Băsescu s-a declarat impresionat de discursul celor doi olimpici internaţionali la informatică, elevi care au primit premiul "Excelenţă Juniori". "M-a impresionat discursul inteligenţilor, în care eu nu mă încadrez. Aţi văzut copiii de la informatică? Au vorbit cinci secunde. Vă mulţumesc", şi-a încheiat discursul Traian Băsescu.
Şi EBA a participat la Zilele Ploieştiului
În cadrul galei de excelenţă, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a primit "Premiul de excelenţă". Alte premii au fost decernate unor personalităţi din diverse domenii, printre acestea numărându-se antrenorul Octavian Bellu, pugilistul Leonard Doroftei, actorii Maria Dinulescu şi Denis Ştefan, academicianul Eugen Simion, solista de muzică uşoară Nico, şi echipa de baschet CSU Ploieşti.
Zilele Oraşului Ploieşti, eveniment organizat de Primărie cu ocazia împlinirii a 410 de ani de la atestarea documentară a oraşului, au început vineri şi se vor încheia astăzi. În cadrul acestui eveniment, la Ploieşti au avut loc mai multe concerte, concursuri şi întâlniri cu personalităţi din diverse domenii.
În plus, peste 200 de copii de grădiniţă au fost înghesuiţi de educatoare, la cererea conducerii Primăriei Ploieşti, într-o sală a Palatului Administrativ pentru ca Elena Băsescu, candidat independent la alegerile europarlamentare, să le citească un fragment din povestea „Făt Frumos cu părul de aur”.
CITIŢI ŞI:
Băsescu se îmbrăţişează cu poporul şi merge la Locurile Sfinte
Băsescu speria studenţii cu pocnitori








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum