Boc nu vrea locul lui Olteanu de la Cameră

Autor: Roxana Preda

Demis de Parlament, premierul în funcţie Emil Boc a declarat astăzi că nu îl bate gândul să candideze pentru locul rămas vacant la Camera Deputaţilor, prin demisia ex-liberalului Bogdan Olteanu.

Preşedintele PD-L a susţinut că nu a discutat cu nimeni despre posibilitatea de a candida în colegiul uninominal 1 din Bucureşti şi de a încerca apoi să preia şefia Camerei Deputaţilor, deţinută în prezent de Roberta Anatsase.

"Am o meserie de cadru didactic universitar, am o meserie de avocat, suspendată. Nu am avut şi nu am niciun fel de discuţie pe un asemenea subiect", a comentat Boc, fost deputat PD în legislatura 2000-2004.


Bogdan Olteanu a demisionat recent din Camerea Deputaţilor şi din PNL, după numirea sa în funcţia de viceguverantor al BNR. Astfel, pentru locul rămas vacant la Camerea Deputaţilor ar urma să fie organizate alegeri anticipate în colegiul uninominal nr.1 din Bucureşti. Una dintre variantele vehiculate a fost aceea ca scrutinul să fie organizat în a doua jumătate a lunii ianuarie 2010.

Optimist că va fi înlocuit de Croitoru

Premierul în exerciţiu este optimist în privinţa votului de învestitură pentru Cabinetul Coritoru, deşi majoritatea PSD, PNL, UDMR şi PC resping pe bandă rulantă candidaţii nominalizaţi pentru posturile de ministru.

"Cred că acest Guvern va trece. Avizele (din comisii n.r.) sunt consultative, dar nu se confundă cu votul secret din plenul Parlamentului,  pentru formarea Guvernului", a afirmat Emil Boc.

El a adăugat că mizează pe faptul că aleşii vor ţine cont de "interesul naţional" şi nu de interesele politicianiste ale liderilor de partid care sunt şi candidaţi la preşedinţie, reluând astfel teoria lui Traian Băsescu potrivit căreia respingerea Cabinetului Croitoru ar echivala cu "trădarea" naţională.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele