În urmă cu aproximativ un an, preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe deputatul PSD Mugurel Surupăceanu pentru că a afirmat, într-o conferinţă de presă, că Guvernul şi Preşedinţia favorizează şi susţin consumul de droguri uşoare. Preşedintele a cerut daune morale de 100 de lei şi repararea prejudiciului moral prin publicarea soluţiei instanţei în două cotidiene de largă circulaţie, dacă aceasta va fi una în favoarea sa.
Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a declarat, în luna februarie 2010, că "grupuri de interese" din PDL au legătură cu afacerea produselor etnobotanice şi anunţa că, începând cu 15 februarie, va strânge semnături pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă.
În fața instanței
A fost o şedinţă de interogatorii şi i s-au adresat 14 întrebări, la care a răspuns în aproximativ 25 de minute. Iar unul dintre răspunsurile preşedintelui a stârnit hohote de râs: "Nu sunt un cititor al cugetărilor domnului Surupăceanu. Ştiu doar cu ce m-a atacat pe mine şi instituţia", a precizat Băsescu. Înainte de plecare, Băsescu a ţinut să specifice: "Vă mărturisesc că, în fază iniţială, nici nu am dat atenţie acuzelor, abia când am văzut în presă şi pe bloguri afirmaţia că Băsescu şi-a finanţat campania din droguri, mi-am dat seama ce efect au avut aceste afirmaţii şi am considerat că trebuie să reacţionez", a precizat Băsescu.







Spune-ţi părerea!
Sectorul 5, nu este PSD? Mi se pare ca al lui Vanghelie.
Ce alt rezultat asteptati de la acesta ”neprihanita” justitie romana?
Imi raspund singur.
De fapt, ce importanta are sectorul?
Aceasta este justitia in Romania (or mai fi si exceptii, dar...)
Gresiti. Surupaceanu are dreptate: daca un fenomen precum consumul si/sau vanzarea norcoticelor (de orice fel- fara scop medical ) se propaga intro societate iar Presedintele,Legislativul sau/si ,mai ales,Executivul nu reactioneaza inseamna ca institutiile Statului sunt complice. Acesta este un principiu. Acelasi proces poate fi intentat si celorlalti mai sus numiti nu numai Presedintiei.Mai mult,INCLUSIV indivizii care consuma aceste \"etnobotanice\" legale, pot cere daune la un moment dat asa cum au facut fumatorii in SUA (si au castigat. Phillip Moris a platitit,B and H,la fel),inclusiv OBEZII mancatori MacDo castiga daca se dovedeste ca n-au fost OFICIAL informati ca e periculos sa te imbuibi ca porcul.
Justitia ASA se face in lumea larga.
URMEAZA PROCESUL IN CAZUL \"PIXELII ALBASTRI \" .
SA-TI FIE RUSINE DINU PATRICIU !!!
SANCHI . Inca o LUCRATURA a lui CHIOMBEA asupra PROSTIMII .
Toata povestea e o facatura . Pentru a crede PROSTIMEA ca : uite domne , ditamai Presedintele PIERDE procesele !!!!!
SANCHI . Daca in discutie era o chestiune cu adevarat importanta , Basescu era declarat castigator .
Ca Basescu poate ca chiar CASTIGA din afacerile cu etnobotanice nu ma mira .
Dar castiga el mai mult de la ALRO sau de la ASFALTATORII regimului . Care din 10 Studii de fezabilitate ( fara a turna 1 m de asfalt ) livreaza Bossului 100.000 de Euroi pentru campanie electorala .ASa ca in 2007 , ca in 2009 .
Procesele de tipul acesta NU le mai castiga Surupaceanu nici daca organizeaza flagrant .
VAI CE DOR IMI ESTE DE VREMURILE BUNE IN CARE TOV GH GH DEJ SI TOV NICOLAE CEAUSESCU NICI NU PUTEAU FI ADUSI/CITATI IN FATA UNUI JUDECATOR DARAMITE SA SI PIARDA UN PROCES . S-A DUS DRACULUI ACEASTE TARA FRATILOR !!!!
Mugurel Surupăceanu, candidatul pe care PSD Gorj vrea să trimită în Parlamentul României este un personaj extrem de dubios prin prisma anturajului, afacerilor penale cu bani publici pe care le-a derulat de-a lungul timpului şi „relaţiilor” sale în diferite sfere de influenţă din judeţ.
Surupăceanu a băgat deja doi oameni în puşcărie, al treilea, un fost primar, acum în vârstă de 75 de ani, plăteşte, încă, din pensie pentru afacerile păguboase tolerate firmelor „afaceristului” social democrat, iar directorul CE Turceni Dumitru Cristea a fost arestat, miercuri, din cauza afacerilor cu Surupăceanu .
Penalul Surupăceanu are şi deja două dosare în carcetare la DNA şi e disperat să capete imunitate parlamentară altfel, riscând să înfunde puşcăria pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Claudiu Matei
claudiu.matei @scandaldegorj.ro
Surupăceanu are o nouă victimă în arest
Fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, a fost arestat preventiv, în baza unui mandat emis pe numele său pentru 29 de zile de o instanţă a Judecătoriei Târgu Jiu, pentru abuz în serviciu, s-a predat Poliţiei în cursul serii de miercuri.
Dumitru Cristea este o altă victimă a afacerilor penale derulate de Mugurel Surupăceanu.
Direcţia Naţională Anticorupţie, prin Biroul Teritorial Târgu Jiu, a solicitat arestarea fostului director general în cadrul unei anchete care vizează mai multe persoane cu funcţii de conducere din cadrul CE Turceni, dar şi pe Surupăceanu, artizanul şmenului de 8 miliarde.
Dezbaterile de la Judecătoria Târgu Jiu privind arestarea preventivă a fostului director general al Complexului Energetic Turceni au început, miercuri, la ora 11.00, iar după aproximativ trei ore judecătorii din complet s-au retras pentru a delibera.
Magistraţii au avut nevoie de aproape patru ore pentru a decide în legătură cu emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Dumitru Cristea, în final luând decizia arestării preventive a acestuia.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Târgu Jiu îl cercetează pe Cristea pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Cristea este acuzat că, în cursul anului 2007, a dat dispoziţii angajaţilor din subordine să întocmească documente pentru cumpărarea, de la una din firmele lui Surupăceanu, unui “utilaj terasier pe şenile multifuncţional”, semnând documentaţia de achiziţie. DNA afirmă că actele ar fi fost făcute “cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice”, pe motiv că utilajul “s-a dovedit a fi uzat şi, prin urmare, neutilizabil”.
Prejudiciul rezultat din această acţiune a lui Cristea, în valoare de 8 miliarde de lei vechi de lei, ar fi constituit, de fapt, un avantaj material pentru două firme: Voron Trans SRL din Mediaş şi Tutto Mobili SRL din Târgu Mureş, ultima dintre ele, spun procurorii, fiind “controlată de învinuitul Surupăceanu Mugurel prin persoane interpuse”.
În urmă cu aproximativ zece zile, procurorii anticorupţie au instituit sechestrul asigurator pe o parte din averea lui Dumitru Cristea.
Urmează Surupăceanu
Potrivit legii nr. 521 din 24 noiembrie 2004 care a modificat şi completat pe cea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, atât fostul director al CE Turceni, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dar şi complicele Surupăceanu, riscă închisoare de la 3 la 15 ani.
Până acum Surupăceanu a scăpat de pârnaie deşi, multe afaceri derulate de firmele acestuia cu diferite instituţii au creat găuri uriaşe în bugetul public. De altfel, banii publici constituie, practic, principala sursă de îmbogăţire a lui Surupăceanu. Afacerile sale penale au debuta cu un mega tun, de peste 5 miliarde, la Primăria Cătunele. Primarul din acea vreme, Haralambie Viaşu, plăteşte şi acum câte 3 milioane lunar, din pensie, pentru recuperarea prejudiciului. Pentru recuperarea găurii de 600 de milioane de lei din bugetul public primăria i-a scos bătrânului, acum în vârstă de 75 de ani, casa la vânzare. Surupăceanu nu a trecut niciodată pe la bătrânul care s-a ales şi cu o condamnare de 6 luni de închisoare cu suspendare şi care trăieşte acum într-o sărăcie lucie.
O altă afacere a lui Surupăceanu, cu Intreprinderea de Drumuri şi Poduri Tg-Jiu, i-a adus directorului de atunci, Gheorghe Rodeanu, o condamnare, definitivă, de un an de închisoare cu executare.
Un alt tun de 8,7 miliarde de lei vechi l-a dat Surupăceanu, prin firma sa Eufrat SRL, la Romsilva, tot cu un buldotanc nefuncţional.
Probatoriul administrat în cauză de către procurorii DNA a arătat că utilajul a fost achiziţionat fără să se respecte legislaţia privind achiziţiile publice, a legii finanţele publice şi a legii controlului financiar preventiv propriu. Acest lucru a dus la cumpărarea unui produs inutil şi necorespunzător calitativ, cu un adaos de 1.744%, paguba în dauna Regiei Naţionale a Pădurilor ridicându-se la 8.685.695.760 de lei vechi, sumă cu care Regia s-a constituit parte civilă în cauză.
Astfel, în vreme ce utilajul fusese introdus în ţară la preţul de 6.250 de dolari în urma aşa zisei licitaţii, RNP Romsilva a plătit pentru el suma de 294.330 de dolari. Suma de 8,7 de lei reprezintă avantaj patrimonial în folosul S.C. EUFRAT S.R.L din Târgu Jiu, societate administrată de Stanciu Bogdan Florin, trimis în judecată de către procurorii DNA, alături de mai mai mulţi directori ai RNP, dar în spatele căreia se află Surupăceanu.
Fără familie
Cu ce se poate lăuda Surupăceanu în faţa alegătorilor? Cu faptul că a băgat atâţia oameni în puşcărie pentru ca el să se îmbogăţească?
Despre Surupăceanu se poate spune că nu are scrupule. Pentru binele său calcă şi pe cadavre. Că are 40 de ani şi încă nu şi-a întemeiat o familie, dar a distrus căsniciile altora, ultima dintre acestea fiind a unei femei, Liliana Mihaela. Tânăra are doi copii din tot atâtea căsnicii ratate. Când era pe punctul de a se împăca cu unul dintre foştii soţi în viaţa ei a intervenit Mugurel Surupăceanu şi speranţa ca măcar unul din cei doi copii să-l aibă pe tatăl său alături a fost spulberată. Surupăceanu a amăgit-o că o ajută să-şi finalizeze studiile liceale şi o va angaja la cabinetul său parlamentar, în cazul în care va deveni deputat. Tânăra a muşcat repede momeala lui Surupăceanu, mai ales că acesta i-a promis că o să-i deschidă şi o afacere, iar Liliana s-a abandonat în braţele sale în speranţa că va putea mai uşor să-şi întreţină copiii şi să plătească chiria apartamentului în care locuieşte împreună cu aceştia
Iata ca se adevereste acuzatie. Pedelicu', daca nu-i convine ceva, scoate dosarelu'. Este instrumentul lui de lupta politica cel mai important. Crezi ca sta cineva sa citeasca toata poliloghia asta?
Ramane faptul: e OFICIAL! Traian Basescu e sustinatorul drogurilor usoare. Oricate dosarele ati tine voi la sertar.
Bravo, Surupaceanu! Tine-o tot asa pana crapa canalia perfecta! hehehe! Gm.
De acord cu ce spui insa IN ACEASTA SPETA,Surupaceanu are dreptate. Citeste comentariul de mai sus sa vezi si DE CE (dupa parerea mea,desigur).
Salut.
Se vede ca sandramaua portocalie scartaie din toate inchieturile, si la Cotroceni este o atmosfera la fel de vesela ca in 77 Wilhelmstraße, Berlin in Aprilie '45.
Evident, victoria finala e aproape, razboiul cu USL-asii e ca si castigat, Basescu nu are decat motive pt a se felicita :-) doar ca panica il conduce numai catre greseli penibile, precum si acest proces din care nu avea si nu are decat de pierdut INDIFERENT de rezultat! Ca imagine si mediatic, este un dezastru, si chiar daca pana la urma se gaseste un judecator obedient sa ii dea dreptate, nimic nu mai poate spala rusinea de azi.
Cat de corecta e Justitia si impartiala se vede din procesul lu' Voicu, care din pacate pt el e inca Senator, ca urmare daca iese din arest poate schimba iar balanta in Senat, si baietii lu' Base cam raman fara optiuni ... Si asa in alea 3 ore cat a fost o alta majoritate s-au petrecut oarecari lucruri importante, printre care si refuzul de a abilita Guvernul Boc 257,8 sa emita ordonante de urgenta in vacanta parlamentara. Ca urmare Voicu, in ciuda oricaror reguli in legislatia internationala la care si Romania a aderat, nu are nicio sansa sa iasa din arest preventiv. Nu conteaza ca arestul preventiv este doar o masura temporara, de 60-90 de zile, hai sa zicem 6 luni, in care Parchetul instrumenteaza cazul fara ca inculpatul sa influenteze martorii, dupa care trebuie sa il trimita in judecata sau sa il ancheteze cat doresc, eventual sa ii puna restrictii, dar in liberatate. Sa zicem ca Voicu pana la urma este condamnat, dar la 1 an si el a stat 2 ani in arest. Cine ii plateste despagubirile?! Basescu? Sau tot prostul de roman?!
auzi, nu stiam eu ce te f.u.te pe tine problema lui Voicu si a romanilor acolo la tine la Chicago...S-a terminat cumva campionatul si te simti chemat sa faci \"ordine\" si injustitie,politica si economie? Sau mai curand ti-au promis si tie USL 25000de euroi daca faci vant pe forumuri. Ma intreb eu ce dracu faceti daca Boc pune economia iar pe picioare si incepe cresterea reala economica,intai cu exportul si pe urma cu piata interna? Va spanzurati cu totii?
In ce vise pune bok economia pe picioare, in visele basistilor la furat.
Gresit! Asta e la Chicago daca cumva asa se numeste sediul din Kiseleff. Asta e si motan, si clarawarnerist, yonrijcarderist.
USLasi sustin sus si tare ca \"judecatorul\" a avut dreptate si justitia isi face treaba, ... sa nu va aud pliscul USLasilor cind incep verdictele in justitie de arestare si condamnare la puscarie a hotilor, coruptilor si spagarilor din USL.
Exact,justitia a inceput sa-si faca treaba,sa-i vadem pe bagabontii usl-si cand o sa dea si in gradina lor.Acum inceput curateania in pdl,apoi urmeaza tarlaua usl.Sa vedeti atunci spume la bot si in urechi la Antene si la Irealitatea.
In primul rand ziaristii de doi au dato din nou cu mucii in fasole. Procesul lui Basescu este unul civil care are 2 sau chiar 3 trepte pana la verdictul final. Daca a pierdut acum nu inseamna ca a pierdut procesul, la fel si invers, daca castiga acum nu inseamna ca a castigat procesul.
In Romania, tocami pentru ca justitia este anapoda se poate sa castigi, spre exemplu, in primele 2 trepte si sa pierzi la ultima care este definitiva si irevocabila (am fost martor cat cuprinde la asa ceva)....dar asta numai in Romania.
In sistemul american judecatorul de la fond este foarte atent ca decizia pe care o ia sa fie corecta si bine argumentata pentru ca nu vrea sa riste sa se faca de ras cand o curte superioara ii va intoarce decizia. La noi.....
se intampla pe vremea lui basescu ca justitia sa fie independenta iar presedintele tarii sa piarda un proces in justitie. suna a democratie adevarata.
vor veni insa vremurile PSD (da Dooamne sa nu!!!) cand chestiunile astea se aranjau altfel
asta daca vrei sa eviti sa-ti petreci ultimul weekend la targoviste; esti un mincinos penibil , un hotz fara masura si un derbedeu de frunte in rindurile marinerilor,,,
cit pe ce sa uit esti DRUG ADDICTED! huooooooooooooooooooooooooooooo
FRATI ROMANI IERTATIMA CA ALTMINTERI VA IA MAMA DRACULUI !!!
Al dracului marinar, cum a aservit el justitia!
raspuns - daca se publica; doar sa respectati limba romana ca nu v-a gresit cu nimic; eu m-am exprimat colorat dar voi habar nu aveti sa respectati limba romana despre respectul dintre voi ce sa mai spun decat ca nu comentez; bineinteles ca nici mesajul asta nu va fi postat dar nu ma mai mira nimic; e rusine sa fii om e foarte nimerit si in ton cu vremurile sa injuri fara niciun respect pentru nimeni si nimic si mai ales sa fii paltit pentru asta; sorry pt lipsa virgule si alte semne nu revin asupra textului
Nu-ti cere scuze...recunoaste ca habar n-ai unde sa pui virgulele.Citeste-ti din nou mesajul,ca sa vezi ca nu prea respecti limba romana.Mai bine taci .
Am citit comentariile . Unele foarte bune si la obiect .
Am remarcat un lucru: sustinatorii lui Basescu sunt mai inteligenti decat sustinatorii USL !
Va considerati capabila sa judecati gradul de inteligenta a celor ce posteaza pe acest site?Va felicit,sunteti o sustinatoare a domnului Basescu.Deaceea va intreb care este diferenta intre domnii Basescu si Iliescu?Ambii slujitori ai securitatii,morti dupa putere chiar scrificand Romania si propiul popor pentru aceasta.Mai reflectati.Un cetatean care pe 21 era la Universitate,timp in care cei doi erau la adapost si inca in slujba securitatii
Doina, sa-ti fac o destainuire: esti extrem de proastta!
Surupaceanu Vs. Suparaceanu.
Traian Basescu a esuat lamentabil in scandaluri de la inceputul carierei sale politice. Cati presedinti in functie apar in tribunal ?!?
Singurul lucru la care se pricepe este scandalul si promovarea tutelor si idiotilor !
pana acu' avea un nomen (odiosa) : chiomblea!
de-acu i se zice chiomblea-etnobotanicu'
Domnule Pribeagu,judecatorii pot fi si fosti PCRisti.FSNisti actualmente PDListi asa cum a evoluat si domnul Basescu.
Articolul nu este corect si nici complet ! Hotararea judecatoriei sect. 5 nu este definitiva si irecovabila ! Se poate face recurs !
Surupaceanu ( ce nume de kko!) a fost chemat in instanta pentru atingere adusa Institutiei Prezidintiale ,nu pentru hahalerismele din art. !
Judecatoria sectorului 5 este cu infractorii ! Parca a dat drumul, unor infractori,in urma cu 1-2 luni !
Esti foarte inteligent .Pacat ca inteligenta iti sta pe buzele cu care lingi dosurile portocalii sclavule.
Nu sunt sclavul nimanui !!! Inainte de a face aprecieri ,la adresa mea ,gandeste de doua ori !
Te simti mai bine ,dupa ce m-ai jignit ,asa hodoronc-tronc ?
tu zici ca nu esti cu nimeni si te dai ofensat ca te-a facut ala sclav; tu de cate ori te-ai gandit mey jarttea portocalie inainte sa spui ca numele aluia e nu stiu cum si ca toti judecatorii sint infractori??? absolut deloc, ca orice papagal portocaliu; ramai in mocirla aia murdara sclavule,,,
V-a jignit asa hodoronc-tronc?Parca ati facut aprecieri la adresa domnului Surupaceanu cam la fel.Despre cat de reprezentativ ca presedinte este domnul Basescu,ramane de discutat atata timp cat in Romania domnia sa a pierdut alegerile.
Vreau sa comentez si eu ceva ,dar nu se poate ! Dau peste uslinosi jegosi !!! Astia nu comenteaza,se iau de oamenii de pe forum ! Am uitat sa va spun ca ei nu sunt oameni !
PENTRU USLINOSI ,
HAI S I C T I R !!!
Bohr,acelasi Bohr,Niels Bohr !
asa de curiozitate, cam cat timp iti ia sa-ti mai largesti si tu vocabularul putin? ca orice vierme portocaliu tu te crezi o minune de fluture deja dar esti doar o starpitura de larva care nu se va maturiza vreodata,,,
Cam ai dreptate .Judecatorii de la sect 5 -l-au eliberat pe cel mai mare infractor din istoria Romaniei--proscrisul sov.si acum ,firesc ,nu mai au credibilitate .Se va muta procesus la alti judecatori .mai realisti ,iar cu parlamentarul * uzurpaceanu* trebuie data o lectie .---A pierdut (neintemeiat) o batalie dar va cistiga-----razboiul. ---Felicitari pentru ---libertatea in gindire --te sustin.
Nu-l \"surupaciti\" voi atat de usor pe Base, US LABISTILOR ! Ce-ati demonstrat ? Ca justitia e (U)SLABA ? Stiam deja !! Hai cu REFORMA IN JUSTITIE ! Nu va repeziti, pe asta n-aveti cum s-o faceti voi...
justitia e slaba asa cum a vrut-o marineru chiro; daca folosesti neuronul din dotare( cu grija sa nu explodeze) vei realiza ca parchetul e in mana betivului la fel ca si ministerul justitie la fel daca mai era nevoie, si cesemeul! deci poate poti acum printr-o deductie logica( sorry , iar te pun la incercare) sa ne spui de ce e justitia slaba?
element ajutator: daca era JUSTITIE in ro, tovarasul bashica era bine mersi la umbra si juca septic cu puttoarea de plescoi in timp ce umilu le schimba pijamalele; asta dupa ce era retinut timp de fo' cinci ani fara proces fara nimic doar ca il placeau baietii de la jilava; in plus kkanalia nu mai apuca zilele astea de a abuza justitia care sa-i spele pacatele si si-ar fi cerut scuze in schimb
Acuma ai sa citesti \"cugetarile\" lui Surupaceanu, de ai sa le reciti si noaptea prin somn, marinar caraghios!
pentru postacii de varii shi ambe colori pou lyy tice: poate va mai invata, bre, ashtia pe la in(dobi tociri)doctrinari shi nitzica gramatica; sunteti de toata jalea; ce pisici sa va mai ceteasca omu; macar sa va dea spor de gramatica naibilor:)
si ce vrei tu?!..sa intimidezi ,,prostimea\" sa nu mai posteze pe aici?..slaba si prapadita strategie..nu mai tin smecheriile ..
Dar tu cu cine ai invatat GRAMATICA,CA ESTI VARZA?
cu delicata aplecare spre sfielnica sfatuire de bine in ale respectului pentru limba romana rugam formatorii de formatori de formatori de idei si fraze pe itnernet sa invete limba romana fiindca presupun (sper cu candoare sfielinca a nu ma insela), ca sunteti romani cu totii; vous etez contents monsieurs? Am vorbit colorat, nu agramat; sa pui cratime si sa dublezi -triplezi numarul necesar si suficinet de i,s a folosesti i din a si din i aiurea in tramvai pe unde iti vine sa sughiti e greseala gramaticala; sa vorbesti cum am scris eu e doar coloratura de stil; insa ce poti sa le ceri:) nu am folosit diacritice fiindca ar fi un efort tehnic din punct de vedere al tastarii si reverificarii suplimentare (spelling absolut manual) ; de fapt nu ma plateste nimeni sa va invat gramatica dar e trist si plin de rusine
slab !!!
numele judecatorului va rog !!1
bravo basica, te-a dovedit justitia ca esti addicted la droguri,,, hahahahaha; mi se parea mie ca ai privirea aia tot timpul cetoasa asa, de la trasul pe nas iti vine,,, la fel si cu fiica-ta aia drogata,,,
sincer cred ca ar treubi sa mergi in genunchi sa-i ceri scuze aluia si sa-i dai si un milion de euroi
PS sa vezi amu ce-si ineaca betila amaru la cireshica si ce o cheama pe fi-sa cu o doza noua de , hmmm, energizante(oink, oink) de suparare ca l-au dovedit astia ca e traficant; ma distreaza si supararea pede Lasilos care acum sint toti intorsi pe dos ca ce nedreapta e justitia ca l-au contrat pe sefu' ; cel mai hazos e ca daca si justitia, pe care a cumparat-o tot el, il contreaza,,,,
Inca un exemplu depsre grija bashinescului fata de banul public, il doare in cot ca se platesc mii de lei pe timpul pierdut aiurea sa-si faca el un moft, pe care nici el nu il crede. Cu alte cuvinte este un drogat penibil!!! Probabil s-a smiorcait pe acolo cind i-au citit decizia judecatorului...
nu l-a dovedit justitia pe base,nu!!meritul este al d-lui geoana si piscina lui vantu.seara de relaxare a dat lovitura de gratie,imagineaza-ti cum era daca lacustele rosii din psd erau la guvernare .vanghele la academia romana,catalin voicu la interne,nestecase la justitie.sa spunem toti \"DOAMNE AJUTA DE MAI RAU\"!si sa nu mai avem parte de lacuste rosii,galbene,ma rog o adunatura!!...Cu alte cuvinte sa-i multumim d-lui geoana!
erata* \"DOAMNE FERESTE DE MAI RAU\"!
Sau o foamfa care nu\"Stie sa editeze doua fraze ca domnul Boc\"reprezentanta la Brucsel
Cunosc stilul celor de la PSD.Numai un judecator de tipul Constantiniu ar fi putut da o astfel de hotarare.Cei de la PSD au fost instruiti sa repete o minciuna pana cei interesati o transforma in adevar.Justitia asta a fost chioara la metodele KGB-iste a lui Iliescu,la crimele lasate nepedepsite a PSD-ului.Acum nu mai prezinta nici-o garantie.
Justitie cu epoleti, vile cu epoleti si p r o s t i m e inconstienta cat cuprinde pe form-uri in slujba mafiei din justitie. Surupaceanu a facut o afirmatie grava, de fapt a spus o enormitate. Se impunea sa si demonstreze ceea ce sustinea (nu cred ca a avut vreodata intentia), dar p r o s t i m i i ii este de ajuns.
mey tovarashe, surupaceanu a facut o afirmatie care este deja DOVEDITA! la voi la pidiligii trebuie sa va faca desene cineva ca sa pricepeti care e legatura; faptul ca nu au laut nici o masura este o dovada zdrobitoare ca de fapt ei protejeaza si favorizeaza; tu chiar esti nebun si vrei sa bashina voda sa faca ceva si cind vine eba acasa sa mearga la bulau??? pai cum se poate tovarasu\"?
enormitatea vine din faptul ca un drogat, bisnitzar, manelist, etcetcetc va conduce si va fura de 7 ani de zile in timp ce voi stati ca fraierii si vorbiti discutii;
(inca viu),lui i se datoreaza toate astea!multumitii d-lui geoana ca a scapat tara de la faliment!
BASHINESCU A DESCHIS PROCESUL, ASTA ERA BROBLEMA ROMANIEI!
romania a scapat de la faliment .meritul d-lui geoana!spa-ul la casa lui vatu,ce-l cu rotula insarcinata,a salvat romanii de la dezastru!
Nu mah, problema Roamniei este ca intotdeauna , de cand ma stiu eu cel putin , salamul ,uleiul si zaharul.
D'aia l-am dat jos si pe nea Nicu , nu pentru libertate sau mai stiu eu ce prostie ci pentru ca nu aveam salam destul...si zahar...D'aia n-am votat cu Ratiu ca nu a mancat salam cu noi...iar acum auzi , mai exista si alte probleme in Romania in afara de salarii, pensii si pretul la salam ,zahar si ulei...ce impertinenta sa gandim ca nu traim pe lumea asta doar sa crapam in noi si sa ne umplem cosul la supermarket...
Animalelor ...
SUPER COMENTARIUL, NU TE DEZMINTZI! (STEGE-TE LA GURA DE PORTOKKAKKA).
Voi ,astia doi: @ 18:41 si @ 21:31 ,de fapt unul si acelasi Garfi .
HAI S I C T I R !!!
Bohr,acelasi Bohr, Niels Bohr !
BULA tu chiar nu te simti prost de atat slugarnicie?Ai uitat sa spui ca inainte de 89 erau trantori(ca tine) care pupau dosurile comuniste si acum ca atunci se procedeaza la fel...A RAMAS UN NENOROCIT COMUNIST SI SECURIST ,CARE A AJUNS PRESEDINTE si exista slugi care nu gandesc care pupa dosurile portocalii pentru un pumn de bani.ANIMALULE SA-TI FIE RUSINE .
Bulake, tampilogule, tu faci parte din prostimea care a votat \"Iliescu apare, soarele rasare!\"... si \"Nu vrem kent, nu vrem valuta, vrem ca Petre Roman sa ne f*ta!\" Acum ai schimbat doar securistul! N-ai tu treaba cu Ratiu, vierme coprofag! hehehe! Gm.
Tu vorbesti mai boschetare ?
Uita-te in jurul tau si ai sa-i vezi pe amandoi,si pe Iliescu si pe Roman in aceiasi tabara cu tine...
Paduchiosule !
N-ai votat cu Ratiu mai idiotule fiindca ai votat cu Boc si Basescu aflati atunci in FSN . Mama mamei tale de maidanez !!!
Ba$$sinoiu n-o sa se lase : merge la Curtea Suprema de Just ,merge la Curtea Constitutionala ,Merge la Curtea Veche , merge prin toate curtile ,pana o sa iasa pe a lui . Eventual ,il va pune pe Poc sa dea o ordonanta de urgenta si sa fie dati afara 10 000 de judecatori ,ca tot s-a pornit el sa faca praf Politia ,de ce n-ar face praf si Justitia ,ca tot suntem noi Stat de Drept ,la cheremul lui .Curios cam ce parere are Cabinetul 2-,,d-na'' Udrea ?
spa-ul lui geoana a salvat tara de la faliment,a trimis asistatii social,la munca,etc!pt asta noi romanii ii multumim din inima d-lui geoana!
Nu stiu despre ce e vorba ca nu am timp sa citesc ce face Basescu[mi-ajunge ce stiu ca a facut la Antwerpen ca sa merite sa va conduca tara data inaintasilor lui securisti de STALIN,] dar sunt mirat ca Justitia indrazneste sa nu stea smirna in fata zeuslui hahait, sau iarasi e vreo kacealma marca kanlia perfecta!!
Auzisi regalistule ?... cica Feher candideaza ca presedinte.
tu esti doar james_bou 00 mai scarnavie, asa ca tragea apa ca si asa n'ai hartie!
...hahaha... tam3.14tzel...iar faci spume
Regalistule,m-am saturat de tine ! Cand ilici nu l-a lasat pe Rege ,sa intre in tara,unde plm erai ?
Esti un amarat de securist-militian ! Vrei sa pari inteligent !
HAI S I C T I R !!!
Bohr.acelasi Bohr , Niels Bohr !
Aha ...
deci diseara vom avea : Base a pierdut procesul rezulta ca shurubaceanu a avut dreptate, rezulta ca basescu face trafic de droguri .
probabil ca din cauza asta a venit si Berlusconi, italian, deci mafiot deci droguri ,il aprovizioneaza pe Basescu :-)))) Ciuvica ,baga o speculatie d'aia de-a ta imbecila :-))
OK...basescu a pierdut procesul asta......justitia a demonstrat ca e corecta, nu ?Sa tineti minte, uslinoshilor.
Foarte bine...vom vedea ce va mai fi ...
da, rahatul Striblea ne va spune diseara, care sunt drogurile preferate de presedinte
logica imbatabila =)).
jos palaria, domnule!
UN COMENTARIU F. DESTEPT PENTRU UN LO.BO.TO.MIZAT CA TINE.
ai vazut ce titra Realitatea? \"Basescu, invins de Surupaceanu\". Manipulare odrinara, dar care prinde la putoarea balcanica. Ai putea cred ca s-a intrat pe fond, s-au analizat probele, si s-a decis ca Surupaceanu are dreptate. Defapt, s-a respins actiunea. Pe logica asta damboviteana, putem merge si spune ca daca Nastase n-a fost condamnat, e ca si nevinovat.
parerea mea!daca dl geoana nu avea o seara de relaxare in casa vantului,o seara de vis!seara care a salvat romania de la faliment!MULTUMIM DL GEOANA!hai sa ne descretim fruntile fratilor!fereasca d-zeu de mai rau!sa nu avem parte de usl din 2012,D-NE AJUTA!
Surupaceanu este tipul politicianul demagog si dorinic de publicitate. Dupa ce a lasat-o balta cu impozitarea averilor mari care culmea lovea chiar in interesele majoritatea memebrilor PSD, care s-au imbogatit prin diferite metode (ex. A. Nastase a mostenit de la matusa lui Tamara 3 mil. euro) acum a trecut la altele \"tiribombe''.
Discutia despre chestiunea in cauza a fost ca in aceasta problema sa fie tratata intr-o abordare europeana dar la noi orice trebuie politizat si apar ''talibanii\" cu aresenalul din dotare (injuraturi , etichetari, etc.)
iar bashescu este tipul politicianului realist, demn, si plin de onoare... de cind suge la licurici e plin de onoare.....
iubiti-l si pupati-l in bot! lingeti-i pingelele ca meritati sa fiti slugi!
mai devreme sau mai tirziu tot in puscarie va ajunge!
,,tara arde si lelea se piaptena\"...asta este cel mai important lucru pt un presedinte?...ce faci dl Basescu cu maghiarii?..ii lasi sa faca reprezentanta? ..i-ai adus in fruntea acestei tari si in spatele domniei tale sa batjocoreasca sa jefuiasca si sa distruga statul roman..nu iti este rusine? statul asta ROMAN te-a format si ti-a dat dumitale posibilitatea sa ajungi ce ai ajuns..asa sti sa fi recunoscator sa apreciezi?..asa te-a educat mama domniei tale,sa tradezi tara in care te-ai nascut? si voi maimutoii ,,pd-,,lei\"..care tratati cu superioritate pe Vadim si pe toti care incercau sa va deschida ochii,facandu-i nebuni si depasiti..nici acum nu vedeti ce urmaresc hienele..care au venit ca milogii pe aici si de sute de ani ne saboteaza si ne discrediteaza?..IDIOTILOR!..ISI BAT JOC DE VOI SI DE TARA ASTA SI VOI STATI CU MAINILE IN SAN..IMPUSCATI VETI FI! ASTA VA FI SOARTA VOASTRA DACA NU VA FACETI DATORIA SI NU STITI DECAT SA VEDETI PROPRIILE INTERESE SI AMBITII..este asa greu sa treceti peste orgoliile voastre de oameni marunti fara coloana vertebrala,fara intelepciune si sa faceti un guv de uniune nationala sa indiferent de partide si vrajbele voastre personale si sa scoateti tara asta din nenorocirea in care voi ati bagat-o?..Va adaug ceva mai jos sa va improspatez memoria daca cumva din nestiinta ,lasitate,sau prostie ati uitat sau va faceti ca nu stiti....
,,Şi, într-adevăr, în teritoriul Ardealului de nord-vest \"cedat\", a fost impus un regim de cruntă teroare faţă de paşnica populaţie românească: masacre numeroase, asasinate, crime bestiale, schingiuiri, violuri, devastări şi distrugeri de bunuri, exproprieri, rezilieri de contracte anterior zilei de 1 septembrie 1940, expulzări în masă, cu o atenţie deosebită pentru preoţi, profesori, intelectuali, în general. Paul Abrudan şi Mihai Racoviţan, în cartea \"Transilvania-documente istorice în lumina adevărului\", Ed. Ţara Noastră, Bucureşti, 1992, menţionează că \"numai în perioada septembrie 1940- 1 noiembrie 1941 atrocităţile comise de horthyşti şi extremiştii unguri în teritoriul de nord-vest al României au ajuns la 22.713 cazuri, din care 919 omoruri\".
\"Eu nu aştept să vină răzbunarea. Nu aştept! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale! Pe fiecare îl voi suprima!\"- se spune în broşura \"Nincs kegyelem\" (\"Fără îndurare\"), apărută la Budapesta, în 1939, avându-l ca autor pe Ducso Csaba, originar din Transilvania: \"Nu va fi îndurare-se spunea în aceasta.Voi aprinde satele noaptea-satele valache! Voi trage în sabie toată populaţia; voi otrăvi toate fântânile şi voi ucide până şi copiii din leagăn; voi distruge acest neam!
Nu va fi nici o milă.
Nici pentru copiii din leagăn, nici pentru mama care va naşte un copil. Voi suprima pe fiecare valah şi atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naţionalitate, cea maghiară, naţiunea sângelui meu!
Voi face inofensivi pe viitorii Horea şi Cloşca.
,,De aceea, strigăm contra asupririlor de fapt şi închipuite, de aceea ne plângem la Liga Naţiunilor, la Papa, la bisericile protestante. Trăim cu amintirile dominaţiei din trecut, pentru dominaţia ce trebuie să ne revină. Noi ne folosim de toate mijloacele, căci nu avem ce pierde, numai câştiga putem. Fraţii noştrii din Ungaria şi amicii noştri din strinătate, subminează statul român din afară, noi dinăuntru. Pe ei îi apără situaţiunea lor de străini, pe noi, Liga naţiunilor şi, mai ales, legile româneşti şi prostia voastră.
Cu cât vom avea mai multă libertate, cu atât vom lucra mai intensiv. Cu cât vom avea mai multe drepturi, cu atât vom fi mai periculoşi pentru români. Căci nouă drepturi şi libertate de la români nu ne trebuie, decât ca să le îndreptăm contra lor !
A slăbi tot ce este românesc, a-i strica cu orice preţ, a alimenta nemulţumirile, discordia înăuntru, ponegrirea în afară, iată datoria noastră pe teritoriul României. Patria pentru noi este maghiară, cea veche. Numai cetăţenia formală, temporară, forţată ne este română. De aceea stăm în cetăţenia impusă până ne vom putea reuni patria. Ce serveşte consolidarea României ne strică; ceea ce este sfânt pentru voi, nouă ne este obiect de batjocură. De aceea este boicotat şi afurisit de noi acela care este patriot loaial, în sens românesc. Pentru ajungerea scopului nostru suprem, nu există cuvânt de onoare, caracter, consecvenţă, ci posibilitate. Căci existenţa şi fericirea maghiarilor nu se poate încadra în actualele hotare ale României.
Cui dintre noi îi trebuie drepturi pentru ungurii din România ? Le cerem provizoriu, ca să putem zdrobi cu ele statul.
Ungaria ciuntită ne aşteaptă şi lucrează pentru noi eroic, cu toate mijloacele, ca şi noi.
Falsificări de bani acolo, propagandă subversivă aici, pentru secondarea celei din străinătate, toate se fac pentru acelaşi unic scop: Idealul reîntregirii Coroanei Sfântului Ştefan, care trebuie să vină. Pentru acest scop, facem totul. Când credem potrivit vă dăm şi banchete, vă facem curte în cuvinte dulci. Indivizi putem aprecia dintre voi, dar nu iubi. Dar colectivitatea voastră o urâm din toată tăria sufletului\".
..
Nu va fi milă.\"
,,
in '89 a fost inlocuita dictatura unui om,AUTOCRATIA,cu dictatura a mai multi,OLIGARHIA-a magistratilor corupti care baga oameni nevinovati gen Tundrea 15 la inchisoare,si pe Boierica il scot dupa 2 ani pt buna purtare,si a parlamentarilor care chiulesc de la servici si trec legi tacit prin Parlament.