Au adus stâncile în Bucureşti

Autor: Andreea Strachină

LA ÎNĂLŢIME. Pe un panou de patru metri înălţime, tapetat cu prize, puteţi exersa căţăratul fără ham, dar cu saltele pe podea.

Scena unei foste săli de teatru de pe Şoseaua Grozăveşti s-a transformat într-o sală de bouldering. Locuind la câmpie, Mircea Struţeanu, Radu Vârlan şi Florin Limbovici au construit un panou care să imite căţărarea pe stâncile din Munţii Măcinului şi zona Buzăului.

Trei pereţi de patru metri înălţime, bombardaţi cu prize -un fel de stânci- se unesc într-un unghi ascuţit deasupra tavanului. Scaunele din sală au fost mutate în spate, pentru ca amatorii să-şi facă încălzirea de dinaintea antrenamentului: ture de sală, alergare la bicicletă, sărituri la coardă.


O altfel de mişcare

Este cel mai tehnic şi profesionist panou din ţară. Instructorii le cer celor 20 de cursanţi mult chef, bună dispoziţie şi entuziasm.

„E de-ajuns să vrei să te mişti”, explică Mircea, atârnat de o priză în tavan, fără ham. Traseul e la liberă alegere, iar în urcare te prinzi de orice priză care îţi vine la mână. Cele mai mari se numesc „volume”, iar coloritul lor indică într-o competiţie un anumit traseu de urmat. Primele mişcări la panou sunt de relaxare: te prinzi cu mâinile de câte o priză şi îţi laşi picioarele să plutească-n gol.

Căţărătorii au mereu la îndemână o periuţă asemănătoare celei de dinţi, pentru a curăţa magneziul care se depune de pe palme pe prize. Când tragi de „stâncă”, tensiunea din degete creşte, iar sportivii recomandă pansarea degetelor sensibile. Trebuie să ai o poziţie corectă a corpului pentru a avea echilibru în căţărare.

Sport necostisitor

În afară de plata cursurilor, boulderingul, ca un sport născut din alpinism, nu este costisitor. Echipamentul este format din tricou, pantaloni cât mai mulaţi pe picior şi papuci de căţărat, fabricaţi dintr-un cauciuc special, care aderă bine la prize. Firmele româneşti producătoare îi vând cu 230 de lei, dar „se rup când ţi-e lumea mai dragă”. Comandaţi de pe internet sau cumpăraţi din Franţa de la „Andreea Boldrini”, preţul lor este 300 de euro.

În completarea echipamentului este pudra de magneziu, folosită pentru a împiedica transpiraţia mâinilor pe prize. Băieţii se înghesuie la căţărat pentru că se ridică mai uşor în mâini. Greutatea corporală nu este relevantă, pentru că este un sport al voinţei şi al forţei. „Este acea mişcare ce tonifiază musculatura într-un mod neconvenţional”, explică Florin.

Este felul în care, speră el, va atrage mai multe fete la panou, principalul lor impediment fiind însă unghiile: „Vin şi zic «aş vrea să fac, dar nu vreau să renunţ la ele»”.


LA START. Mircea Struţeanu îşi face încălzirea trăgând de prize
FOTO: ADRIAN SCUTARIU


CURSURI

Cel mai scump modul: 550 de lei


Instructorii primei asociaţii de bouldering din România au conceput trei module de antrenament: copii, adulţi şi individual. Cursurile durează două săptămâni, iar preţul diferă în funcţie de numărul de şedinţe şi de persoane dintr-un grup. Pentru opt şedinţe, copiii plătesc 350 de lei, iar adulţii - 400 de lei. Şase ore de antrenament individual cu instructorul costă 550 de lei. Pentru toate modulele, preţul include abonamentul la sală de căţărare pe perioada cursului, închirierea sacului de magneziu şi a espadrilelor speciale. În weekenduri se organizează concursuri de bouldering pentru bărbaţi, femei şi copii.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele