AVERTIZAREA nutriționiștilor: Cancer de la legume şi carne gătite excesiv

Autor: Ioana Raluca Ghioarcă

Tocăturile, carnea de vită, cea de porc şi legumele gătite prea mult pot cauza boli maligne. Şi arderea lor este extrem de nocivă.

Mâncărurile prăjite sau arse ar trebui să fie excluse în totalitate din ali­men­taţie, din cauza efectelor nocive pe care le au pe termen lung. "Grăsimile preparate termic produc diverşi compuşi toxici, consideraţi cancerigeni", spune Ionuţ Ştefan, consultant în nutriţie la cabinetul MC2 din Bucureşti.

Astfel de reacţii apar în special în cazul preparării termice a cărnii de porc sau de vită, a preparatelor din carne tocată grasă şi mai puţin în cazul legumelor, adaugă specialistul.

În cazul acestora din urmă, pricipalul pericol îl reprezintă distrugerea proprietăţilor nutritive, care poate surveni la atingerea unor temperaturi de peste 100 de grade Celsius.

Fiecare refolosire a uleiului îl face şi mai toxic

O situaţie specială apare însă la prăjitul cartofilor (sau a altor legume bogate în amidon) în untură sau într-un ulei în care a fost anterior prăjită carne. Se poate forma acrilamida, un compus toxic pentru organism, cunoscut în prezent ca posibil cancerigen.

Mai mult, uleiul de floarea soarelui utilizat pentru pregătirea repetată a mâncărurilor, poate fi o sursă perioculoasă de substanţe toxice. "Preparaţi la temperaturi înalte, acizii graşi din ulei se transformă în produşi toxici, care devin din ce în ce mai nocivi la fiecare refolosire", avertizează nutriţionistul.
Cele mai periculoase sunt însă alimentele arse.

"Carbonizarea alimentelor presupune apariţia unor produşi toxici, precum acrilamida, nitrozamine, hidrocarburi, care nu pot fi metabolizaţi complet şi sunt toxici pentru ficat şi pancreas", mai explică Ionuţ Ştefan.

Acestea apar indiferent de tipul de aliment (carne, legume, ouă, caşcaval, etc), chiar dacă au fost preparate prin prăjire, la cuptor sau la grătar. Mai mult, pericolul nu dispare dacă îndepărtam partea arsă din aliment şi consumăm restul. "Substanţele toxice rămân şi în restul alimentelor pentru că se întrepătrund", spune specialistul în nutriţie.

În cazul preparării excesive prin fierbere, singurul risc major este acela de a distruge toate sursele de nutrienţi, mai spun experţii în nutriţie.

100 de grade Celsius este temperatura la care încep să scadă proprietăţile nutritive ale alimentelor

"Dacă îndepărtăm arsurile de pe carne sau legume, pericolul nu dispare. Substanţele toxice rămân şi în restul alimentelor pentru că se întrepătrund.“
Ionuţ Ştefan, consultant în nutriţie la cabinetul MC2 din Bucureşti

CITIȚI ȘI:

Taguri:nutritie, alimente, legume, carne, cancer, mancaruri prajite

Spune-ţi părerea!

  • Suspectul
    7 februarie, 17:07. Suspectul

    bine mai, mananca tu numai legume, daca e asa nociva carnea. sa-ti reamintesc ca steve jobs era vegetarian inrait? iar referitor la grasimile alea, de departe cele mai sanatoase sunt cele saturate (cele de origine animala), uleiurile vegetale fiind in general nesaturate si nocive mai ales cand sunt folosite la prajjit (cu exceptia uleiurilor de plante care cresc in zone calde - cum ar fi uleiul de cocos). De fapt, uleiurile vegetale devin din ce in ce mai nocive pe masura ce provin din plante care cresc intr-un climat din ce in ce mai rece, astfel uleiul de cocos e cel mai benefic, dupa care urmeaza uleiul de masline, uleiul de floarea soarelui fiind cel mai nociv din cele enumerate pana acum. sunt multe lucruri de spus despre dieta, in general carnea si prod animale contin cei mai multi nutrienti si sunt surse unice de si proteine vitamina B12 (formele asimilabile cel mai usor de catre om) si de aminoacizi esentiali.

    • Florin
      7 februarie, 20:21. Florin

      Amice, incearca sa sa fii rational, cand ti se spune ca X aliment poate sa provoace cancer, nu insemana ca provoaca cancer 100%, ci statistic mareste riscul cu, 10-15 %. INTELES ? Iar vegetarienii nu sunt imuni la cancere, au un risc mai scazut, iar, ca o mica observatie, nu cred ca Jobs a fost vegetarian de la 5 ani, poate ca era vegetarian de 12 ani, statistica nu minte, persoanele care au fost vegetariene de mici au riscuri mai mici decat cei care s-au apucat de acest \"sport\" de adulti. Parerea mea este ca societatea ar trebui sa incurajeze cercetarea medicala, daca vrea sa traiasca 120 ani de medie sau mai mult. Alimentatia sanatoasa este f. buna, dar are un efect benefic limitat. pt. cine vrea mai mult sa caute docking@home.

  • Arpy
    7 februarie, 15:20. Arpy

    Cea mai sanatoasa este carnea cruda, fragezita sub şa.

    • maracine
      7 februarie, 23:55. maracine

      te referi la carnita roz dintre picioare nu ?

  • Drago Mir
    7 februarie, 15:15. Drago Mir

    Doamna Ghioarca, dar nutritionistul de las cabinetul MC1 ce parere are?

  • nicu
    7 februarie, 12:53. nicu

    Nu exista nici o regula in privinta unei sanatati curate...nu conteaza ce mananci ,ce bei ,ca fumezi ,ca nu fumezi etc.Conteaza foarte mult cum gandesti .ce gandesti .In functie de gandul pe care il ai negativ sau pozitiv...ai sanse sa fi sanatos tun sau bolnav.Cred ca ar trebui sa nu mai dam crezare acestor studii pt ca ele sunt statistici care otravesc mintea.Cel mai bun lucru este sa mancati si sa beti ce va place sa faceti ce simtiti si mai cu seama sa nu deranjati sau sa suparati pe nimeni .iar daca ati facut-o iertarea este vindecarea.ASA ca dati-i inaine cu bucurie,veselie,iubire si dragoste pt tot ce va inconjoara.

    • maracine
      8 februarie, 00:00. maracine

      cam asa este. Dar daca maninci orice 10 kg. la zi nu e acelasi lucru cind bagi in tine 1 kg la zi. Si daca bei sucuri si altele 6 litri la zi nu e acelasi lucru daca bei 1 litru.

  • Mircea
    7 februarie, 12:19. Mircea

    \"Astfel de reacţii apar în special în cazul preparării termice a cărnii de porc sau de vită, a preparatelor din carne tocată grasă şi mai puţin în cazul legumelor, adaugă specialistul.\". Ionut Stefan, specialistule, esti un prost.
    Ce sugerezi, sa manance lumea carne cruda? Sau sa o prepare cumva la rece, in care caz chiar as fi curios sa aud niste retete. Sau promovezi stilul vegetarian?
    Mai lasa-ne cu ce tampenii ai citit tu pe internet. Omul este o creatura omnivora, trebuie si carne si legume si fructe si nuci, etc.
    Cat timp ai o alimentatie echilibrata si nu-ti bati joc de corpul tau (faci miscare, nu fumezi, bei moderat) ai sanse mici sa faci canceroase (desi, poti avea ghinion si asa).

  • ea
    7 februarie, 11:49. ea

    Iarasi ca asta face cancer, ca cealalta. Scrieti odata un articol sau o serie despre cum sa ne hranim sanatos, dar fara diete in care trebuie sa cantaresti totul sau cu alimente exotice cu nu stiu ce proprietati. Cum sa preparam carnea corect? Lucruri de astea, ca de presupuneri de astea ca nu stiu ce substante ar putea cauza cancer ne-am saturat.

  • matei
    7 februarie, 11:10. matei

    Baliverne. Am avut cancer de 2 ori- diferite :odata in 1985,alta data in 2005 . Va spun si eu parerea mea. Daca ai o viata dezordonata , o alimentatie nesanatoasa si neechilibrata, consumi alcool,tutun,cafea \"fara numar\" si-ti bati joc de propria sanatate, ATUNCI se produce o busculada mentala si creierul o ia razna=nu mai poate gestiona toate procesele din organism,de exemplu Inmultirea/ Innoirea celulelor si tesuturilor. Ce e o tumoare canceroasa? Propriul organism,la comanda propriului creier produce in nestire celule noi DIFERITE de cele standard (cu structura stiuta,un nucleu)
    Fie ca \"noul\" tesut consuma sau degaja mai multa/mai putina energie...toate procesele din corp o iau razna... PUI ORDINE in mod volitiv si constient/inconstient SI apelezi la citostatice (=otravuri care omoara atat celulele bolnave,dar si pe cele sanatoase ,in aceeasi masura !) POATE scapi cu viata.

    • FELIX
      7 februarie, 15:35. FELIX

      @matei
      Aveti dreptate 100%.Asi lua sfaturile tale si cele ale lui Mircea.(cel care a scris mai sus),le-as impreuna,si ar fi ideal.

  • Gh. Pitaru
    7 februarie, 09:47. Gh. Pitaru

    De cand ma stiu se spune ca painea necoapta suficient e mult ma daunatoare decat painea coapta bine, chiar arsa, asa cum imi place mie.

    • @ghita
      7 februarie, 10:01. @ghita

      Ce noroc ai tu ca-ti place, asa cum trebuie si-ti place asa cum trebuie. Restul muritorilor se chinuie si nu reusesc...

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele