Barroso: Criză fără precedent în UE

Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu o situaţie fără precedent din cauza crizei economice şi trebuie să lucreze la niveluri diferite pentru a debloca pieţele de credit, a declarat azi preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso.

Barroso a mai afirmat că redresarea este principalul obiectiv al Comisiei, care va accelera cheltuielile în acest an şi în 2010, pentru a susţine economia.

"Repararea daunelor cauzate de criză va dura mai mult timp. Este o criză serioasă, însă o putem rezolva", a spus preşedintele CE, care participă la o conferinţă la Praga.

Potrivit oficialului, CE estimează că economia blocului comunitar se va contracta, în acest an, cu 2%, în linie cu proiecţia calculată în prognoza de iarnă publicată de executivului UE în 19 ianuarie.


Pentru România, CE a estimat, în ianuarie, o creştere economică de 1,8% în 2009, iar ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat ieri că executivul UE anticipează un avans de 0-0,5% al economiei româneşti în acest an.


CITIŢI ŞI:
DEZBATERE EVZ: La ce renunţăm pe timp de criză?

România intră obosită în criză

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele