Bătrânul în ale cărui mâini lemnul răsună

Departe de lume, pe vârf de deal, bătrânul de 80 de ani trăieÅŸte cu gândul la zilele în care doaga ÅŸi butoiul din lemn erau la mare căutare.
 
Pentru el, RevoluÅ£ia nu a adus multe schimbări, dar recunoaÅŸte că azi o duce mai greu, fiindcă lemnul a fost înlocuit de plastic, iar butoaiele care respectă normele UE nu sunt deloc bune pentru a păstra ca înainte vinul, brânza sau murăturile.

Dogăria nu piere

Din fericire atât pentru bătrân, cât ÅŸi pentru restul meseriaÅŸilor din breasla sa, abundenÅ£a lemnului de esenÅ£e diferite a păstrat dogăria încă în floare în Apuseni. În Avram Iancu, meseria aceasta se practică din buni ÅŸi străbuni. Bătrânul îÅŸi aminteÅŸte că, pe vremea când era tânăr, în satul lui erau doar trei meÅŸteri renumiÅ£i în ale dogăriei.
 
Acum, pe orice uliţă ai merge, din trei în trei case, e imposibil să nu auzi vreun abric cum zumzaie, muÅŸcând din lemnul de fag, salcâm sau stejar. Bătrânul Traian spune că unii s-au specializat, lucrează acum ”la scară industrială” ÅŸi fac ÅŸindrilă ori materiale de construcÅ£ii pentru case.

Alţii, foarte puţini, ce-i drept, printre care şi el, au rămas fideli dogăritului clasic şi fac butoaiele cu tradiţie.

73 de ani de vechime în muncă

Nea Traian ÅŸi-a început prietenia cu lemnul pe când avea 7 ani. Dogăritul a fost singura sursă de venit a lui Traian al NuÅ£ului care a cutreierat munÅ£ii ÅŸi a ajuns până în Capitală sau în comunele învecinate ei. De multe ori pleca la drum ducând în spate numai cercurile ÅŸi uneltele, iar butoaiele le lucra la domiciliul clientului, cu  materialul acestuia.

"Munca era grea, că pe atunci se făcea totul manual. Acum e floare la ureche, că a venit peste noi tehnica asta modernă... dar pe vremea mea îÅ£i trecea totul prin palmele astea două. Eu am avut noroc. Am ”furat” ÅŸi am învăţat toate năravurile lemnului"povesteÅŸte bunicul tras la gura sobei, ca să citească ziarul.

Traiul greu ÅŸi multele încercări prin care a trecut l-au făcut să ajungă la această vârstă optimist că a ÅŸtiut cum să-ÅŸi organizeze viaÅ£a astfel încât să fie mulÅ£umit atât de ce a făcut pentru el, cât ÅŸi de ce a realizat pentru urmaÅŸi. "Aduceam din Capitală multe lucruri care nu se găseau aici. Mi-am făcut prieteni de-a lungul timpului, iar oamenii, copiii de  odinioară, îmi ziceau: "Te cunosc de când eram mic".

“Plasticul ăsta i-a înnebunit pe oameni”

ViaÅ£a ÅŸi-a ghidat-o după pincipiul "lemnul garanteaza gustul", însă bunicul Traian are un mare of: "plasticul ăsta i-a înnebunit pe oameni”.
 
Dogăritul tinde să rămână o activitate predominant artizanală, pentru că obiectele mai mici, dar care cer mai multă migală, cum ar fi cofiÅ£ele, butoiaÅŸele de două, trei kilograme, bărbânÅ£ele de până la două kilograme, de pus în vitrină, sunt căutate mai ales de străinii care vizitează zona Apusenilor, dar ÅŸi de românii cărora le plac obiectele rustice.

În rest, de obiectele mari puÅ£ină lume se mai interesează, iar ”tinerii ÅŸi-au găsit un altfel de job prin care să-ÅŸi pună în măreÅ£ie tainele studiate”.