"Şeful statului mulţumeşte mass media pentru semnalarea acestui caz şi regretă situaţia creată", se arată în comunicat.
Dacă în cazul altor situaţii controversate legate de membrii familiei sale, şeful statului nu a luat atitudine, acum, în premieră, Administraţia Prezidenţială a dat un comunicat de presă prin care se arată că acesta regretă.
"Preşedintele Traian Băsescu regretă că un membru al familiei sale este acţionar al unei firme cu activităţi legate de domeniul militar", se arată în comunicat.
Preşedintele a primit asigurări că firma nu a fost implicată în contracte cu produse militare şi i-a solicitat "domnului" Mircea Băsescu să renunţe imediat la calitatea de acţionar în respectiva firmă, mai precizează sursa citată.
"Nu mi-e de imagine, mă afectează ca om"
În vreme ce presa primea comunicate şi mulţumiri din partea Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele se plimba, din nou, prin teritoriu, vorbind despre sinistraţii din judeţul Botoşani şi informatizarea şcolilor. Altădată, preşedintele se grăbea să programeze declaraţii de presă, în cadrul unor ieşiri publice extrem de mediatizate, pentru a lumina opinia publică în legătură cu abuzurile Guvernului, acuzat că este aservit grupurilor de interese.
Astăzi, în contextul unor informaţiilor care arată că şeful statului se află într-un grav conflict de interese, din cauza afacerilor cu armament ale fratelui său, Băsescu a preferat, iniţial, să lanseze doar comunicate de presă şi să îşi continue vizitele din teritoriu.
În cele din urmă, preşedintele a găsit de cuviinţă să comenteze situaţia. Râzând, el a spus că ar putea să nu mai candideze, dacă fratele său continuă în acelaşi stil. "Eu spun pur şi simplu că nu m-am decis încă..( dacă voi candida sau nu, nr) Să ştiţi că dacă frate-miu se mai bagă în vreo firmă din asta dubioasă, eu pot să nu mai candidez", a declarat el, în timpul vizitei din acestă dimineaţă în judeţul Botoşani.
" De adversari, de duşmani te poţi apăra, dar e extrem de greu să te aperi de propriul frate. .. Nu mi-e de imagine.. Mă afectează ca om, pur şi simplu..", a mai comentat el.
Băsescu a mai susţinut că a aflat azi-noapte despre acest caz şi că, dacă fratele său l-ar fi informat în timp util ce intenţii are, l-ar fi sfătuit să nu se implice în afacerea în cauză. Întrebat dacă îşi va renega fratele, Băsescu a zâmbit şi i-a transmis reporterului: "tu ai face asta?".
A fi fratele preşedintelui implică şi riscuri
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian i-a cerut lui Băsescu să le transmită membrilor familiei sale că a avea un frate sau tată preşedinte nu presupune doar avantaje, ci şi riscuri pe care trebuie să şi le asume.
"Rugămintea mea este să trataţi cu mai multă seriozitate, să spuneţi colaboratorilor dumneavoastră să nu-şi mai uite pungile cu ciubucuri prin restaurante, să spuneţi miniştrilor dumneavoastră să guverneze ţara, şi nu campaniile electorale, şi să nu se ocupe cu lipitul afişelor, şi, fireşte, să spuneţi membrilor dvs de familie să ştie că a avea un frate sau un tată preşedinte, presupune, dincolo de toate avantajele, şi anumite riscuri, precarităţi pe care de dragul acestui popor ar trebui să şi le asume", i-a transmis Vosganian lui Băsescu.
Fiecare face ce vrea, când vrea
Fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, s-a asociat cu şefii industriei de apărare într-o firmă de tehnică militară, asociaţii săi aşteptând deschiderea uşii de la Cotroceni pentru mari contracte.
Cu o participaţie de 30% Mircea Băsescu este, de două luni, cel mai proaspăt acţionar al firmei Defence Security and Intelligence Co, alături de generalul (r) Ion Eftimie Sandu (5%), fost locţiitor al Departamentului Arme din Ministerul Apărării, de Maria Cazacu (5%), fiica lui Aurel Cazacu, directorul Direcţiei de Apărare din Ministerul Economiei. Ceilalţi doi, cu câte 30% , sunt Romeo Oiţă şi Grigore Geamănu. Potrivit ziarului „Bursa”, firma a rezultat dintr-o societate cu profil turistic din Ilfov.
După dezvălurile din presă, Mircea Băsescu a intervenit la Antena 3 pentru precizări despre firma respectivă, firmă care, potrivit unuia dintre acţionari are în vedere inclusiv consultanţă pentru modernizarea fregatelor, afacere estimată la 500 de milioane de euro.
Chestionat în legătură cu afacerea respectivă şi conflictul de interese în care îl plasează pe şeful statului, Mircea Băsescu a avut, din nou, o ieşire agresivă.
"Cum adică nu pot face ce vreau în ţara asta? Cine vă credeţi dumneavoastră? În ţara asta există o Constituţie şi fiecare poate face ce vrea. Şi pentru ceea ce face, răspunde în faţa legii. Fiecare face ce vrea, când vrea", a comentat el.
CITIŢI ŞI:
Fratele lui Băsescu, în afaceri cu arme
Vineri, 21 August 2009. 0 vizualizări, 124 comentarii, 0 voturi
Băsescu regretă şi râde de implicarea fratelui în afaceri "dubioase"
Gravele dezvăluiri legate de implicarea fratelui preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, în afaceri cu armanent l-au făcut astăzi pe şeful statului să iasă cu un mesaj public, în care precizează că regretă situaţia creată şi îi cere fratelui său să renunţe imediat la calitatea de acţionar al firmei respective.
"De adversari, de duşmani te poţi apăra, dar e extrem de greu să te aperi de propriul frate", a comentat el. Râzând, şeful statului a mai spus că ar putea să nu mai candideze dacă fratele său se mai "bagă" în "afaceri dubioase".
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului, care este şi şeful armatei române, susţine că nu ştia de implicarea fratelui său în astfel de afaceri şi a aflat din presă, mulţumind mass media pentru aceste dezvăluiri.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum