zeu al gastronomiei, ale cărui reţete vor să le pună în aplicare.

OPINIA UNUI BUCĂTAR

„A trecut vremea când învăţai să găteşti acasă”


Printre participanţii la atelierul de prăjiturele organizat de „Mentă şi Usturoi” s-au numărat şi reprezentanţi ai sexului masculin, dar şi persoane care lucrează în domeniul alimentar.

„Vin aici să învăţ, este ceva cu totul nou şi e multă tinereţe în jur. A trecut vremea când învăţai acasă. Acum, părinţii nu mai fac de mâncare, mai bine îi dau copilului 10 lei să se ducă la McDonald’s. E foarte bună ideea, că învaţă unul de la altul”, consideră Marioara Mihăescu (55 de ani), de profesie bucătar la restaurantul hotelului unde au loc întâlnirile grupului „Mentă şi Usturoi”.

La rândul său, Tudor Vaida (30 de ani) spune că, după ce ani buni şi-a petrecut timpul liber în faţa calculatorului, a ajuns la concluzia că ar trebui să înveţe ceva nou. „Vreau să învăţ să gătesc pentru mine. Totul a pornit din curiozitatea de a vedea în ce măsură gătitul mă po ate atrage”, explică Tudor Vaida

Cristian Boldişteanu, invitat la prima e diţie în calitate de fotograf, la atelierul de prăjituri, s-a înscris şi el, fiind adept convins al lecţiilor de gătit.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele