Traian Băsescu: "Constat că n-am fost singurul care n-a anticipat criza. Asta e, nu poţi să ai cei mai buni consilieri"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, referitor la situaţia economică a ţării, că România a scăpat de incapacitatea de plată. Acesta a mai precizat că nu a fost "singurul care n-a anticipat criza. Şi alţii din jurul meu. Asta e, nu poţi să ai cei mai buni consilieri". Astăzi, preşedintele Traian Băsescu a mai precizat că "suntem încă în perioadă de criză, dar cu perspectiva să ieşim din recesiune în primul semestru al anului viitor".

Şeful statului a făcut aceste afirmaţii în cadrul unei conferinţe de presă-sinteză la consultările de ieri de la Cotroceni. Preşedintele a spus că regretă absenţa PNL de la discuţii şi a precizat că e dispus să meargă la întâlniri cu liberalii oriunde, dar să nu se înţeleagă că asta înseamnă "la Grivco sau la saună la Vîntu".

Totodată, şeful statului a spus că a atras atenţia asupra necesităţii continuării procesului de restructurare a cheltuielilor bugetare. De asemenea, Băsescu s-a declarat  "un susţinător al adoptării legii educaţiei în această sesiune", în forma asumată de guvern.

Cele mai importante declaraţii ale şefului statului:

Despre buget

  • Am atenţionat că, în raport cu sumele care se vehiculează ca împrumuturi pentru alte ţări, sumele pe care le împrumută România sunt foarte mici, dar au un impact foarte mare
  • Sunt câţiva parametri ai bugetului care nu arată bine şi mă refer la structura de cheltuieli care ne arată că avem un procent foarte mare alocat cheltuielilor sociale
  • Partea pozitivă a bugetului este cea legată de investiţii. Sper că anexele bugetului fac direcţionări foarte precise privind investiţiile
  • Bugetul vizează continuarea procesului de consolidare fiscală
  • Dacă în 2010 s-a făcut o ajustare destul de brută a numărului de salariaţi, în 2011 trebuie să se treacă pe ajustare fină. Să se dea atenţie sectoarelor cum ar fi sănătatea şi sectoare care au foarte mulţi angajaţi: Ministerul de Finanţe şi Ministerul de Interne
  • În raport cu situaţia economică a României, începem să construim bugetul cu orientare spre eficienţă şi competitivitate
  • O caracteristică vizibilă a anului 2011 este prudenţa, în evaluarea veniturilor care, eu îmi permit să sper, că printr-o modernizare a ANAF poate creşte eficienţa în colectarea veniturilor
  • Am atenţionat partidele ca nu cumva la capitolul de cheltuieli materiale să se dea drumul la achiziţionarea de plasme şi alte elemente de recuzită ale politicianului instalat în funcţie şi cu maşină la scară
  • Procesul de restructurare, cu ajustare fină trebuie să continue şi în 2011. Dumneavoastră care sunteţi un senzor foarte fin n-aţi remarcat dezastre privind instituţiile statului, ca urmare a reducerilor de personal
  • PSD a ridicat problema, şi le dau dreptate, a unor blocaje la nivelul blocajelor spitalelor transferate la autorităţile locale. Am promis o intervenţie la guvern
  • Se pare, că s-au găsit resurse de vot ca pe ordinea de zi să fie legile care vizau obligaţiile noastre

Despre Codul muncii

  • Ce am rugat partidelea fost să aibă în vedere ca prioritate este noul Cod al Muncii. N-am primit un răspuns afirmativ generalizat nici de la Coaliţie, nici de la PSD
  • S-a făcut o evaluare a INS pe 28.000 de locuinţe pentru a se constata nivelul forţei de muncă la negru. A rezultat că 1.680.000 de români merg la muncă, dar nu figurează a se afla în câmpul muncii.
  • Aceşti oameni nu au nici asigurările sociale plătite, nici asigurările de sănătate şi asta îi pune pe ei în situaţie dificilă
  • E obligaţia partidelor să flexibilizeze Codul muncii. Trebuie intervenit prompt. Dacă nu intervenim acum creând un avantaj patronatelor şi angajaţilor, numărul celor care nu au asigurări va creşte

Despre legea educaţiei

  • O spun fără nicio rezervă: sunt un susţinător al adoptării legii educaţiei în această sesiune. Reforma din anii 1997-1998 este un mare eşec.
  • Trebuie să recunoaştem eşecul major al reformei educaţiei şi să trecem la un sistem de învăţământ modern. Să elimine grupurile de interese din Universităţi. Înţeleg blocajul pe care încearcă unii parlamentari, dar nu putem sacrifica generaţiile următoare de dragul rectorilor sau liderilor sindicali
  • Actuala lege nu poate fi mai proastă. Credinţa mea este că cea mai de preţ resursă pentru dezvoltare este educaţia. E mai importantă decât să ai gaze, ţiţei sau cărbune. Cine va avea un sistem de educaţie performant va genera o ţară performantă
  • Înţeleg jocul întârzierii, îşi fac socoteala că dacă trec de luna februarie nimic nu se mai poate schimba pentru anul 2011-2012. Legea trebuie adoptată acum
  • Opţiunea mea e că această lege trebuie să treacă până la sfârşitul anului

Despre CSM

  • Sunt ţări care cuplează aderarea la spaţiul Schengen de problemele din justiţie. Probleme sunt chiar în inima justiţiei, la CSM. Marea problemă e legată de CSM unde s-a sperat că va fi respectată legea, în mod deosebit în ceea ce priveşte alegerile. S-au făcut interpretări discutabile care pun sub semnul întrebării legitimitatea unor membri
  • Ştiu că dânşii sunt foarte sensibili şi consideră orice declaraţie un amestec în treburile justiţiei, nu e niciun amestec. Consider că CSM n-a funcţionat normal în mandatul trecut. Nu există niciun sistem de justiţie în UE care să fi făcut un asemenea rău unei ţări cum a făcut-o justiţia din România. A făcut-o din nepăsare şi dispreţ
  • E de neînţeles cum o instituţie formată din judecători face atâta rău. Asta e. Avem o justiţie independentă care consideră că ei i se cuvine tot, iar de români nu-i pasă. Asta în condiţiile în care sunt mulţi judecători dedicaţi
  • Oricât s-ar supăra şi doamna Pivniceru, doamna cu soţul arestat, Costiniu, asta e

Acordul de precauţie cu FMI

  • Vom negocia o sumă, neîmpărţită în tranşe, în stand-by, dar fără intenţia guvernului de a apela la ea
  • Constat că nu am fost singurul care n-a anticipat criza. Şi alţii din jurul meu. Asta e, nu poţi să ai cei mai buni consilieri

Despre Republica Moldova

  • Nu aş vrea să fac public nimic altceva decât ca Alianţa pentru pentru Integrare Europeană să guverneze în continuare

Despre discuţiile cu KazMunaiGaz

  • A fost o discuţie legată de plata datoriei pe care am avut-o cu preşedintelui Kazahstanului legată de plata datoriei. Reacţia sa a fost  vom rezolva, trimitem directorul Kazmunai. Discuţiile au început azi. Nu avem niciun interes să creem probleme  Petromidia.

Despre situaţia economică

  • Categoric  da, România a scăpat de incapacitate de plată. Dacă trec legea bugetului şi a salarizării, România intră într-o perioadă în care îşi consolidează situaţia economică şi nu mai poate intra pe o curbă de degradare. Doar dacă apare o situaţie globală excepțională, asta ne-ar depăşi.
  • Suntem încă în perioadă de criză, dar cu perspectiva să ieşim din recesiune în primul semestru al anului viitor. România este stabilizată, evoluţia este ușor de anticipat. Astea sunt analizele. Vom fi pe creştere economică în semestrul II.

Despre discuţiile cu PSD şi despre Roberta Anastase

  • Cel mai important lucru era ca partidele să ştie cum văd eu lucrurile pentru că am un portofoliu de informaţie la nivel european la care niciun preşedinte de partid, niciun ministru nu poate ajunge. Cu PDL, abordarea de dreapta e clară pentru ei, au ca obiectiv stabilizarea, consolidarea şi investiţiile. Când te întâlneşti cu stânga obiectivul e daţi banii înapoi, creşteţi pensiile. Eu am avut ca obiectiv un schimb de păreri.
  • Am asigurat PSD că îi voi sprijini în discuţia, în negocierea cu guvernul dacă vor avea amendamente foarte bune la bugetul de stat.
  • Am asigurat PSD că dacă sunt prefecţi care blochează schimbarea managementului la spitale, voi cere să se respecte legea. Dacă nu o respectă n-au ce căuta în funcţie.
  • Un lucru important susţinut de PSD: îşi susţin punctul de vedere că Roberta Anastase trebuie schimbată. Am luat notă. Invitaţia mea a fost "discutaţi cu PDL, nu e un lucru în care să mă amestec"”.

Despre percheziţia în cazul Ridzi

  • Eu am spus că anchetatorii ştiu deja ce e în calculator, nu că au controlat. Când au fost chemaţi toţi din minister la DNA, şeful IT din Minister a fost şi el chemat. Ce credeţi că l-au întrebat anchetatorii?

Despre Alexandra Gătej

  • Lăsaţi-mă să discut cu dânsa. Dacă e decizie de necolaborare, ce vreţi să-i fac? A colaborat cu Securitatea sau nu? Vreau să discut cu dânsa şi să văd hotărârea CNSAS.

Şeful statului a susţinut ieri că România riscă, din cauza "jocului politic", să intre "în derapaj" dacă nu sunt adoptate legile de care FMI condiţionează eliberarea următoarei tranşe de bani. Este vorba de actele normative privind sistemul de pensii, salarizarea unitară şi bugetul pe anul viitor. 

De asemenea, Băsescu a atras atenţia că "se prefigurează un eşec, cel puţin parţial", în ceea ce priveşte raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), fapt care ar putea influenţa procesul de aderare la Schengen.

Dincolo de promisiunile Coaliţiei în privinţa calendarului convenit cu FMI, liderul PSD Victor Ponta l-a asigurat pe şeful statului că opoziţia nu va pune piedici în procesul de aderare a României la spațiul Schengen.

Taguri:Traian Basescu, consultari Cotroceni, coalitia UDMR - PDL, integrare in Spatiul Schengen, evaluare MCV

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele