Şeful statului a menţionat că, la întâlnirea cu parlamentarii PDL, a făcut remarca potrivit căreia candidatura sa nu trebuie alimentată de formaţiunea democrat liberală, pentru simplul motiv că erau foarte mulţi politicieni care începuseă să facă afirmaţii în numele său.
Traian Băsescu a reluat afirmaţiile conform cărora prioritatea sa nu este anunţarea candidaturii la Preşedinţie acum şi nu a luat o decizie în acest sens.
Preşedintele a precizat că face aceste remarci, deşi nu obişnuieşte să facă referiri la probleme de politică internă înaintea deplasărilor externe.
Părerea grafologului
În ceea ce priveşte acel "nu" pe care preşedintele Băsescu susţine că l-ar fi scris pe hârtie, experţii în grafică şi tehnica documentelor susţin că există şi alte posibilităţi.
„Este ambiguu. E o minusculă cu grame ghirlandate care poate fi o parte dintr-un "n" şi în acelaşi timp, poate fi un "m". Mai există posibilitatea să fie partea incipientă a unui cuvânt la care s-a renunţat şi a fost tăiat cu o linie”,
a explicat Nicolae Buzatu, specialist în expertiză grafică şi tehnica documentelor.

Vă prezentăm din nou fotografia care arată notiţele preşedintelui Traian Băsescu de la şedinţa de luni seară cu liderii PDL. Cuvântul care a creat problema a fost încercuit cu roşu. Şeful statului susţine că acel cuvânt este "nu". Voi ce credeţi că scrie în notiţele lui Traian Băsescu?
"Îmi respect poporul, nu mi-e ruşine de tradiţiile lui"
Deşi nu a luat o decizie privind înscrierea în cursa electorală, preşedintele a mai spus că va continua să meargă prin ţară. "Nu am să refuz niciodată să port o bundiţă sau un clop“, a afirmat Băsescu.
Şeful statului şi-a petrecut weekendul trecut tunzând oi şi povestindu-le bucovinenilor anecdote cu soacra, lucruri care i-au atras o
mulţime de critici.
În replică, preşedintele a afirmat azi că "n-am să refuz să tund o oaie pentru că nu îmi este ruşine de tradiţiile poporului".
Preşedintele, în vizită în Grecia
Băsescu va efectua, azi şi mâine, o vizită de stat în Republica Elenă, la invitaţia omologului său, Karolos Papoulias.
Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale între cei doi şefi de stat, precum şi întrevederi ale preşedintelui României cu primul ministru al Republicii Elene, Constantinos Karamanlis, şi cu preşedintele Parlamentului Elen, Dimitris Sioufas.
De asemenea, şeful statului va participa la un forum economic, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Atena, şi se va întâlni cu membri ai comunităţii româneşti din Grecia.
În cea de-a doua zi a vizitei de stat, preşedintele Traian Băsescu se va deplasa la Muntele Athos, unde va avea întrevederi cu membrii Kinotitei, organism de conducere al Muntelui Athos format din reprezentanţii celor 20 mănăstiri.
De asemenea, Băsescu se va întâlni şi cu reprezentanţii celor două schituri româneşti, Schitul Sfântul Ioan Botezătorul-Prodromu şi Schitul Sfântul Dumitru-Lacu, şi va participa la slujbe religioase oficiate de mănăstirea Marea Lavră şi de Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul.
ŞTIRE ACTUALIZATA LA ORA 15:15
CITIŢI ŞI:
L-am prins cu candidatura!









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum