Băsescu: Imaturitatea politică a lui Ponta şi Antonescu ar putea costa grav România

Autor: Florin Ciornei

Anunţul făcut de Victor Ponta, susţinut şi de Crin Antonescu, privind demararea procedurilor de suspendare a preşedintelui dacă legea pensiilor va fi promulgată este considerat de Cotroceni "o nouă dovadă de imaturitate politică".

"Ultimele afirmaţii ale domnilor Ponta şi Antonescu repezintă o nouă dovadă de imaturitate politică. Ele arată, mai degrabă, preocuparea pentru a capitaliza politic o situaţie dificilă cu care se confruntă pensionarii din România", a susţinut Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al şefului statului, într-un comunicat.

În aceeaşi declaraţie se precizează că legea pensiilor nu se află preşedinte pentru promulgare, ci la Curtea Constituţională, deoarece a fost contestată de parlamentarii PSD şi PNL.


"Preşedintele României atrage public atenţia domnilor Ponta şi Antonescu că imaturitatea politică ar putea costa grav România. În acest context, neîndeplinirea angajamentelor asumate poate avea drept consecinţă diminuarea credibilităţii României pe pieţele financiare internaţionale", se arată în comunicatul purătorului de cuvânt al preşedintelui.C

Citiţi şi:

Taguri:Băsescu, Ponta, crin antonescu, suspendarea presedintelui

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele