Reuniţi sub lozinca „Lecturi urbane”, tinerii de la civika.ro, iniţiatorii proiectului aflat deja la a doua ediţie, au dat de veste pe bloguri, pe site-uri şi printre prieteni şi şi-au stabilit ca punct de întâlnire staţia de metrou Aviatorilor, în aşteptarea a cât mai multor adepţi ai culturii făurite în subteran.
Şi, pentru că punctualitatea călătorilor depinde în foarte mare măsură şi de cea a mijloacelor de transport, a fost nevoie de câteva minute peste ora fixată, 19.00, pentru ca primii doritori de „propovăduire” a cititului în metrou să îşi facă apariţia. În scurt timp, pe peronul staţiei Aviatorilor s-au strâns aproximativ 50 de tineri entuziaşti şi pasionaţi de lectură. Prieteniile s-au legat repede, iar discuţiile s-au aprins, pe teme literare, desigur.
Citim mult în engleză şi franceză
La o privire de ansamblu, nu puteai să nu remarci că un sfert dintre participanţii la proiect citeau într-o limbă străină. „Cartea asta mi-a fost recomandată de o prietenă. E super! Nu te uita la copertă!”, s-a auzit o voce din public.
Una dintre fetele care s-a alăturat grupului citea o carte în franceză. „O franceză destul de facilă”, mărturiseşte ea, „deşi mai sunt şi cuvinte pe care nu le înţeleg”.
Prieteniile literare, dintre cele mai stabile
„În metrou poţi citi orice”, este de părere Dragoş, 33 de ani. „Am văzut oameni care citeau Nietzsche, dar şi oameni care lecturau cărţi de rugăciuni. Cititul la metrou depinde de mai mulţi factori, printre care de distanţele parcurse şi de dispoziţie”. Plasaţi „strategic” în vagoane, lăsând suficient loc liber între ei pentru a premite celorlalţi călători să li se alăture, tinerii şi-au luat hobby-ul în serios şi s-au pus pe citit.
Pentru unii, „nimic nu e GRATIS”
Mai interesantă decât lectura însăşi a fost reacţia călătorilor care s-au trezit că, în loc de vagonul obişnuit, adesea sufocant de plictisitor, au pătruns într-o bibliotecă mobilă. Cei mai mulţi au privit cu zâmbetul pe buze şi au primit încântaţi cărţile oferite de voluntarii de la civika.ro împreună cu îndemnul „Citeşte şi dă mai departe!”. Au fost şi sceptici care s-au temut că iniţiativa este o mişcare de campanie a vreunui candidat la preşedinţie, iar alţii au dorit să ştie cât costă cartea, deşi, anterior, li se spusese că o primesc „GRATIS”.
S-au împărţit „Poveşti indiene”, de Rudyard Kipling, „ Sodoma şi Gomora”, dar şi „clasica” „Adela” a lui Garabet Ibrăileanu, al cărei fericit posesor a devenit un puşti cu ochii mari şi plini de încântare.
La finalul primului traseu, în staţia Tineretului, jumătate dintre cărţi fusese deja împărţită călătorilor.
„Proiectul va continua”, ne-a spus Adrian Ciubotaru, creierul „Lecturi urbane”. „O dată la două spătămâni, vom încuraja lectura, pentru început doar în metrou, pentru ca, din primăvară, să extindem sesiunile de lecturi şi în transportul suprateran”.
La metrou citeşti de la Nietzsche la Psaltire.
Voluntarii vor împărţi în continuare cărţi care vor avea lipit, pe spate, stickerul pe care scrie „Lecturi urbane”. După ce termină de citit, toţi cei care au primit în dar o carte de la noi sunt rugaţi să îşi scrie numele pe coperta patru a acesteia şi să o dea mai departe unui alt călător.
Pe termen lung, se doreşte constituirea unei „biblioteci interne” a Metrorex, aşa cum există în capitalele europene, dar şi implicarea în proiect a unor personalităţi din lumea culturală.
"Excelentă a fost ideea împărţirii de cărţi călătorilor necititori, cu alte cuvinte, transformarea unui mediu plictisitor şi înstrăinător într-unul interesant şi colectiv. În lumea noastră grăbită şi agitată, oamenii au putut câştiga timp. Şi o lume în plus, a cărţii".
Dragoş, despre "misionarismul livresc"
Pentru mai multe fotografii, accesaţi Galeria foto.
CITIŢI ŞI:
Folkistul de la metrou
















Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum