Portret de alegător: cine sunt votanţii lui Băsescu, Geoană şi Antonescu | GRAFIC

Autor: Marinela Raţă

Imaginaţi-vă un bărbat de până în 60 de ani, care locuieşte la ţară şi a terminat doar liceul. Închipuiţi-vă apoi o femeie de peste 60 de ani, de la ţară, care a făcut doar patru clase. Şi, în sfârşit, o femeie de până în 30 de ani, care stă într-un oraş şi are studii superioare. Aşa ar arăta, minimal, profilul românilor care i-au votat pe Traian Băsescu, Mircea Geoană, respectiv Crin Antonescu, potrivit unui exit-poll al CURS, realizat la comanda TVR.

Una dintre concluziile relevate de sondajul citat este că cei doi finalişti ai prezidenţialelor au un electorat asemănător, pe care se vor "bate" şi în turul II, ceea ce face ca lupta să fie şi mai dură.

Băsescu, ales de cei mai mulţi români care au doar liceul

Cei mai mulţi români care l-au ales pe Traian Băsescu au între 31 şi 60 de ani. În această categorie de vârstă se
încadrează un procent de 34% dintre votanţii actualului şef al statului. 33,8% dintre românii care l-au preferat pe Băsescu au vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, iar cei trecuţi de 60 de ani l-au votat în proporţie de 32,3%. Cei mai mulţi dintre simpatizanţii lui Traian Băsescu au fie studii medii, adică liceul, fie studii elementare.


Primii l-au votat într-un procent de 35,3%, în timp ce românii cu patru clase care l-au votat pe Băsescu în proporţie de 34%. Dintre alegătorii care l-au preferat pe şeful statului 29,7% au absolvit o facultate. Traian Băsescu a fost votat în proporţii asemănătoare de bărbaţi şi femei: 33,6%, respectiv 33,5%. Linii fine în profilul alegătorilor lui Traian Băsescu se înregistrează şi în privinţa mediului din care provin aceştia. 34,3% sunt cetăţeni care locuiesc la ţară şi 32,9% la oraş.

Pensionarii, votanţii lui Geoană

Mircea Geoană a fost votat în proporţie de 41,6% de românii trecuţi de 60 de ani, cel mai probabil pensionari. 30,5% din alegători au între 31 şi 60 de ani, în timp ce tinerii între 18 şi 30 de ani l-au votat pe Mircea Geoană într-un procent de doar 23,2%. La studii, cei mai mulţi dintre alegătorii lui Mircea Geoană, 38,6%, au doar studii elementare, adică patru clase, urmaţi de cei cu studii medii, 29,7%, şi cei cu facultate, 22,8%.

Candidatul PSD a fost votat de puţin mai multe femei decât bărbaţi: 31,6%, faţă de 31,1%. Aşa cum era de aşteptat, studiul CURS relevă că dintre votanţii lui Geoană proporţia cea mai mare este reprezentată de locuitorii mediului rural, 36,3%.

Orăşenii ocupă 26,7% dintre alegătorii social-democratului.

Liberalul, reprezentantul românilor cu facultate

Alegătorul tipic al lui Crin Antonescu, după cum relevă sondajul CURS, se încadrează în media de vârstă 18-30 de ani. Tinerii votanţi ai lui Antonescu, încadraţi în această categorie de vârstă, l-au votat în proporţie de 25,8%, următoarea categorie fiind cea de 31-60 de ani, cu o proporţie de 22,6%, şi cea de peste 60 de ani, în care intră un procent de 14,6%.

Ca şi în cazul lui Mircea Geoană, pe liderul liberal l-au votat mai multe femei decât bărbaţi: 22,7%, respectiv 20,7%. În ceea ce priveşte mediul din care provin alegătorii lui Antonescu proporţiile înclină în favoare oraşului: 24,8%. 18,2% dintre votanţii liberalului sunt de la ţară.

Geoană şi Antonescu, bătaie pe tinerii până în 30 de ani

Dacă ar fi să facem o comparaţie între cei trei, putem desprinde ideea că Traian Băsescu şi Mircea Geoană au
procente uşor asemănătoare la proporţiile bărbaţilor şi femeilor care l-au votat. Crin Antonescu a fost candidatul turului I votat de cei mai mulţi alegători cu studii superioare: 33,5%, în timp ce la Geoană procentul este de 22,8% şi la Băsescu de 29,7%. Aceasta, în timp ce Băsescu este pe primul loc la votanţii cu studii medii, iar Geoană la cei cu studii de patru clase.

Traian Băsescu are cel mai are procent de alegători de la oraş, 32,9%, urmat de Geoană cu 26,7% şi liderul PNL cu 24,8%. Mircea Geoană este pe locul I în clasamentul votanţilor de peste 60 de ani, pe care i-a cucerit în proporţie de 41,6%, dovedind că publicul PSD a rămas constant, fiind format în mare parte din pensionari. În acest top, Geoană este urmat de Băsescu: 32,3% de votanţi trecuţi de 60 de ani, în timp ce liberalul a avut doar 14,6%. 

Antonescu s-a bătut însă cu Mircea Geoană la categoria de vârstă 18-30 de ani. Primul a avut un procent de 25,8%, iar al doilea 23,2%. Şi aici, dintre cei trei pe primul loc este Traian Băsescu, având un procent de 33,8% dintre votanţi până în 30 de ani. Exit poll-ul a fost realizat de CURS, la comanda TVR, pe un eşantion de 312 secţii de votare la nivel naţional, pe un eşantion de 18.540 de votanţi.

EXIT-POLL demografic CURS pentru TVR 1:

 

 

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele