Blocat în gară: hoţii de banane, poliţistul sictirit, porno şi un domn sensibil

Cei trei ajunseseră deja la etaj şi încercau să dosească respectiva cutie sub scaunele din holul de aşteptare. Poliţiştul, înalt, cu chipiul pus într-o parte, cumva şmechereşte, a mărit pasul. Se vedea că n-are chef să se agite. A urcat. A mers alene, într-un fel care mie mi s-a părut că defineşte exact expresia „festina lente” învăţată la şcoală. A ajuns la cei trei, care stăteau cuminţi pe scaune. De unde stăteam nu am putut vedea unde sunt bananele. Le-a zis ceva, s-a uitat insistent la ei, până când unul dintre ei s-a ridicat şi s-a pornit, cu cutia de banane în braţe. Poliţistul l-a însoţit până afară. Peste câteva minute, adolescentul a revenit fără banane.

Cerşetorul cafegiu şi baba fastfood

Mi-a trecut somnul şi am coborât să fac o plimbare prin gară. Mai aveam de aşteptat două ore. M-am gândit să îmi iau o cafea. Aveam mai multe opţiuni. Între două automate, un nene cu coadă, păr slinos şi un parpalac rupt, cusut şi răscusut s-a apropiat şi mi-a spus ceva bolborosit. N-am înţeles. Din datul din mâini am priceput că vrea o cafea. N-aveam mărunţiş, aşa că niciunul dintre noi n-a băut cafea.

Am început să măsor gara în lung şi în lat. Cafegiul a rămas între cele două automate aşteptând clienţi la cafea. Cum se apropia cineva, se pornea pe vorbit nonverbal, cerând cafea. Până mi-a venit trenul, nu avusese şansa să bea cafea.

Pe scările din dreapta intrării în gară, o babă încotoşmănată, care până atunci dormise pe sarsanale, s-a trezit, s-a ridicat înjurând şi a pornit-o târşâind afară. A revenit în câteva minute şi s-a aşezat pe aceeaşi scară, lângă aceleaşi sarsanale. Îşi luase un hamburger. L-a pus pe scară, alături. L-a desfăcut tacticos. A scos, cu încetinitorul, fiecare bucăţică de varză. Le-a aruncat la baza scărilor. Când a terminat, pus felia peste felie şi a început să molfăie satisfăcută.

Din difuzoarele CFR o voce nu-mi dădea pace: „Stimaţi călători, din cauza lucrărilor pe linie, trenul x are o întârziere de 90 de minute. Ne cerem scuze”.

Când a terminat de mâncat, baba s-a pus iar pe înjurat de sfinţi, morţi şi răniţi. Poliţistul de mai devreme, intrat din nou în gară, a pus-o la respect. „Taci, că te dau afară din gară!” Şi a tăcut baba.

Born to porn

Şi în Braşov, ca şi în Bucureşti, există taxiurile pirat şi şoferii lor. Aceştia din urmă pândeau sosirile anunţate şi se înfingeau în faţa călătorilor care nu păreau de-ai locului. Victimele sigure: femeile şi străinii. „Very cheap taxi!” Dar n-aveau succes. Înjurau printre dinţi. Sau puneau placa în română „taxi, taxi, taxi ieftin”. Degeaba.

Sosirea răzleaţă a vreunui tren umplea gara pentru câteva minute. Apoi rămâneau aceleaşi personaje. De unul dintre ghişeele închise se sprijinea un Einstein slab, cu o haină lungă, odată crem, acum foarte murdară. Nu zicea nimic. Se muta de la ghişeu la ghişeu, punea coatele pe pervaz şi contempla lumea din gară.

Un nene ce aducea a Benny Hill, cu pantaloni de CFR-ist ridicaţi până la umeri şi un maiou alb, rupt de molii pe piept şi mulat pe burtă, căuta smântână. Avea parizer cumpărat, dar voia şi nişte smântână. Îi bănuia pe colegii mei de scaun, rămaşi sus, că în plasele de rafie au smântănă şi insista să îi dea şi lui.

Pe locurile unde încercaseră cei trei să dosească bananele apăruseră doi indivizi, tot tuciurii, unul cu un cercel strălucitor în urechea dreapta, cu pantaloni de trening, maiou verde mulat pe burtă şi inscripţionat cu litere gri, lucioase, mari: born to porn. Colegul acestuia era dat cu clei pe păr, prea îi stătea ţeapăn pe spate. Purta cămaşă cu dungi verticale, pantaloni de trening şi şlapi. Aşteptau pe cineva.

Pe lângă ei, făcea ture un domn cu diplomat, costum bleumarin şi cămaşă roz. S-a intersectat cu o domnişoară cu fustă mini, bluză albă cu mâneca lungă, cu sclipici, şlapi albi şi unghiile vopsite în albastru electric. Avea părul negru, lung până la umeri şi un breton care îi acoperea ochii. Părea că nu se ţine bine pe picioare. Domnul la costum a studiat-o de sus până jos. Cei doi indivizi i-au strigat că uitatul e gratis dar restul costă. Am presupus că erau peştii ei. Fiindcă n-avea bani, sau poate pentru că era un domn respectabil cu diplomat, şi-a văzut de drum.

Ingliş, Budapest, română?

Era aproape 2:00. Încă o oră de aşteptat. În gară au apărut doi tineri blonzi, înalţi, fiecare purtând câte un rucsac care le acoperea spatele complet. S-au îndreptat spre domnul cu costum. L-au întrebat ceva. El a început să dea din mâini. M-am apropiat să îi ajut. Cei doi mergeau la Budapesta, nu vorbeau română, cum spera costumatul, care nici el nu le avea cu engleza. Aveau o problemă cu biletul. I-am lămurit unde să întrebe, s-au lămurit şi ei pe urmă. Purtătorul diplomatului mi-a întins mâna: Marian. I-am răspuns: Oana. Apoi mi-a arătat amândouă mâinile. „Mi-am făcut pedichiura.”  Eu m-am dat câţiva paşi în spate, vrând să o tulesc de lângă el. Dar el n-a renunţat uşor.

S-a ţinut după mine şi mi-a povestit pe repede înainte că este din Teleorman, lucrează în Braşov, are pe cineva la un hotel în Sinaia, mă invită în weekend să ne cunoaştem mai bine. Peste vocea lui, mesajul recurent al CFR-ului, reparaţiile pe linie, trenul care întârzie, scuzele de rigoare.

Baba adormise pe scară din nou. Cafegiul păzea automatele, Einstein era în post. Taximetriştii pe cont propriu erau afară, doritorul de smântână se întinsese pe patru scaune şi dormea, peştii discutau cu fata dezechilibrată, Marian îmi dădea detalii despre hotelul din Sinaia şi prietenul lui de acolo.Purta maiou alb pe sub cămaşa roz şi vorbea repede, dar se poticnea în unele consoane. În mintea mea ilustra domnul sensibil din anunţurile de matrimoniale.

Scăparea a venit de la CFR, care mi-a anunţat trenul. Pe când mă îndreptam spre pasajul care duce la peroane, mi-au tăiat calea aceiaşi trei puşti cu o cutie cu banane Dole, alergând pe scări în sus. La câteva de secunde, acelaşi poliţist sictirit a apărut de afară, strigând după ei.