BICHIR: Şansa noastră: noii paşoptişti

După întâlniri şocante cu diverşi semidocţi cu arere de savanţi, cu „tradiţionalişti” care nu ştiu să-şi facă cruce, cu gângavi prezentaţi drept savanţi, speranţa mea s-a prăbuşit complet. Nu mai vedeam nicio undă de speranţă, pesimismul creştea pe zi ce trece, până aproape de blazare. Nu mai spun că până şi termenul de epigoni mi se părea relativ moale.

Săptămâna trecută mi-a licărit însă din nou speranţa. Cu ocazia Unirii Mici din 24 ianuarie l-am ascultat pe academicianul Dan Berindei care a vorbit despre „generaţia de la 1848” şi rolul ei benefic asupra României. O generaţie care s-a format la Paris, Viena, Roma şi care reîntoarsă în ţară a pus în practică - şi a reuşit - să modernizeze România. Ei bine, numărul total al acestora, după academicianul Dan Berindei - care a studiat şi arhivele franceze - nu depaşea o sută!!!

Corneliu Vişoianu, un om excepţional - care de ani întregi se zbate pentru noua generaţie cu ajutorul unor fundaţii, comitete şi comisii - mi-a redat optimismul. „Păi, dacă 100 de tineri au putut moderniza România, de ce nu s-ar putea întâmpla acum acelaşi lucru?”.

Conform statisticilor, în acest moment peste 30.000 de studenţi români studiază în afara ţării. Şi există alte câteva mii care şi-au terminat studiile. „Ia gândeşte-te ce posibilităţi ar fi dacă numai 10% dintre aceştia s-ar întoarce hotărâţi să transforme România? Dacă 100 de tineri au reuşit, şi gândeşte în ce condiţii la 1848, ei de ce n-ar face-o?”, m-a întrebat Vişoianu. Bucuros ca un copil, Vişoianu mi-a întărit speranţa când mi-a mai spus că tinerii studenţi români, organizaţi în Asociaţia Studenţilor din România care Studiază în Străinătate se autointitulează „noii paşoptişti”.

Da, parcă acum încep să mai cred că sunt speranţe.

Nu toţi cei care studiază în străinătate se vor întoarce acasă.

Nu toţi vor pleca din luxul Occidentului, din generoasele universităţi pentru a se întoarce într-o Românie care este la distanţă de ani lumină de restul Europei.

Nu toţi au vocaţia de martir şi ar fi şi nedrept să le cerem să-şi sacrifice viaţa pentru un ideal pe care poate nu-l înţeleg.

Nu toţi tresar la cuvântul România, nu toţi simt că trebuie să întoarcă ceva poporului care i-au plămădit.

Câţiva însă o vor face, iar în aceia îmi pun şi eu speranţele. Dacă au reuşit paşoptiştii, fără internet, fără televiziune, fără cele mai mici condiţii, de ce n-ar reuşi şi ei? Toate datele merg spre ideea că avem şanse să izbutim. Eu le ţin pumnii Noilor Paşoptişti!