Bebeluş român, captiv în Venezuela

40 de români înfundă puşcăriile din Venezuela, ţara în care dictatura lui Hugo Chavez a dezvoltat cel mai dur sistem de detenţie din lume. Toţi, fără excepţie, sunt condamnaţi pentru trafic de droguri şi fiecare dintre ei a servit ca pion în cadrul unei filiere transfrontaliere. Au fost arestaţi, unul câte unul, atunci când încercau să-şi ia zborul de pe continentul sud-american.

Încătuşaţi în unităţile antidrog ale Gărzii Naţionale, au auzit, invariabil, cum avionul decolează pe pista aeroportului. Fără ei. Apoi, timpul a pulsat altfel. Minut cu minut, oră cu oră, an cu an, au învăţat să supravieţuiască într-o junglă cu gratii şi pistoale la tâmplă. Întoarcerile la Madrid, Milano sau Amsterdam au fost amânate opt sau zece ani, speranţele - abandonate, iar cantităţile mari de stupefiante transportate ilicit în Europa de Vest au rămas în Venezuela. Definitiv.

Ziua de Crăciun. 2009. Caracas. În bisericuţa de lemn din capitala Venezuelei miroase a brad şi cozonac. Slujba de Crăciun abia s-a încheiat, dar părintele Vasile Lungeanu are, în continuare, o zi plină. În cămăşi de vară, românii din comunitate îi zâmbesc unui bebeluş blond, pe care fiica preotului îl ţine în braţe.

Îl cheamă Roberto David Cernat, are doar două luni şi jumătate, o mamă în puşcărie şi un tată lipsă în acte. Autorităţile venezuelene au permis ieşirea lui temporară din închisoarea Los Teques, acolo unde băieţelul s-a născut şi unde mama lui, o brăileancă de 29 de ani, îl aşteaptă. Ziua de Crăciun este ziua în care Roberto a fost botezat.

BOTEZUL DE CRĂCIUN

Probleme respiratorii pentru copilul închis

Roberto David Cernat s-a născut pe 8 octombrie 2009, în spitalul „Victorino Santanela“ din orăşelul Los Teques, la 40 de kilometri de capitala Caracas.

Acolo nasc deţinutele aduse sub escortă de la închisoarea de femei. Şi tot acolo, băieţelul a primit primul său act oficial: un certificat de naştere pe care, în dreptul numelui tatălui a rămas un spaţiu alb. Apoi, Roberto a fost dus în ceea ce, în primii lui ani de viaţă, îi va fi casă: puşcăria din Los Teques. Aici, mama lui, Aurora Cernat, va rămâne încarcerată timp de opt ani.

Aurora are 29 de ani şi este din Brăila, oraşul unde se află celălalt copil din fosta căsnicie. Sărăcia a alungat-o la muncă, în Italia. Şi-a găsit o slujbă la un service auto, dar necazurile ei abia începeau.

Elena Lincan, şefa misiunii diplomatice româneşti din Venezuela, comprimă în câteva cuvinte drama Aurorei: „Are şcoala primară, un alt copil în România, care nu cred că ştie unde-i mama lui. A fost folosită. Asta-i problema, pentru că mulţi dintre românii închişi aici au pregătire slabă. Sunt uşor de înşelat. Şeful ei italian a trimis-o să ia nu ştiu ce echipamente din Venezuela. La controlul de pe aeroportul din Caracas, ofiţerii venezueleni au descoperit că în respectivele echipamente era ascunsă o cantitate mare de droguri. (...) Ca să facă denunţ împotriva italianului care a trimis-o după narcotice trebuie să-şi ispăşească pedeapsa aici”.

Elena Lincan a vizitat-o pe româncă în închisoare şi a luat act de dorinţa Aurorei de a-şi boteza copilul născut în detenţie.

Slujba de la biserica românească

Lui Roberto i s-a permis să iasă temporar din închisoare, iar botezul a fost oficiat acum două săptămâni, în ziua de Crăciun, de Vasile Lungeanu, parohul Bisericii româneşti din Caracas, „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

Naşii bebeluşului au fost diplomatul Elena Lincan şi fiica preotului, Elena Lungeanu. Membrii restrânsei comunităţi româneşti din Venezuela, prezenţi la slujbă, s-au implicat: „Sunt impresionată de românii de aici. Au strâns bani la biserică pentru pamperşi şi alte articole de strictă necesitate care sunt foarte scumpe aici, în Venezuela”, povesteşte Elena Lincan.

Atunci, părintele Lungeanu a observat că băieţelul de două luni şi jumătate e puţin bolnav. „Copilul are probleme minore cu respiraţia, dar nu poate beneficia de asistenţa medicală a unui doctor pediatru”, se îngrijorează preotul.

Cu amărăciune, el a adaugat: „Roberto a rezultat din convieţuirea mamei sale cu un italian. Eu cred că femeia a fost folosită. N-a fost singură atunci, în Venezuela, când au prins-o. Ceilalţi au scăpat, au putut pleca”.

Elena Lincan e mai rezervată: „Nu ştim cine este tatăl copilului. N-a fost declarat. Ştim doar că micuţul este cetăţean român şi că legea venezueleană permite ca, după doi ani, acesta să poată fi încredinţat rudelor sau unui centru de plasament de aici până când mama lui iese din închisoare”.

Cum s-a frânt zborul spre Europa

Aurora Cernat a fost reţinută de funcţionarele de la Brigada Antidrog a Gărzii Naţionale în după-amiaza zilei de 22 februarie 2009, pe Aeroportul „Simon Bolivar” de lângă Caracas. Era la un pas de a se îmbarca într-un avion cu destinaţia Madrid.

EVZ a obţinut sentinţa prin care femeia a fost condamnată la opt ani de închisoare, de către tribunalul din statul Vargas - pentru infracţiunea de „transport ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope”.

Potrivit sentinţei, Aurora Cernat le-a sărit în ochi funcţionarelor de la Brigada Antidrog deoarece, în timp ce aştepta la unul dintre punctele de control ale aeroportului, avea o „atitudine neliniştită”.

Au scos-o din rând şi au condus-o în sala de percheziţie, împreună cu alţi trei pasageri: două femei care au avut rol de martore şi un bărbat care a servit ca traducător.

Un kilogram de cocaină

După percheziţia corporală, la care nu au găsit nimic, angajatele Gărzii Naţionale au trecut la verificarea unui geamantan mic şi verde, cu care Aurora Cernat călătorea. În bagaj, au dat peste o cutie inscripţionată „Încărcare baterii, marca Telwin”.

Cutia conţinea un acumulator, două comutatoare, un ampermetru şi avea fundul dublu, care, odată înlăturat, s-a dovedit că ascundea un pachet dreptunghiular înfăşurat în fire de cupru. După ce firele de cupru au fost îndepărtate, prafurile au fost găsite în trei pacheţele făcute din bandă adezivă, îndesate într-un pahar mare de plastic.

Supuse unei probe cu reactivi, substanţele s-au colorat în albastru, întărind ipoteza că ar putea fi stupefiante. O expertiză mai temeinică, realizată de Laboratorul Chimic Central al Gărzii Naţionale, a confirmat că era vorba despre cocaină: 985 de grame.

Ştirea condamnării Aurorei Cernat a fost publicată în premieră de evz.ro, în aceeaşi zi cu pronunţarea sentinţei, 7 aprilie 2009, însă a trecut aproape neobservată, povestea femeii fiind ignorată în anul care a trecut.

„CĂPŞUNARII” TRAFICANŢI

Cărăuşii morţii albe

Elena Lincan, reprezentantul României în Venezuela, prezintă riguros statisticile ambasadei. Cifrele curg logic, dar doamna Lincan manifestă acea prudenţă specifică diplomaţilor când vine vorba de nume proprii. Are de acoperit o zonă grea, cu 16 state: Venezuela, Panama plus ţările insulare din Marea Caraibelor.

„În jurisdicţia mea sunt arestaţi 50 de cetăţeni români. 7 - în Panama. 3 - în Trinidad Tobago. 1 - în insulele St. Kitts and Nevis. Restul de 39 sunt toţi închişi în Venezuela. 11 dintre ei au regim de libertate condiţionată, iar ceilalţi 28 sunt încarceraţi în penitenciar. Absolut toţi sunt acuzaţi de trafic de droguri şi au fost arestaţi în aeroport. Doar asupra unuia dintre ei, închis la sfârşitul lunii octombrie, s-au găsit, pe lângă droguri, şi dispozitive de clonat carduri («pisicuţe» - n.r.)”, a rezumat Elena Lincan, şefa misiunii diplomatice a României în Venezuela.

Niciunul dintre românii condamnaţi în Venezuela nu acţiona într-o filieră care includea şi România ca destinaţie a narcoticelor. Cei mai mulţi transportau droguri în Spania, Italia sau Olanda. Fenomenul are explicaţie simplă: ei provin din rândul românilor emigraţi la muncă în Spania şi în Italia, denumiţi generic „căpşunari”. Cel mai tânăr are 19 ani şi cel mai vârstnic, în jur de 50. Media de vârstă este de 25-30 de ani.

Potrivit Elenei Lincan, sunt persoane cu pregătire slabă. Asta îi face mai uşor de manipulat şi de recrutat de către grupările crimei organizate.

Libertate la kilogram

La închisoarea din Los Teques se află grupul cel mai numeros de români: 4 femei şi 14 bărbaţi. Los Teques este o localitate aflată la 40 de kilometri de capitala Caracas, unde funcţionează două mari penitenciare: unul de femei, celălalt de bărbaţi. Ambele sunt extrem de controversate la nivel internaţional din cauza condiţiilor cumplite de detenţie, a brutalităţii gardienilor şi, mai ales, a violenţei deţinuţilor.

În cazurile de trafic în care au fost arestaţi românii, legea din Venezuela se aplică aproape matematic. Gravitatea faptei este direct proporţională cu cantitatea drogurilor cărate. Cele mai uşoare sentinţe, de trei ani de închisoare, le primesc cei prinşi că transportă narcotice sub formă de pastile în ghiţite. Pentru cei care ascund droguri în bagaje personale, situaţia se complică: opt ani de carceră.

Pedeapsa maximă pentru „cărăuşi” este însă de 10 ani. O ispăşesc două femei din România. Asupra lor s-au găsit stupefiante în cantităţi impresionante. Ceea ce înseamnă circum stanţe agravante.

Există şi un soi de semi-eliberare condiţionată pentru deţinuţii cu raport de bună purtare care au executat deja un sfert de pedeapsă. Acestora li se permite să muncească în exterior dacă îşi găsesc o slujbă. Condiţie obligatorie: seara trebuie să se întoarcă şi să doarmă în închisoare. Două zile de muncă echivalează cu o zi de detenţie.

Prizonier diabetic

Elena Lincan este însărcinatul cu afaceri interimar al României în Republica Bolivariană Venezuela - denumirea oficială a statului socialist condus de Hugo Chavez. De când conduce misiunea noastră diplomatică, Lincan a reuşit un tur de forţă al puşcăriilor venezuelene. Experienţa consulară i-a dezvăluit un sistem inuman de încarcerare.

„Practic există o supra-aglomerare a închisorilor, mai rău decât la noi. Încerc cât pot de mult să-i ajut pe deţinuţi. Am apelat la comunitatea românească pentru sprijin pentru că eu, din salariu, nu mai fac faţă. I-am rugat, iar ei au răspuns cu promp titudine. De pildă, unuia dintre deţinuţii români, bolnav de diabet, i-am asigurat, prin donaţii, provizii de insulină pentru trei luni. Ne ceruse ajutorul, disperat că mai avea insulină doar pentru două săptămâni”, povesteşte Elena Lincan.

EVZ a aflat că prizonierul diabetic este un bărbat stabilit în Madrid care acţiona într-o filieră de trafic de droguri Venezuela - Spania.

De două săptămâni, diplomatul român încearcă să viziteze un alt deţinut din închisoarea La Planta din Caracas. Până acum nu i s-a permis. Motivul: acolo a izbucnit revolta. Şi pentru că, nu de puţine ori, vizi tatorii au fost sechestraţi ca ostatici, autorităţile au eliminat riscul. Până la restabilirea ordinii, penitenciarul este izolat sub pază militară.

Scenele descrise de Elena Lincan întregesc tabloul promiscuităţii: „Vizitele se desfăşoară în curtea interioară, când practic eşti încojurat de deţinuţi. În fine, le dai mici bacşişuri sau lucruri mărunte de care mai au ei nevoie, până când gardienii dau apelul la megafon: «Puşcăriaşii din România, adunarea!». Atunci, se strâng românii”.

Cel mai periculos loc

În închisorile din provincie, situaţia devine şi mai dramatică. „Foarte periculos este să faci vizite în teritoriu. În afară de cei din Los Teques şi Caracas, mai sunt români şi în restul ţării. Pentru ei trebuie să străbaţi sute de kilometri cu maşina, iar asta e foarte riscant în Venezuela. Numai în ziua de Crăciun au fost comise 64 de asasinate. De altfel, Venezuela este considerat cel mai periculos loc din America de Sud. Jafurile, crimele, ambuscadele au devenit rutină”, explică Elena Lincan.

LISTĂ

Condamnaţii

Ambasada a refuzat politicos să comunice public numele românilor arestaţi în Venezuela pentru a nu le afecta rudele din ţară. Diplomatul Elena Lincan a motivat simplu: „Mulţi au copii în România care ştiu că părinţii lor sunt la muncă în străinătate, unde, de altfel, lucrau până la momentul implicării lor în traficul de droguri”.

EVZ a aflat însă o parte dintre numele românilor condamnaţi în Venezuela. Fiind informaţii de interes public, am decis publicarea acestora:

• Nicolae Anghel (36 de ani), din Buzău
• Răzvan Ion Citulete (29), din Budeşti
• Aurora Cernat (29), din Brăila
• Răzvan Bobi Dobrican (29), rezident în Budapesta
• Valentin Gemănaru (39), din Tulcea
• Rodica Mihaela Jugănaru, Marcel Ion (27), din Fălticeni
• Ştefan Negoiţan (28), din Oneşti
• Lili Dana Oprea (33), din Buzău
• Marius Stamate (33), din Focşani
• Victor Laurenţiu Cioca (33), din Brăila
• Rodica Pestesan
  
  
  40 de români,
  printre care un bebeluş de două luni şi jumătate, zac în puşcăriile din Venezuela, ispăşind pedepse între cinci şi zece ani pentru trafic de droguri
  

TEATRE DE RĂZBOI

În 2008, în penitenciarele venezuelene au fost ucişi mai mulţi deţinuţi decât în Mexic, Peru, Brazilia şi Columbia la un loc. În ultimii zece ani au murit 3.600

Ionuţ Stănescu

Un haos tolerat de autorităţi - asasinate, conflicte armate între clanuri, trafic de droguri, revolte şi suprapopulare - domneşte în sistemul penitenciar din America de Sud.

Închisorile venezuelene sunt cele mai dure de pe tot continentul, potrivit revistei NACLA Report, editată de ONG-ul omonim, North American Congress on Latin America.

Atunci când moartea domneşte după gratii

Sute de morţi şi sute de răniţi, anual - spun statisticile despre penitenciarele dintr-o ţară în care, din cauza izolării internaţionale, statisticile sunt foarte greu de făcut.

Activiştii pentru drepturile omului susţin că, în 2007, aproximativ 500 de persoane au murit violent în spatele gratiilor. În 2006, 400 de persoane ar fi murit şi 800 ar fi fost rănite.

În 2008, potrivit Venezuelean Prison Observatory, în închisorile din ţara lui Chavez au murit mai mulţi deţinuţi decât în Mexic, Peru, Brazilia şi Columbia la un loc. Aceeaşi organizaţie estimează că, în ultimii zece ani, s-au înregistrat 3.600 de asasinate.

Crime, droguri, arme şi revolte

Exemplele sunt uşor de dat. În septembrie 2008, cel puţin zece deţinuţi au murit din cauza exploziei unei grenade, într-o închisoare din provincia Maracaibo. Grenada fusese aruncată în toiul unei bătăi iscate între găşti rivale.

În august 2009, opt deţinuţi au fost ucişi şi alţi cinci răniţi într-o confruntare armată izbucnită în închisoarea Vista Hermosa din statul Bolivar. Penitenciarul adăposteşte 850 de suflete, deşi are o capacitate de doar 400.

Tot atunci, la închisoarea Tocoron, din statul Aragua, deţinuţii intrau în greva foamei ca reacţie faţă de moartea unuia dintre ei. În urmă cu un deceniu şi jumătate, NACLA Report estima valoarea comerţului cu stupefiante din sistemul penitenciar venezuelean la 3,5 milioane de dolari pe an - în închisorile care adăposteau peste 2.000 de deţinuţi.

„Rulajele” ajungeau la 350.000 dolari în cele mai mici puşcării. În Venezuela sunt 31 de închisori, care adăpostesc circa 24.000 de deţinuţi.

DOCUMENTAR NATIONAL GEOGRAPHIC

„Bidoanele” din Leicester

Canalul TV National Geographic a realizat un documentar despre infernul concentraţionar din Venezuela în cadrul serialului „Banged up abroad” („Deţinut în străinătate”).

Filmul spune povestea a doi tineri din Leicester, Anglia, care s-au trezit în închisorile din Caracas după ce un prieten le-a propus un comision aparent lipsit de riscuri: aducerea unor droguri din America de Sud.

Coşmarul

Pentru 8.000 de dolari şi câteva zile petrecute în lux, James Miles şi Paul Loseby au acceptat, în 1996, să plece în Venezuela. Naivi, au luat de bune garanţiile date de vechiul lor amic: că nimeni nu avea să-i controleze la vamă şi că nici unul dintre „cărăuşii” folosiţi până atunci nu fusese arestat de poliţie. „

Eram deprimat, voiam să las totul în urmă. Nu fusesem niciodată în străinătate (...). Vedeam în această afacere un bun start în viaţă”, explică Miles starea de spirit în care se afla înainte de a lua avionul şi a ajunge în America Latină.

„Plecam ca într-o vacanţă. Scăpam de vremea urâtă din Anglia”, povesteşte Loseby.

La o zi după ce s-au cazat la luxosul hotel promis, cei doi au fost contactaţi telefonic de traficanţii de droguri. Primul pas: le-au fost luate măsuri pentru croirea, li s-a spus, a unor veste antiglonţ. În ultima zi a şederii în Venezuela, traficanţii i-au dus într-o mahala din Caracas unde i-au îmbrăcat în veste nu antiglonţ, ci pline cu pachete de cocaină. Încărcătura aproape că le dobora umerii şi le strivea coastele.

Controlaţi de poliţia de frontieră din aeroportul Simon Bolivar, Miles şi Loseby au fost reţinuţi şi duşi în arestul secţiei de poliţie La Vega - o clădire de patru etaje, cu gratii la toate ferestrele.

Gardianul de la poartă le-a zis: „Băieţi, o să vă întâlniţi coşmarul în câteva clipe. Sus, pe scări, e coşmarul vostru”.

Pe coridoare se auzeau urlete şi zăngănit de cuţite care loveau gratiile. Mirosea pestilenţial.

Deţinuţii scoteau braţele printre gratii şi strigau: „Hei, gringo! Gringo!”. Desfiguraţi, ştirbi, cu privirile goale, fără toate degetele la mâini - aşa arătau cei alături de care urmau să trăiască. Le-au smuls hainele şi i-au descălţat, imediat ce i-au văzut printre ei, dincolo de barele de fier.

Proces în lipsa acuzaţilor

După opt luni de arest, justiţia venezueleană i-a condamnat pe Miles şi Loseby la patru ani de închisoare, fără să-i fi chemat la proces.

Ulterior, condamnarea a fost extinsă la zece ani. După doi ani şi jumătate de încarcerare, au părăsit arestul secţiei La Vega, fiind transferaţi într-o închisoare. Aici au înţeles că se putea şi mai rău: deţinuţii aveau pistoale, grenade şi duceau o luptă continuă pentru supremaţie.

„Era de zece ori mai rău decât în orice iad. Un deţinut îl împuşca pe altul. Trei, patru sau cinci oameni erau ucişi în fiecare săptămână. Viaţa valora doar cât costa un glonţ. Era vorba de putere, de posesiune...”, povesteşte Loseby.

Colegul lui a fost repede înghiţit de infernul închisorii: delira, umbla cu-un revolver la brâu şi ajunsese să joace ruleta rusească. Aventura venezueleană a englezilor a avut un final norocos. Primind permisiunea de a lucra în afara puşcăriei, Miles şi Loseby au evadat şi s-au întors în Anglia în 2000.

FRUMOASA TRAFICANTĂ

Cazul Alexandra Rupa: românca cu ochi albaştri, arestată în Ecuador

La doar 23 de ani, bucureşteanca Alexandra Rupa a fost închisă în Centrul de Reabilitare pentru Femei din Quito, capitala Ecuadorului. Românca a fost reţinută pe un aeroport ecuadorian în urmă cu şapte luni, după ce poliţiştii de frontieră au descoperit în bagajele ei mai multe pachete cu droguri.

Săptămâna trecută, cotidianul „Libertatea” a dezvăluit că Alexandra Rupa servea drept cărăuş de cocaină pentru o reţea internaţională de traficanţi. Alexandra provine dintr- o famile săracă, a renunţat la studii la 17 ani, s-a căsătorit, a dat naştere unui copil şi apoi a divorţat.

Pentru fiecare transport de droguri, femeia primea 3.000 de euro de la capii reţelei. Înainte de a fi prinsă, tânăra executase două transporuri de cocaină.

Pleca din România, făcea o escală de câteva zile în Grecia, la „cartierul general” al grupării de traficanţi, după care zbura în Ecuador, de unde prelua narcotice pe care le aducea în Europa.

Cazul Alexandrei Rupa a devenit cunoscut după ce preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, a fost impresionat de ochii ei albaştri. (Liviana Rotaru)