Tânăra mamă, în vârstă de 28 de ani, aflată la a treia naştere, a fost anunţată că noul-născut s-a sugrumat cu cordonul ombilical. Cuplul Mănică spune că este hotărât să ajungă în instanţă.
Conducerea spitalului nu a răspuns întrebărilor presei.
Miercuri, 01 Septembrie 2010. 562 vizualizări, 33 comentarii, 0 voturi
Bebeluş născut mort la Pucioasa, după ce medicul de gardă a dat indicaţii prin telefon
Un bebeluş din oraşul dâmboviţean Pucioasa s-a născut mort, iar tânăra care se pregătea să fie mamă acuză medicul de gardă că nu a fost în spital pentru a o asista la naştere.
Femeia a ajuns ieri după-amiază la spital, în travaliu. Doctoriţa, medic ginecolog de profesie, plecase însă din unitatea medicală. Femeia a fost asistată de moaşe şi asistente, în timp ce medicul dădea indicaţii prin telefon.
"Au consultat-o moaşele, sau cine erau, doamna doctor n-a fost, cu toate că era de gardă. Deci a stat până la ora 2 în spital şi după aia a dispărut, s-a dus la Târgovişte", a declarat tatăl copilului, Ciprian Mănică, citat de RTV.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:






Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum