Sold pe pierdere
"Personal, suspectez un transfer al provizioanelor din 2008 în 2009, în vederea închiderii anului trecut cu rezultate financiare pozitive. În ianuarie şi februarie, când nivelul provizioanelor a crescut semnificativ, sistemul a înregistrat pierderi, în premieră, cel puţin de când conduc eu direcţia de supraveghere. Abia în martie, sistemul reuşeşte să recupereze, dar soldul la finele lunii martie este pierdere", a spus Cinteză.
Azi, Banca Transilvania şi Banca Comercială Română au anunţat scăderi semnificative ale profitului.
Astfel, Banca Transilvania a obţinut în primele trei luni din acest an un profit brut de numai 1,02 milioane lei, echivalentul a 240.000 de euro, în scădere cu 98% faţă de perioada similară din 2008, când a avut un rezultat brut de 60,26 de milioane de lei.
De asemnea, profitul net al BCR a scăzut cu 13,7% în primul trimestru din 2009, în timp ce provizioanele băncii s-au triplat în primul trimestru din 2009.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum