Din intinsul monolog al protagonistului se contureaza o figura memorabila, de loser perfect, indragostit fara speranta de o hippioata bine ancorata in realitate, student, amant si prieten mediocru.
Un om al vorbelor mari, nedigerate bine, si al faptelor de un demonism marunt, penibil. Arunca in vitrinele magazinelor cu pietre pentru a creste in consideratia amicilor, se inchipuie bolnav ca sa ajunga in centrul atentiei, se rade in cap in toiul iernii si isi tatueaza pe teasta un desen hidos, bea pana la pierderea mintilor si vomita pe el...
Romanul are si un fundal pseudofilosofic, o mixtura de clisee pedaland pe disperarea tinerei generatii, ratacind fara scop intr-o lume cinica.
La asemenea amare concluzii se ajunge treptat, prin ingurgitarea unor cantitati apreciabile de votca; iar dupa formularea lor, intretaiata de suspine, cei doi damnati, el si ea, purced la cate un act sexual in toata puterea cuvantului.
„Nimeni nu ne iubeste”, sigiliul de indiferenta colectiva ce apasa tanara si idealista generatie, se transforma in „Hai sa facem dragoste”, un indemn mobilizator si o consolare intotdeauna la indemana.
Trairismul milenarist, ca si cel al framantatilor ani ‘30, e inteligent mimat si parodiat, prin mecanica previzibila cu care se rezolva marile probleme spirituale.
Un roman excelent, exploatand cu inteligenta, nerv epic si simt dramatic viata unui erou de rasu’-plansu’.
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum