AVION PRĂBUŞIT ÎN IRAN

Autor: Oana Ţepeş Greuruş

Un avion de linie, cu 168 de persoane la bord s-a prăbuşit în nordul Iranului. Nu există supravieţuitori. Aeronava de tip Tupolev aparţinea companiei aeriene Caspian şi efectua o cursă între capitalia iraniană Teheran şi capitala Armeniei Erevan.

Accidentul a avut loc la numai 16 minute de la decolare de pe aeroportul internaţional din Teheran. Aeronava fabricată în 1987 a fost distrusă complet. Nu au mai rămas decât bucăţi din carcasa carbonizată. Un crater imens s-a format în câmpul unde s-a prăbuşit şi a explodat avionul,  la 140 de kilometri de capitala iraniană, lângă oraşul Qazvin.


Majoritatea pasagerilor erau armeni

Reprezentanţii aviaţiei civile iraniene au anunţat că la bordul avionului se aflau 153 de pasageri şi 15 membri ai echipajului. Un reprezentant în Erevan al companiei aeriene Caspian a declarat, sub protecţia anonimatului, pentru AP că majoritatea pasagerilor aflaţi la bordul avionului erau armeni. În avion mai erau cetăţeni georgieni, dar şi de alte naţionalităţi. Deocamdată nu se cunoaşte cauza accidentului.

În ultimii zece ani, în Iran au avut loc mai multe catastrofe aeriene. În septembrie 2006, 29 de oameni au murit după ce un avion a ieşit de pe pistă şi a luat foc. Câteva luni mai târziu, în acelaşi an, un avion militar iranian s-a prăbuşit la decolare în Teheran. 39 de oameni au murit atunci. În decembrie 2005, au murit 108 oameni după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit într-o zonă locuită în apropiere de capitala iraniană.

Potrivit BBC, flota aeriană civilă şi militară din Iran este într-o stare critică. Sunt avioane vechi şi prost întreţinute. Iar embargoul comercial impus Teheranului de ţările occidentale a forţat Iranul să cumpere doar avioane de producţie rusească. Preşedintele iranian ales, Mahmoud Ahmadinejad, a cerut o anchetă rapidă.

Acesta este cel de-al treilea accident aviatic din ultima lună şi jumătate.


CITIŢI ŞI:

Miracolul din Oceanul Indian | VIDEO

Românca din avionul dispărut este din Buzău

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele