Boc: Comemorarea victimelor Holocaustului ne amintește de crime inimaginabile

Comemorarea victimelor Holocaustului ne amintește de crime inimaginabile și de suferințele milioanelor de oameni, însă, în același timp ne responsabilizează și ne obligă să ne opunem cu fermitate oricăror manifestări de intoleranță care au la bază criterii etnice, rasiale sau religioase. Acesta este mesajul premierului Emil Boc cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

”Am vizitat recent Muzeului Yad Vashem din Israel, o experiență personală copleșitoare, care și-a pus amprenta asupra modului în care am conștientizat tragedia fără precedent a Holocaustului. Am fost emoționat de poveștile de viață  ale victimelor acestei perioade dureroase în istoria omenirii, evocate direct sau indirect.  Am realizat, încă o dată, că generația căreia îi aparțin  are datoria să păstreze vie memoria victimelor și să educe copiii, tinerii, în spiritul toleranței și diversității, pentru ca această tragedie să nu se repete”, se precizează într-un comunicat al Executivului. 

Șeful Guvernului a mai explicat că, ca om politic, ca prim-ministru, a condamnat discriminarea rasială, xenofobia,  antisemitismul și că, în plan internațional, România promovează o politică activă de combatere a acestor fenomene iar istoria Holocaustului este studiată în școli și centre universitare, în cadrul  Institutul Național Ellie Wiesel.

”Monumentele și memorialele Holocaustului din România fac parte din circuitul internațional. De asemenea, amintesc de cei Drepți între Popoare, printre care și mulți români, care și-au riscat viața pentru a –și ajuta semenii, mai scrie în comunicat. Îmi reafirm convingerea că promovarea drepturilor și libertăților omului, respectul pentru sine și pentru semeni, spiritul toleranței și, nu în ultimul rând, omenia sunt valori  fundamentale ale unei societăți mature”, a completat prim-ministrul.

Taguri:Emil Boc, holocaust, mesaj

Spune-ţi părerea!

  • gabi cris
    29 ianuarie, 18:32. gabi cris

    Alaturi de guvernul Boc, alaturi de Traian Basescu!!! Rusine USL!

  • paul
    29 ianuarie, 13:36. paul

    Si uite ca inca odata, acest Guvern atat de hulit se asigura ca drumurile sunt deszapezite, protestele din tara nu au fost decat mana uslului.

  • anderson
    29 ianuarie, 13:02. anderson

    Oamenii n-au cerut în Piaţa Universităţii să vină Ponta şi Antonescu. Oamenii vor o schimbare mai profundă. Atata timp cat exista cvorum Parlamentul poate functiona si nu e nevoie de alegeri anticipate. Se vor face doar alegeri partiale in colegiile de unde au demisionat parlamentarii PNL si PSD.

  • georgica
    29 ianuarie, 12:22. georgica

    Uitaţi-vă ce se întâmplă în Europa. Uitaţi cum ţări importante se confruntă cu falimentul. Nu are dreptul niciunul dintre politicieni sau dintre noi, guvernanţi sau opoziţie, să sacrificăm stabilitatea României.

  • gogu
    29 ianuarie, 11:50. gogu

    Trebuie să lăsăm deoparte ura. Românii trebuie să decidă cine va guverna România in mod democratic, prin vot şi ei vor lua decizia cea mai potrivită în toamnă, la alegeri.

  • petrica
    29 ianuarie, 02:14. petrica

    Ce garanţii oferă PSD că atunci când vor veni la putere nu vor pune pumnul în gură procurorilor anticorupţie, cum au făcut cu înverşunare înainte de 2005.

  • unguru
    29 ianuarie, 01:48. unguru

    Ce cădere morală au să ne ceară nouă renunţarea la putere Victor Ponta, Crin Antonescu, Dan Voiculescu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Relu Fenechiu, Radu Mazăre, Varujan Vosganian, Victor Hrebenciuc şi toată cohorta lor de activişti îmbătrâniţi în rele, acuzaţi în sute şi sute de dosare de corupţie, printre care singurele figuri luminoase şi promiţătoare sunt cele ale lui Nicu Bănicioiu, Robert Negoiţă şi Tudor Chiuariu?

  • mitica
    29 ianuarie, 01:17. mitica

    Sa ne spuna USL de unde vor lua bani pentru măririle de salarii şi pensii pe care le promit..Criza necruţătoare afectează viaţa a miliarde de oameni. Suntem practic în mijlocul unei crize fără precedent după cel de-Al doilea război mondial.

  • dana
    28 ianuarie, 23:42. dana

    DE 20 DE ZILE TOT AUZIM SI VEDEM PE TOATE POSTURILE DE STIRI....JOS BASESCU....JOS PDL.....ASTA STRIGA CEI DE LA PNL SI PSD....DAR OARE A VAZUT CINEVA SA VINA SI EI CU VREO SOLUTIE LA PROBLEMELE TARII?? NU ISI ASUMA NIMIC...EI DOAR ACUZA SI ARUNCA CU PIETRE....

  • Mada
    28 ianuarie, 23:41. Mada

    Suntem alaturi de presedintele nostru, Traian Basescu! Deciziile luate de catre actualul Guvern au fost cele mai bune! Uitati-va la alte tari (Grecia) in ce situatie se afla. Nu mai condamnati PDL-ul pentru criza mondiala!

  • roxana
    28 ianuarie, 23:03. roxana

    Atata timp cat se mai poate face ceva pentru tara, nici presedintele si nici guvernul nu ar trebui sa se dea la o parte, pentru ca reprezinta singura echipa care poate rezolva problemele actuale.

  • nicu
    28 ianuarie, 22:55. nicu

    Cineva (nu Antena1,2,3,4...) trebuie sa analizeze calitatea celor care prefera sa stea in piata in loc sa produca ceva pentru tara asta. Eu am trecut pe acolo si am vazut niste tampiti care-l vroiau pe regele Mihai, altii cereau carute in bucuresti, iar niste batrani senili insistau pentru pensii.. Toti sunt uniti printr-un singur slogan: jos basescu... Oare nu trebuie sa ne-ntrebam cine pe cine ar trebui sa judece??

  • emytza
    28 ianuarie, 22:47. emytza

    Sustin Traian Basescu si guvernul Boc....si mai ales PDL-ul...sa moara usl-istii de ciuda:)

    Sustin Traian Basescu si guvernul Boc....si mai ales PDL-ul...sa moara usl-istii de ciuda:)

  • modjo
    28 ianuarie, 22:47. modjo

    Daca ati citi presa in ultima perioada, probail ca ati observat ca o mare parte a statelor U.E. se confrunta tot mai mult cu situatii extreme datorate Crizei. Sansa romanilor de a trece cu bine peste aceasta incercare este tot mai mare de la zi la zi si se datoreaza in mod clar masurilor de austeritate luate in 2010 de acest guvern (guvern care este condamnat si blamat in fiecare ora ,zi, emisiune,dezbatere,etc etc) si a celor care au inteles importanta acestora,chiar si mai tarziu. Ar trebui sa mai analizam putin situatia si sa vedem si fata buna a lucrurilor facuta din moment ce tari precum : Cehia, Grecia,Portugalia, Spania aproape ca ne copiaza exemplul acum.
    Eu nu vreau sa strig jos GUVERNUL, jos BASESCU .... eu vreau doar sa mai avem rabdare si putina incredere in cei pe care i-am mandatat sa ne reprezinte acum 4 ani.

    Cu stima si respect , toate cele bune !

  • Mimi
    28 ianuarie, 22:25. Mimi

    Base e de vina ca romanul refuza sa fie competitiv. base e de vina ca tineretul urmeaza facultati precum Spiru Haret, Hyperion sau Lumina. Base e de vina ca aia care plimbau hartii prin institutii sunt dati afara. Base e de vina ca USL nu vine cu o solutie viabila de a \"redresa\" lucrurile. Si tot Base e de vina ca ninge... Hai sa il impuscam... Sa vina Iliescu la Cotroceni... Tampiti mai sunteti!!!

  • zicu
    28 ianuarie, 22:04. zicu

    Este ciudat cum toti complexatii au dreptul de a iesi pe antene sa indoctrineze prostimea si lucrurile constructive care s-au facut pt tara asta nu sunt prezentate ca sa le inteleaga si supusii USL. Am fost sunt si voi fi alaturi de unicul conducator al romaniei, Traian Basescu.

  • ...............
    28 ianuarie, 21:15. ...............

    bine ca de crimele de razboi ale evreilor contra palestinienilor nu esti impresionat ,ipocritule!!

  • marinica
    28 ianuarie, 21:13. marinica

    probabil tot base e de vina de frigul de afara de nu mai pot iesi oamenii platiti si manipulati de USL....

  • Mimi
    28 ianuarie, 21:11. Mimi

    Suntem alaturi de presedintele nostru, Traian Basescu! Deciziile luate de catre actualul Guvern au fost cele mai bune! Uitati-va la alte tari (Grecia) in ce situatie se afla. Nu mai condamnati PDL-ul pentru criza mondiala!

  • gina
    28 ianuarie, 21:04. gina

    Toata lumea acuza puterea de cate ceva, dar in ziua unirii pe 24, cei de la putere erau in parlament si la guvern iar cei din opozitie erau la iasi si focsani facand bai de multime si instigand poporul impotriva puterii!! Sa le fie rusine USL-istilor!!!

  • ion
    28 ianuarie, 20:34. ion

    Ar trebuii sa existe o continuitate si actuala guvernare sa isi continue treaba care a inceput-o!Daca iar vin socialii la putere iar fac tara varza si nu ajungem nicaieri...

  • simona
    28 ianuarie, 20:09. simona

    USL a făcut din dezinformare o artă. O face cu bună ştiinţă, o face din iresponsabilitate, o face din setea de putere.

  • arghira
    28 ianuarie, 19:43. arghira

    USLasii nu au solutii, vor doar ciolanul cat mai rapid. Eu zic sa ne lasati cu ineptiile voastre si sa ramaneti in opozitie, ca sunteti inutili.

  • ION
    28 ianuarie, 19:36. ION

    USL-ul distruge orice in cale! nu le pasa decat sa rupa tara in dpua! actualul guvern este singurul care a reusit sa scoata cat de cat tara la liman! avem cea mai mica datorie externa gratie masurilor luate la timp!

  • gina
    28 ianuarie, 19:31. gina

    Parerea mea este ca Basescu este singura solutie pentru ca aceasta tara sa iasa din criza care, atentie in alte tari este mult mai severa!!!!

  • elena
    28 ianuarie, 19:31. elena

    Piata are nevoie de lideri, dar nu de lideri manipulati

  • viorica
    28 ianuarie, 19:22. viorica

    Oamenii aşteaptă de la clasa politică mai puţină demagogie, tensiune şi crize.

  • wao
    28 ianuarie, 19:20. wao

    Indiferent de ce s ar intampla,domnule Basescu sa stii ca ai sustinerea mea,pe mine nu ma pot manipula toate televiziunile astea conduse de acei moguli ingrozitori! SusTIN BASESCU,SUSTIN GUVERNUL BOC !

  • mirela
    28 ianuarie, 19:05. mirela

    Atunci vremuri grele, nu acum!

  • ANA
    28 ianuarie, 18:50. ANA

    ma bucur ca lumea incepe sa observe ca actuala guvernare chiar isi face treaba si ce TREBUIE pntru Romani! pentru cei care inca nu vad acest lucru zic sa se informeze si apoi sa mai deschida gura!

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele