Statisticile arată că, în Marea Britanie, un cerşetor poate câştiga chiar şi 300 de lire într-o zi. Un calcul simplu arată că soţii Mihai au câştigat zeci de mii de lire trimiţând minorii la cerşit pe străzile Londrei. O anchetă recentă a celor de la Daily Mail a arătat cruzimea reţelelor care se ocupă cu traficul de copii. La Ţăndărei, s-a demonstrat că bărbaţi de etnie romă îşi vindeau copiii pentru diverse sume (cel mult 20.000 de lire sterline). Minorii erau cumpăraţi de reţele infracţionale organizate, care îi duceau pe copii în Marea Britanie şi îi obligau să cerşească.
Sentinţa va fi pronunţată la 30 iulie.
Comentarii negative pe forumul Daily Mail
"Vor fi deportaţi când îşi vor ispăşi condamnările. De fapt, nu vor fi, deoarece, ca ţigani, sunt chiar mai dispreţuiţi în propria ţară, iar deportarea ar fi împotriva drepturilor omului. Aşa că va trebui să trăim cu ei în continuare, alături de milioane de oameni pe care nu îi putem deporta, dar continuă să ucidă şi să fure", scrie un comentator al site-ului. Este un comentariu foarte popular, deoarece a fost apreciat de aproape 600 de persoane.
"Vor avea o viaţă mai bună în puşcărie decât în România", scrie un alt comentator. "Această ţară este slabă, deoarece permite accesul tuturor acestor oameni din Europa de Est, unde infracţiunile sunt un stil de viaţă", scrie un altul.
Cei mai mulţi spun că Marea Britanie plăteşte astfel preţul aderării la UE. "Uitaţi regulile de la Bruxelles, trimiteţi aceşti oameni acasă!", spune un utilizator. "Cu siguranţă ar trebui deportaţi ca indezirabili, dar cu siguranţă stăpânii de la Bruxelles nu ne permit", trage concluzia un cititor Daily Mail.


Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum