Pe de altă parte, dacii sunt mai numeroşi, dar şi plini de emoţii. E prima dată când apar în faţa publicului. De aceea, centurionul mai strigă o dată şi spre ei: „Haideţi, dacii mei!“. Toţi se încolonează pe două rânduri şi intră în arenă în aplauzele publicului avid de spectacol.
Întreceri cu arcul şi suliţa
Reprezentaţia începe cu întrecerile în aruncarea suliţei. Apoi germanicul, înarmat cu un scut rotund şi o ghioagă grea, trebuie să înfrunte un prizonier dac. Norocul lui este că dacul nu foloseşte un falx adevărat, făcut după metodele tradiţionale, ci doar o copie din lemn a faimoasei săbii încovoiate. Altfel, scutul germanicului s-ar fi făcut ţăndări de la prima lovitură.
La proba de tir cu arcul nu mai numără nimeni reuşitele, aşa că atât încercările dacilor, cât şi cele ale trupelor romane au doar rol demonstrativ. Numărul cel mai spectaculos a fost păstrat pentru final: un dac trece în galop printre nişte ţăruşi înalţi. Vasele de lut aşezate pe vârfurile ţăruşilor nu au nicio şansă în faţa falxului dacic.
După reprezentaţie, copiii au dat năvală spre eroii spectacolului. Fiecare voia să atingă armura legionarului roman, să se pozeze cu coiful de centurion, să tragă cu arcul sau să ţină în mână măcar o sica (pumnalul dacic, asemănător cu o sabie mai mică, încovoiată).
14 voluntari din Cluj-Napoca
Iniţiativa reconstituirii luptelor dintre romani şi daci îi aparţine lui Paul Cheptea, conferenţiar la catedra de design a Universităţii de Arte din Cluj-Napoca. Cheptea s-a apucat să reconstituie, după metodele antice, un costum de legionar roman. Pe măsură ce termina câte o piesă, i-o arăta lui Cristi Roman, cel care a jucat rolul centurionului. Roman este doctor în arheologie şi lucrează în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, din Cluj-Napoca.
Astfel, cei doi şi-au propus să creeze o minilegiune, după modelul grupurilor de „soldaţi romani“ care activează deja în Ungaria, Germania sau Statele Unite. Cristi Roman a reuşit şi el să-şi facă un costum, după luni întregi de muncă şi bani buni cheltuiţi pe diferite piese, cumpă- rate din străinătate. Lor li s-au alăturat în ultimul an 14 voluntari, profesori, doctoranzi şi studenţi din Cluj-Napoca, majoritatea de la Facultatea de Istorie.
Până acum nu au reuşit să se împartă în două „trupe“ egale din motive financiare. Pentru a face rost de un costum roman există două variante: ori îl cumperi din străinătate cu 2.000 de euro, ori ţi-l faci singur, muncind câte patru ore pe zi timp de un an. În schimb, costumele de daci au fost mai uşor de făcut, motiv pentru care aceştia îi surclasează numeric pe romani.
PROIECT
Reconstituirea unei locuinţe dacice
„A fost prima noastră reprezentaţie şi am dorit să reconstituim o zi de circ din lumea romană, cu lupte de gladiatori, lupte între captivi daci şi gladiatori şi alte demonstraţii. Arheologie experimentală de epocă dacică şi romană nu mai face nimeni la noi în ţară. Ne este şi mai greu, pentru că nu mai avem în ţară meşteri pielari şi fierari care să prelucreze materialul după metodele vechi“, povesteşte Cristi Roman. Colegul său, Paul Cheptea, spune că nu vor să se oprească aici. „Am înfiinţat şi o asociaţie, care se numeşte Terra Dacica Eterna, prin intermediul căreia încercăm să dezvoltăm atât recuzita, cât şi scenariul. Până acum a trebuit să ne descurcăm doar cu banii noştri şi sponsorizări de la prieteni“, mărturiseşte Cheptea. Dacă asociaţia Terra Dacica Eterna va avea sprijin material, s-ar putea dezvolta şi mai mult proiectul. „Am putea reconstrui o locuinţă dacică, un castru roman, un meniu dacic, un meniu roman“, adaugă Dorin Alicu, un alt membru al fundaţiei.
Luni, 14 Aprilie 2008. 0 vizualizări, 2 comentarii, 0 voturi
Bătăliile daco-romane, reînviate la Sarmizegetusa
Un grup de profesori pune în scenă luptele dintre cele două popoare.
Amfiteatrul de la Sarmizegetusa Augusta Ulpia Traiana, din judeţul Hunedoara, a fost vineri seara scena unei reprezentaţii cu totul neobişnuite. Timp de aproape o oră, câteva sute de persoane au putut admira măiestria cu care o mână de daci şi romani mânuiau armele utilizate în urmă cu 2.000 de ani.
Săbii, săgeţi, suliţe şi cai
Lupte între gladiatori şi captivi daci, „parade“ militare şi demonstraţii de iscusinţă în folosirea armelor de acum 2.000 de ani. De toate acestea au avut parte spectatorii timp de câteva zeci de minute, fiind transpuşi în atmosfera „circului“ cu care se delectau mai ales romanii şi popoarele pe care le cucereau. Un centurion roman, mare cât un munte, senzaţie amplificată şi de coiful său cu creastă roşie, strigă la subordonaţii săi din Legiunea a Xlll-a Gemina să se adune. Pentru reprezentaţie nu sunt decât doi romani, întruchipând un germanic şi un batav din trupele auxiliare, pe care le-au folosit romanii şi pentru cucerirea Daciei.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum