Bătălia sud-americanilor

Autor: Sorin Breazu

Cea mai mare rivalitate fotbalistică din America de Sud, cea dintre Argentina şi Brazilia, se va reaprinde duminică dimineaţa (ora 3.30, în direct la Boom Sport One), când "pumele" lui Maradona vor încerca să facă un pas decisiv spre turneul final al Cupei Mondiale din 2010.

Miza partidei este deosebit de mare, în special pentru echipa gazdă, care are nevoie de o victorie pentru a aduce campania de calificare din COMNEBOL pe cursul dorit.

În cazul unei victorii a brazilienilor, oamenii lui Dunga au ocazia să danseze samba în "ţara Tangoului" - calificarea în Africa de Sud fiind ca şi obţinută.

Aflaţi sub presiunea rezultatului, argentinienii au decis să schimbe chiar şi locul de disputare al partidei, schimbând arena obişnuită: El Monumental din Buenos Aires cu stadionul de 42.000 de locuri al lui Rosario Central - Estadio Gigante de Arroyito -, unde tribunele sunt foarte aproape de teren, iar atmosfera este infernală. Argentina a câştigat un singur meci în faţa Braziliei în ultimele şapte întâlniri directe, iar o eventuală înfrângere a "pumelor" nu i-ar fi iertată nici măcar legendei Diego Armando Maradona, care ocupă funcţia de selecţioner din noiembrie 2008. "Mă gândesc doar la victorie, refuz să iau în considerare eşecul. Ne dorim victoria mult mai mult decât brazilienilor", a spus cel poreclit "El Pibe D'Oro".


De cealaltă parte, selecţionerul brazilienilor, Carlos Dunga, nu simte atât de mult încărcătura jocului, echipa "Verde e Amarelo" având cinci puncte avans faţă de Argentina. Chiar dacă l-a pierdut pe închizătorul Josue (Wolfsburg), Dunga are o echipă compusă din jucători de clasă, în care strălucesc Kaka, Robinho sau Luis Fabiano. "Ei vor începe meciul în tensiune şi cred că putem profita în urma acestui lucru", a spus Dunga, care a reuşit, în cei trei ani de când conduce "naţionala" Braziliei, să înlocuiască exuberanţa tradiţională a jucătorilor "cariocas" cu un pragmatism cinic.

În tur, la Belo Horizonte, pe stadionul Mineirao, Brazilia şi Argentina au încheiat meciul la egalitate, scor 0-0.

Ceartă între zeii fotbalului


CLASAMENT GRUPA SUD-AMERICANĂ (CONMEBOL)


1. Brazilia - 14 meciuri - 27 de puncte
2. Chile - 14 meciuri - 26 de puncte
3. Paraguay - 14 meciuri - 24 de puncte
4. Argentina - 14 meciuri - 22 de puncte

5. Ecuador - 14 meciuri - 20 de puncte
6. Uruguay - 14 meciuri - 18 puncte
7. Columbia - 14 meciuri - 17 puncte
8. Venezuela - 14 meciuri - 17 puncte
9. Bolivia - 14 meciuri - 12 puncte
10. Peru - 14 meciuri - 7 puncte

* Echipe care se califică direct la Cupa Mondială din 2010

* Echipă care merge la baraj cu o reprezentantă a regiunii Americii Centrale şi de Nord (CONCACAF)

PROGRAM (5 septembrie):


Columbia - Ecuador
Peru - Uruguay
Paraguay - Bolivia
Argentina - Brazilia
Chile - Venezuela


93
de meciuri s-au disputat între Argentina şi Brazilia

36 de victorii au brazilienii în faţa argentinienilor, care se pot lăuda cu "doar" 34

 

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele