Baltazar: Olteanu, la BNR, ar trebui trimis după ţigări

Autor: Paul Barbu

După ce a fost ales în Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu este aspru criticat atât de analiştii financiari, cât şi de bancheri.

„Olteanu trebuie neutralizat în BNR şi trimis după ţigări”, ne-a declarat Bogdan Baltazar, analist financiar.

Potrivit acestuia, alegerea lui Olteanu este ca în schiţele lui Caragiale. „E de râsul lumii că a luat locul lui Lucian Croitoru, un om cu o vastă experienţă şi un profesionalism extraodinar”, mai spune Baltazar.


Acesta îi impută „omului Olteanu” faptul că nu a avut minima decenţă să nu intre în aşa ceva, având în vedere că nu are niciun pic de experienţă.

„Dacă nu Croitoru, atunci Daniel Dăianu, care cel puţin e un mare economist. Este cunoscut pe plan mondial şi un astfel de om nu ar fi stricat în BNR”, spune analistul.

Surse bancare, sub anominat, au afirmat că pe postul de viceguvernator l-ar fi văzut tot pe Lucian Croitoru: „Îl vedeam pe Croitoru pe acel post. Acum, Olteanu ar trebui mutat într-o funcţie administrativă cu cât mai puţin impact pe politicile monetare”.

Bătălia pentru ciolan


Analistul financiar Aurelian Dochia spune despre alegerile din BNR că acum acestea seamănă tot mai mult cu unele pentru posturile de prefecţi şi alte funcţii administrative locale, ceea ce nu e prea normal.

„Cel mai normal ar fi fost ca guvernatorul să-şi facă el echipa şi să se prezinte cu ea la parlament. Ar trebui schimbată legea, pentru că o politizare a BNR nu este binevenită. Aceasta intră în categoria de împărţire a prăzii”, a mai spus Dochia.

Sistemele de alegere diferă

Unul dintre perdanţii postului de viceguvernator este Lucian Croitoru, care face o comparaţie între România şi Bulgaria la astfel de alegeri.

„Eu nu am candidat pentru postul de viceguvernator pe politică monetară, ci doar pentru viceguvernator. Ulterior urma să fie decisă poziţia cu şeful BNR. Noi avem un alt sistem faţă de alte ţări. Spre exemplu, în Bulgaria guvernatorul este ales de Adunarea Generală, apoi trei viceguvernatori sunt aleşi la propunerea guvernatorului. Pe lângă aceştia, mai sunt selectaţi trei membri în CA de către preşedintele ţării”, ne-a declarat Croitoru, consilierul guvernatorului.

Croitoru, şters de pe lista propunerilor


Deputatul PSD Iulian Nosa spune că a fost surprins de propunerea lui Olteanu pentru postul de viceguvernator, dar suspiciunile iau dispărut în momentul în care i-a văzut CV-ul.
 
„Vâzând prezentarea pe care a făcut-o i-am dat votul. Colegii mei din PDL i-au pus o mulţime de întrebări specifice şi a răspuns mai mult decât satisfăcător”, a motivat deputatul PSD.

Pe de altă parte, deputatul PDL Petru Călian spune că intrarea în cursă, în ultimul moment, a lui Olteanu este „un troc politic, o numire spectaculoasă cu iz de petrol”.

Mai mult, el a susţinut că una dintre propunerile PDL „a fost ştearsă de pe listă” chiar de preşedintele Comisiei de buget a Camerei, Ştefan Viorel (PSD). „Chiar numele lui Lucian Croitoru era şters, nu mă aşteptam”, a mai spus Călian.

Recompensa lui Hrebenciuc


Olteanu a reuşit să devină viceguvernator al BNR în urma negocierilor PNL-PSD. Iniţial, PNL avea doar un loc de simplu membru în CA, dar în urma ruperii coaliţiei liberalii au primit două locuri.

„Potrivit algoritmului, PNL avea un procent de 1,71, iniţial ni s-a oferit un singur loc, ulterior, PSD, prin Viorel Hrebenciuc, a acceptat să ne ofere două locuri”, au afirmat surse liberale.

În contrapartidă, PSD ar urma să beneficieze de compensaţii similare la discutarea locurilor din alte instituţii. Despre nominalizarea lui Olteanu au ştiut, pe linie de partid, doar Crin Antonescu şi Călin Popescu- Tăriceanu, de la care fostul preşedinte al Camerei a obţinut acceptul. (A contribuit Clarice Dinu)


 

„Îi imput omului Olteanu faptul că nu a avut minima decenţă să nu intre în aşa ceva, având în vedere că nu are nicio experienţă.”
 Bogdan Baltazar, analist financiar



ASCENSIUNE

Olteanu, umbra lui Tăriceanu
 

  • Înscris în PNL din 1991, Olteanu a ajuns în prima linie a politicii cultivând strategic relaţia cu fostul preşedinte al liberalilor Călin Popescu-Tăriceanu.

  • Ascensiunea sa este legată direct de cea a lui Tăriceanu, pe care l-a urmat pas cu pas, încă din 1996.

  • În 2004, când Tăriceanu a devenit premier, Olteanu a fost desemnat ministru pentru relaţia cu parlamentul, pentru ca peste un an să ajungă preşedinte al Camerei Deputaţilor. Din această postură el a devenit agentul de influenţă al PNL în parlament, remarcându-se mai ales după scoaterea PD de la guvernare, în aprilie 2007.

  • Cultivându-şi relaţia cu PSD-istul Viorel Hrebenciuc, el a reuşit să obţină susţinerea guvernului minoritar PNL în parlament, deşi sprijinul oficial era unul de doar 20%.

  • După alegerile din 2008, când liberalii au fost lăsaţi în afara guvernării, Olteanu a căzut în dizgraţia noii conduceri a PNL.

  • Olteanu are 38 de ani, e licenţiat în drept şi are un MBA la Institutul Bancar Român&City University, Seatle.

CITIŢI ŞI: DEZBATERE EVZ: Este Bogdan Olteanu pregătit pentru BNR?

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele