"Bucureşti, oraşul în care vrei să ajungi şi din care vrei apoi să fugi"

În campania "Oraşul de vis" al cărui câştigător a fost dezvăluit luni luni, Bucureşti nu a reuşit să ocupe decât locul 12 din 15. Metropola, care adună locuitori cât pentru şase oraşe mari, este una dintre destinaţiile spre care aspiră mulţi tineri.

Mii de studenţi ajung în fiecare toamnă în Bucureşti, iar mulţi dintre ei rămân în Capitală. Oferta locurilor de muncă este mai diversă, salariile sunt mai mari, distracţiile numeroase, dar şi viaţa este mai scumpă.

Aglomerat indiferent de anotimp, vara încins de soare, cu o faţă mohorâtă în cartierele vechi şi pestriţată în zonele în care blocurile au fost reabilitate termic şi îmbrăcate în haine noi, colorate, sufocat de un milion de maşini, Capitala este oraşul din care toţi ajung să-şi dorească evadarea. Este mai scump, mai gălăgios, poate la fel de periculos ca un oraş de provincie. 


Bucureştiul nu a reuşit să impresioneze publicul evz.ro să-l voteze. Peste 80.000 de cititori şi-au exprimat opţiunea de popularitate faţă de cele 15 oraşe din campanie: Arad, Bacău, Braşov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Bucureşti.

Recordul de voturi a fost realizat Braşov, cu 19.860 de voturi. Iar Bucureşti nici nu a depăţit 2.000 de voturi. Capitala a primit voturile de popularitate din partea a 1.873 de persoane. Locul 12 a fost decis în unanimitate de public şi de evz.ro.

"Micul Paris" nu impresionează

Opinia cititorilor cu privire la poziţia pe care Bucureşti o ocupă în locul final a fost aproape unanimă. Capitala îşi merită locul.

"Bucureştiul este acel oraş în care vrei cu disperare să ajungi şi din care vrei apoi să fugi când te-ai convins cât de stresantă poate fi viaţa aici", spune Angela, cititoare evz.ro.

"Bucureştiului nu i-a spus nimeni micul Paris. Expresia a fost şi e folosită doar de bucureşteni, pentru a-i impresiona pe moldoveni", declara ieri un citiror pe site-ul evz.ro.

"Nu ai ce să iubeşti la Bucureşti, iar dacă-l urăşti înseamnă că urăşti România", spune şi Marian, în opinia căruia Capitala adună la un loc aproape toate elementele reprezentative pentru România.

TOPUL CAMPANIEI:

Locul 1 - Braşov
Locul 2 - Piteşti
Locul 3 - Craiova
Locul 4 - Cluj-Napoca
Locul 5 - Iaşi
Locul 6 - Timişoara
Locul 7 - Arad
Locul 8 - Bacău
Locul 9 - Sibiu
Locul 10 - Constanţa
Locul 11 - Oradea
Locul 12 - Bucureşti
Locul 13 - Galaţi
Locul 14 - Brăila
Locul 15 - Ploieşti.

Citiţi mai mult articole din campania "Oraşul de vis" despre oraşul Bucureşti
Bucureşti, oraşul înghiţit de capitalismul de tip nou

Capitala, prin ochi străini: Bucureştiul e un oraş sigur 

Sectorul 6, "răţuşca cea urâtă" care luptă cu prejudecăţile

Cristian Poteraş, primarul sectorului 6, despre "Cenuşăreasa" Capitalei

Prin sectorul lui Bucur, printre statui din plastic şi oaze de verdeaţă

Periferiile fără de lege, rana deschisă a Sectorului 2

Cristian Popescu – Piedone: "Sectorul 4 nu mai trăieşte în Evul Mediu"

• Bucureştiul - mult beton, puţin oxigen

Bucureşti, expresie a inconsecvenţei urbane

Sectorul 3, unde Bucureştiul capătă nuanţe de Europa

Liviu Negoiţă, primarul sectorului 3: Diferenţa faţă de alt sector este evidentă

Sectorul 5, lumea a treia a Bucureştiului

Sectorul "om bogat, om sărac"

Andrei Chiliman: "Sectorul 1 este cartea de vizită a Bucureştiului"

Bucureşti, oraşul studenţilor de ieri şi al nemulţumiţilor de azi

"Bucureştiul nu e al lui Oprescu, ci e al nostru, al tuturor locuitorilor"

Bucureşti, un oraş vulnerabil pe care îl urăşti sau îl iubeşti

FOTOREPORTAJ: Bucureşti, oraşul în imagini

Taguri:orasul de vis, Bucuresti

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele