Primul pas spre meditaţie: descălţarea
Ca să mergi la meditaţiile zen nu-ţi trebuie aproape nimic. Nici măcar motivaţie. Încerci şi, dacă eşti convins de călugări, poţi veni oricând. Ai rezervată pernuţa ta pentru meditaţie, ba chiar şi o pereche de şlapi sau papuci de casă. La parterul casei din Dristor sunt bucătăria şi un vestiar, unde participanţii se schimbă în haine lejere.
La intrare e un dulap plin de încălţăminte de schimb, pentru că prin templu nu poţi umbla în papuci de stradă. Călugărul Ionuţ are şlapi. În faţa scărilor care duc spre altarul cu statueta lui Buddha face o plecăciune şi-i leapădă din picioare.
Sus nu poţi merge decât desculţ şi curat. De după o jaluzea se văd întinse pe podea perne bleumarin, iar pe un raft înalt stau hainele de meditaţie, nişte cearşafuri lungi pe care le legi după gât şi pe sub un braţ. Ionuţ se echipează pentru de onstraţie. De vreo oră i-au plecat zeniştii care au venit de dimineaţă. Au fost doar doi: "Uneori vin şi 20, dar acum multă lume e în concediu", motivează călugărul absenteismul de la lecţia de dimineaţă. Ritualul se ţine însă chiar dacă sunt doar călugării cu un participant. De unul singur însă nu se poate.
Cum se şade
Despre practica budistă Ionuţ spune că e o meditaţie "în care se şade cu corpul şi cu mintea în actul de a şedea. E o postură foarte clară şi se şade". Pare simplu. Pentru cei care dau mai întâi de site-ul lor, explicaţia zenului este însă mult mai încuietoare. "Zenul este transmisia exactă a practicii zazen. Este practica posturii şi a respiraţiei corecte, cu corpul şi mintea unificate, abandonând astfel orice idee sau spirit de căutare ori de profit personal, detaşat de complicaţiile minţii egoiste. Este postura în care «trezitul» Shakyamuni a atins iluminarea acum 2.600 de ani. Maestrul Deshimaru o numea «Întoarcerea la condiţia normală, originară, universală a corpului şi a minţii»". Ionuţ e însă mai pragmatic.
Cu aşteptări prea multe nu capeţi nimic
Cei care speră că vor găsi fericirea absolută în Dristor mai bine stau acasă. Călugărul avertizează că practicile n-au nicio finalitate. "Lumea vrea tot felul de lucruri şi are o mulţime de aşteptări. De aceea vin mulţi şi rămân puţini. Zazenul are această putere de a tăia iluziile şi de a arăta lucrurile aşa cum sunt. Fiecare ajunge aici din tot felul de motive şi îţi dai seama că mâncărimea aia pe care încerci să o scarpini nu dispare. Zazenul scarpină cel mai profund".
E una din predicile călugărului arhitect Ionuţ Nedelcu. Are o stare de bine, zâmbeşte des şi bea ceai. Când se loveşte de poza unui maestru zen, se închină cu mâinile împreunate aşa cum aprinde un beţişor parfumat. Cum pui sfinţilor la icoane câte-o lumânare.
Trăiesc din donaţii
Ionuţ nu e singurul călugăr din parohia zenului. Mai are un coleg cu meserie serioasă. E inginer de telecomunicaţii şi-l cheamă Mircea. Amândoi speră să termine aranjarea templului pe dinăuntru, aflat acum la stadiul de pereţi improvizaţi din pal sau pur şi simplu perdele care să acopere zidurile nefinisate.
Trăiesc din donaţii. Din ele au ridicat casa care, până să vină ei, era una mică şi bătrânească. Sus, locul întâlnirii e aproape gata. Scaunul maestrului, omul care lipseşte mai tot timpul, dar vine în vizită de vreo cinci-şase ori pe an, e aşezat pe partea dreaptă.
Chemare cu toaca
Zeniştii meditează cu picioarele încolăcite sub fund, cu mâinile împreunate şi cu faţa la perete. Înainte, trebuie să îmbrace kesa, cearşaful lung care te face să arăţi ca un budist autentic.
Călugărul exemplifică poziţia: "Genunchii lipiţi de podea, coloana dreaptă, umerii relaxaţi, privirea la 45 de grade". Şi-o faţă serioasă. Îşi aşează poala kesei la dungă şi, aşa cum el a spus, începe să şadă. Practica are două părţi de câte jumătate de oră sau 40 de minute. Despre cei care vin la dojo din Dristor, Ionuţ spune că sunt oameni tineri, au între 20 şi 40 de ani.
Locuri unde nu ticăie ceasuri. Timpul se măsoară pe mobil
Uneori, înainte de meditaţia în tăcere, maestrul ţine o predică. "Însă noi nu suntem o religie. Zenul este o practică. Zenul nu este filosofie, nu este psihologie, nu este doctrină. El este dincolo de filosofii, de concepte, de forme. Esenţa zenului nu se exprimă prin cuvinte", spune Ionuţ.
Tradiţia spune că în dojo nu e voie să existe ceasuri. În Dristor se face o concesie, pentru că toţi au telefoane mobile. Strigarea la meditaţii se face însă cu gongul sau cu toaca. Ionuţ bate în ele smerit, să nu se supere vecinii, deşi e trecut bine de orele incomode ale dimineţii.
SEMNAL. Călugărul Ionuț bate în tobă. Tot cartierul știe că începe zazenul
FOTO: VLAD STĂNESCU
REGULI
Învăţăturile unei practici
Templul Zen din Dristor e printre singurele din Europa de Este. An de an, călugării din ţările în care se practică zazenul se întâlnesc pentru sesiuni intense de meditaţii, numite seshinuri. Ei spun că "zazenul se adresează tuturor, fără deosebire de vârstă, sex sau inteligenţă. Practicat cu regularitate, urmând învăţătura maeştrilor autentici ai transmisiei, el conduce la transformarea radicală a viziunii noastre asupra lumii şi aduce fericirea profundă în viaţa cotidiană. Mintea noastră îngustă, egoistă şi complicată se deschide negreşit înţelepciunii celei mai înalte - înţelepciunea trezirii - iar spiritul compasiunii universale creşte în noi".
"Zenul este practica în care se şade cu corpul şi cu mintea în actul de a şedea. E o postură foarte clară şi se şade.“
IONUŢ NEDELCU, călugăr budist
Exclusiv
Marţi, 26 Iulie 2011. 3193 vizualizări, 227 comentarii, 2 voturi
Budism în Dristor: templul în care te calmează călugării Zen
Templul Zen din cartierul bucureştean Dristor trăieşte din donaţiile celor care merg acolo să se încarce cu stări de bine. Doi călugări împart cu toată lumea practica budistă a zazenului.
Sursa: VLAD STĂNESCUCa toate lucrurile despre care crezi că-ţi schimbă viaţa, şi călugăria lui Ionuţ Nedelcu, în templul Zen din Dristor, a început de la o carte. O citea prin 2000 când, pe una din file, a găsit adresa casei din Bucureşti unde se ţineau practicile budiste zen.
Spune că nu s-a dus cu nici un gând, dar de atunci a rămas acolo. În fiecare zi, dimineaţa devreme, ţine meditaţiile în tăcere, undeva la primul etaj al casei care serveşte drept templu budist sau, mai scurt, dojo. E călugăr zazen, are 30 de ani şi e arhitect.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:
Spune-ţi părerea!
Vai, cate toleranta din partea crestinilor! Se pare, ca asta este mesajul religiei crestine (\"sa le omoram pe toti, cei care sunt altefel\"), deci avem de aface cu ceva absolut imoral si ipocrit.
Mai exista si alti oameni cu alte pareri si alta viata spirituala.
Mai, de coexistenta pasnica ati mai auzit?
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
MOARTE PĂGÂNISMULUI!
Fratilor traim niste vremuri moderne in care nu mai reusiti sa ne mai omorati pentru ca nu mai suntem crestini de Biserica...ce atata bataie si jigniri...fiecare om alege acea cale care il inspira.
Eu spun sa fie fiecare fericit si sa isi vada de treburile si fericirea lui.
Maestrul Dokusho Villalba – Zen – Calea catre a fi in era globalizarii
Este zenul o religie am fost intrebat de multe ori?
Daca gandim ca religia e doar un sistem de practici rituale si un sistem doctrinar bazat pe dogme asumate prin credinta atunci zenul nu este o religie in sensul tipic al cuvantului.
Daca consideram ca zenul este o practica care are ca scop unificarea prin intermediul careia constiinta individului se reintegreaza din nou in totalitate atunci e o religie.
Religere-a uni din nou- religia este ceea ce uneste din nou constiinta individuala cu unitatea fundamentala, intr-o expresie de fuziune constienta.
Zenul este o religie in sensul in care, prin intermediul unei experiente launtrice, se uneste constiinta eului individual cu totalitatea vietii. Cheia in zen este reprezentata de experienta personala si nu de asumarea de dogme.
Filosofia zen nu izvoraste din speculatii intelectuale, filosofice nelegate de experienta directa si nici din adoptarea unor dogme bazate pe credinte supranaturale, ci constituie o incercare de exprimare a experientei spirituale care se gaseste in propria natura in afara limitelor oferite de retelele intelectului.
Prin urmare ca experienta filosofica zenul nu trebuie considerat un ansamblu doctrinar, dogmatic ci un simplu deget care arata spre luna, ca pe ceva care ne indreapta atentia spre adevarata experienta ce se gaseste mai presus de cuvinte si de orice sistem filosofic.
Deci zenul nu este ideologie, religie dogmatica, filozofie speculativa sau practica rituala formala. Toate aceste lucruri duc la distrugerea a insasi esentei sale.
Nu e buna nici reducerea exprimarii zen doar la forma sa japoneza sau la orice forma limitata geografic, cultural, national, istoric.
Obiectivul zenului este obiectivul suprem al vietii constiente si anume capacitatea de a ne destepta pe deplin la adevarata natura a existentei noastre si a realitatii.
Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.
Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.
Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi.
Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : \" Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul \". Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : \" Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare \". Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !
Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau inaintasii.
Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ? Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi : Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ? Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie.
Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.
Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? \" Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai \". Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.
Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava.
Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta.
Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.
Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei.
Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer, le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !
Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.
Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei!
Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.
________________________________________
Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obşte ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, strămoşilor şi părinţilor noştri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria şi această credinţă care le-au fost date drept sfântă moştenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt în Biserica Si dreptmăritoare.
Nu vrem să stricăm liniştea nimănui în cele ale conştiinţei, dar nici nu vrem a ne depărta şi a părăsi moştenirea străbună în care noi simţim că stă unitatea adâncă a neamului nostru.
Pentru noi, patria şi ortodoxia sunt \"grădina Raiului\" dată nouă de Dumnezeu să \"lucrăm în ea şi să o păzim\" (Facere 2,15) cu sfinţenie.
Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: Fiule Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevarată Ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2,19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar la ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?
Primul fel de credinţă este credinţa dreaptă, adică ortodoxă, singura care este lucrătoare şi mântuitoare.
Apoi este credinţa schismatică. Schismatici sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au credinţa ortodoxă, exact ca noi, dar fiindcă nu ascultă de Biserică, se numesc dezbinaţi de Biserică. Sunt afurisiţi de Biserică, până vin şi se întorc înapoi, să asculte de Sfântul Sinod.
Credinţa schismatică este şi credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu mai este dreaptă, adică ortodoxă, căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din această cauza ei s-au rupt de credinţa şi de crezul ortodox şi cred în Papa.
Apoi este credinţa eretică. Şi sectarii cred, dar asta este credinţă eretică. Dacă cineva strâmbă credinţa ortodoxă, ea nu mai este dreaptă şi nu-i plăcută lui Dumnezeu. Că marele Apostol Pavel spune aşa: Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul acesta - adică cu dreapta credinţă -, şi peste toţi aleşii lui Dumnezeu. Şi iar zice: Fiule Timotei ,luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, că cine nu se luptă după lege, nu se încununează (2 Timotei 2, 5).
Deci este o luptă şi o credinţă lucrătoare, când se face după legea lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa dreaptă. Iar dacă nu-i credinţa dreaptă, aceea este credinţă eretică sau schismatică sau strâmbă, adică cu abatere de la dreapta credinţă ortodoxă.
Protestanţii zic \"Sola Fide\", mântuirea numai prin credinţă. Omul se mântuieşte numai prin credinţă, fără fapte, zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob? Credinţa fără fapte este moartă (cap. 2, 20) precum şi faptele fără credinţă. Deci credinţa care nu este unită cu faptele bune nu este mântuitoare; căci şi diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.
Aţi auzit ce spune marele Apostol Pavel? Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni. Credinţa care este împodobită şi îmbrăcată cu fapte bune este credinţă lucrătoare, care aduce mântuire sufletului. Numai credinţa care se lucrează prin dragoste, numită credinţă ortodoxă lucrătoare, îl poate mântui pe om.
Deci, să nu vă înşelaţi cu ideile sectarilor, care vin din sânul Bisericii Protestante, care zic că numai credinţa, adică \"Sola Fide\", ajunge pentru mântuire, şi ca pot să-şi facă de cap, că n-au nevoie de sfat. Sau \"Sola Graţia\", care înseamnă mântuirea prin har. Nu este adevărat!
A zis Apostolul: În dar suntem mântuiţi? Da. Dar acelaşi apostol care a spus aceasta, a spus şi: Toţi vom sta în faţa divanului lui Iisus Hristos, ca să luăm fiecare după cum a lucrat, după faptele lui. Ai auzit că cere fapte?
Şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale... şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui; şi în psalmul 61 zice: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos? Toată fapta bună sau rea, o va trage Dumnezeu la judecată. Şi în multe părţi ale Scripturii veţi găsi aceasta. Deci, numai credinţa dreaptă este mântuitoare, dacă este unită cu faptele.
Auzi ce spune Sfântul Apostol Iacob: Dacă ar veni cineva la voi şi ar fi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi v-ar cere ajutor, şi le-ai zice: Du-te, frate! Mergi în pace! Dumnezeu să te hrănească; Dumnezeu să te facă sănătos, Dumnezeu să te primească, dar nu i-ai dat nimic, care ar fi folosul? (Iacob 2, 14-17). Ferească Dumnezeu! Dumnezeu putea să-l miluiască fără să-l trimită la tine. Dar l-a trimis la tine să vadă dragostea ta; să vadă credinţa ta; că tu vrei să-l ajuţi, să-l hrăneşti, să-l primeşti ca pe un străin în casa ta şi să-l adăpi.
Deci, credinţa ortodoxă unită cu fapta bună este credinţa mântuitoare. Iar acea credinţă în care nu-ţi pasă de durerea aproapelui tău, este credinţa stearpă, nelucrătoare şi nu aduce mântuire, căci credinţa fără fapte este moartă.
Credinţa mozaică, este credinţa evreilor primită prin proorocul Moise. Ei nu cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, refuzând Legea cea Nouă adusă de El şi de aceea prigonesc pe creştini.
Altă credinţă este credinţa păgână, a celor ce nu cred în adevăratul Dumnezeu. Cele mai mari religii păgâne sunt: mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, şintoismul etc. Ei se închină la alţi Dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmistul David? Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti; gură au şi nu vor grăi . .. şi celelalte. Deci, cine crede în alţi dumnezei şi nu se închină Dumnezeului Celui în Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, acela are credinţă păgână.
Credinţa creştină poate fi uneori superstiţioasă, alteori fanatică. Oamenii care cred în vrăjitorii, în descântece, în vise, în vedenii şi alte năluciri, aceştia sunt oameni superstiţioşi şi au credinţa bolnavă sau stricată.
N-ai văzut ce spune Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34? Precum este cel ce aleargă dupaăvânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe multţ visele i-au înşelat sş au căzut cei care au nădăjduit în vise. Cel ce crede în vise este asemenea celui ce merge la vrăjitori.
Dar ce este credinţa fanatică? Credinţa care nu are la bază dreapta socoteală. Are un elan în toate: posteşte prea mult, se nevoieşte prea mult, o ia straşnic cu postul, cu milostenia, cu lepădarea de sine, cu metaniile şi n-are un bilanţ, n-are o dreaptă socoteală. Vorba proverbului: \"N-o lua lată, că rămâne negrăpată!\"
Credinţa fanatică ştii cum este? Cum ai încărca o maşină cu fel de fel de bunătăţi şi pe urmă i-ai da drumul la o vale mare fără frână. Se duce şi unde ajunge, se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică.
Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: \"Nu te abate nici la dreapta nici la stânga. Calea de mijloc este cale împărătească\". Deci, este o credinţă care nu are echilibru, o credinţă fără dreapta socoteală se numeşte fanatică. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.
Părintele Cleopa
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Vai de capul tau!!
Nimeni nu este obligata sa creada ceva. Nici traditia, nici \"radacinile\", nici macar legea nu are aceasta putere.
In tara noastra exista libertatea constiintei (garantata prin Constitutie), deci daca cineva vrea sa practica Buddhismul Zen, are dreptul sa-l practica.
Ba chiar mai mult: Derajnarea practicarii unei religii este o infractiune.
PASTILE! Exista pastile pentru stari de agitatie.
Dupa aceea..relaxare in natura! Multa natura!
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Cum apare ceva despre o religie neortodoxa hop si comentariile kilometrice anti-Zen(in acest caz)comentarii greu de citit ,ca mai avem si alta treaba,.Unde este mult laudata toleranta crestina?Cu surprindere aflu din Webster ca religie \"pagana\" inseamna o religie care nu este crestina ,iudaica sau islamica.[Cautati cuvantul \"pagan\"'].
Care crestinism?
Ortodoxismul romanesc e de fapt o secta pagana de inchinatori la moaste si la idoli (chip cioplit) si care are de altfel putine in comun cu mesajul lui Hristos.
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
dute-n_pizda_matii de pagan
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Mai lasa-ne mai sectantule spalat pe creier cu propaganda facuta de sutanistii tai fara minte, cu putina carte (evident de la primele fraze pe care le rostesc) si spalatii pe creier.
Nu sta nimeni sa-ti citeasca elucubratiile sinistre.
Spune mai bine cand ai lins niste moaste ultima data, mai paganule
SHEZI!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
ZEN mai fishior!
N-auzi ce zice baietul ista?
Shezi bland si fa o sinteza!
Ce te costa sa fii bland ca mielusheii, intzelept ca serpii si nevinovat ca porumbeii?
Nu mai da cu religia de perezti ca se crapa.
Si nu-tzi cumpara niciodata carabina!!!
Pune-tzi un suras pe fata si cufunda-te-n iubire.
Crestinism vs. celalalte religii
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Crestinism vs. celalalte religii
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
ZEN, mai oameni buni!
Oare de ce EVZ nu cenzureaza si cearceafurile de mai jos ? Nu le citeste NIMENI !!
Tocmai de aceea nu le sterg, pentru ca nu le citeste nimeni.
Toata lumea-i cufundata-n meditatie.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Crestinism vs. celalalte religii
Crestinism vs. celalalte religii
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Crestinism vs. celalalte religii
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Crestinism vs. celalalte religii
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Crestinism vs. celalalte religii
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala,
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Ce e ortodoxia? Cea mai mare golanie de pe fata pamantului! E un judeo-cre(s)tinism criminal infiltrat frumoaselor noastre credinte si traditii pagane! Si e o minciuna de la A la Z. Satanele in sutana comunisto-securiste din BOR in frunte cu Mafiotul criminal Teodosie Spagoveanul au inventat povestea cu Andrei cre(s)tinatorul nostru. In realitate Andrei n-a trecut niciodata prin Dobrogea, totul e o facatura popeasca. Adevaratul Andrei al nostru e Andreiul Lupilor Pagan. Ortodoxia nu e altceva decat o mizerrie adusa de cotropitorii slavi pe la anul 1000. Pana atunci romanii au fost pagani si au ramas pagani in fiinta lor in ciuda navalirilor ortodoxe ticcaloase!
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiu de tarfa penala, numit Isus!
Te arde diavole, te arde.
Dobytokuluy mincinos şi ordynar kare a scris \"MOARTE CRE(S)TINISMULUI\": dacă kurva de mă-ta te avorta era lumea mai bună, păgân tembel ce eşti.
Mă-ta e în mod sigur o t.â.r.f.ă degenerată.
Din tot sufletul: moarte păgânismuluI!
Merg prea departe spunand asta? La prima vedere poate..Insa de-a lungul vietii am avut experiente care m-au marcat,schimbat si eventual calauzit spre punctul de pornire. Am crescut ortodox, prin asta vorbind de acel ortodoxism 'pasiv' care ne caracterizeaza pe multi in Romania.A fi botezat ortodox, a merge la biserica cateodata,a pretinde ca exista o relatie cu Dumnezeu,a-I multumi cateodata pentru anumite lucruri din decenta crestina si nu din SUFLET. Suna familiar? Ei bine in acest fel era falsul meu ortodoxism.Pana la varsta de treisprezece ani eram evlavios colectionam icoane,citeam scripturi,ma rugam, chiar imi facusem un mic altar de rugaciune in camera mea.Insa dintr-un motiv sau altul tot ce era acolo in inima mea incepuse sa intre intr-un somn letargic.Pot invinui intrarea mea in adolescenta ,contactul cu lumea exterioara a celor mai mari,dorinta de a creste peste noapte..sau pot spune ca usor dar sigur incepusem sa cad in tentatiile pierzaniei.La paisprezece ani deja fumam si beam cu cei de doua ori mai in varsta ca mine. Asta e ceva care m-a marcat pe restul vietii, alcoolismul si tabagismul m-au urmat peste tot. Am emigrat la optsprezece ani si de atunci pot spune ca tot intre straini sunt.Daca as insirui toate experientele avute de-a lungul acestor ani v-as provoca imaginatia spre incredibil, spre fictiune.Dar ce face mai incredibila si tragica inca experienta mea este faptul ca nu este fictiune ,nu este vreun roman de aventura ci propria aventura a vietii mele.Am trecut prin aproape tot de la droguri la inchisori,munca cinstita, lume interlopa.(Intr-o zi cu voia bunului Dumnezeu voi imparti aceast experienta cu alti frati pierduti sau rataciti dintr-un motiv sau altul) Ma indepartam pe zi ce trecea din ce in ce mai mult de Dumnezeu.Cautam ceva sa-mi umple viata sa-mi dea satisfactie si nu gaseam.Auzeam vorbind de la altii de implinire cu Dumnezeu dar eram prea putin convins de ce auzeam sau vedeam. Pot spune insa ceva. Eu renuntasem la Dumnezeu ,nu pentru ca asa imi dorisem dar pentru ca imi facusem viata in asa fel incat sa nu las loc pentru EL. Eu renuntasem la EL dar EL nu a renuntat niciodata la mine.Adevarul este ca simteam ca Dumnezeu exista ,simteam ca era in inima mea insa ce nu reuseam era sa intru in dialog,in armonie cu EL.Dupa zece ani petrecuti in Peninsula Iberica m-am intors acasa ,frustrat,dezamagit si singur.Mama ma privea trista si-mi cerea in continuu sa ma rog \"Roaga te mama ,spunea,ca doar bunul Dumnezeu te mai poate ajuta \"O.K. Daca existi ajuta-ma\" spuneam.Dar nu stiam ca EL avea ceva pentru mine, nu stiam ca desi ma rugam fara convingere fara sa cred ce EL m-ar auzi,dar EL m-a auzit, mi-a calauzit pasii usor, politicos,subtil dar sigur spre ceva ce nu mai simteam de la treisprezece ani. Dupa sase luni in Romania am plecat din nou de data aceasta spre Anglia.Cineva trebuia sa ma astepte in Londra dar nu s-a intamplat cum am vrut eu. Fara bani,fara prieteni, am ajuns foarte repede sa dorm pe strazi,in frig,in ploaie.As fi putut fura cum facusem de multe ori inainte dar dintr-un oarecare motiv pe care Dumnezeu il stie de data asta totul imi iesea pe dos,pur si simplu nu mai reuseam sa fiu ce am fost,acel eu plin de sine autosuficient.. Pentru cine nu stie 'a dormi ' pe strazi nu este un termen corect care sa explice odihna.Corpul nostru nu este facut pentru a suporta temperaturi scazute ,nu cand este slab nutritionat,exaustat,fizic si mental.Faptul ca putem intra in hipotermie in timpul somnului se caracterizeaza prin reactia corpului de vigilanta atunci cand din fericire ne trezim de frig. Spun din fericire pentru ca daca nu ne-am trezi de frig stiti ce s-ar intampla..Dupa multe saptamani pe strazi,saptamani marcate de foame,oboseala,frig,violenta extrema fizica si verbala,uz si abuz de alcool,dispretul semenilor,in fine cine se scalda in mocirla e mancat de porci,desi eu nu cerusem sa fiu in mocirla,mai mult am alunecat in ea decat sa spun ca am fost impins sau am sarit de buna voie,treaba este ca ajunsesem la limita. Dar scrie in Scripturi ca bunul Dumnezeu nu ne lasa sa induram mai mult decat putem suporta.Atunci in genunchi cu lacrimi in ochi in fata statuii lui Hristos i-am cerut ajutorul.Nu statuii ci Lui, Iisus. Plangand si cait, disperat si obosit AM CREZUT pentru prima data cu adevarat in EL si i-am cerut sa nu ma lase sa ma primeasca inapoi pentru ca nu mai aveam resurse interioare ,eram la limita limitelor.Iar EL m-a auzit.Lucrurile bune au inceput sa se intample in viata mea dupa aceea zi. Miracole!!Da,supe calde si hamburgueri giganti ,bai fiebinti si un pat ADEVARAT pe care sa dorm.Cum? Nu stiu si nici nu vreau sa explic decat prin acel \"Nebanuite sunt caile Domnului\" Bunul Dumnezeu topeste inimi si foloseste oamenii Sai pentru salvarea altora.In putin timp aveam deja un loc de dormit si o slujba. Cautam insa altceva ..cautam o biserica care sa fie locul in care sa ma simt ca fac parte din el.In care sa-l slavesc pe Dumnezeu o biserica si inca ceva: cineva cu care sa ma simt comfortabil sa-mi destainuesc gandurile,sa ascult si sa fiu ascultat.L-am rugat din nou pe EL si din nou mi-a dat ce am cerut .Prietena nu s-a lasat asteptata, o fata buna crestina foarte credinciosa,insa cu biserica a fost alta poveste, Dumnezeu m-a lasat sa vad sa simt si sa aleg chiar daca,stiu ca El avea si asta rezolvata pentru mine,totusi nu a intervenit radical ci m-a lasat sa vad prin propriile mele simturi. Astfel am 'sarit' din biserica in biserica de la adventisti la penticostali de la catolici pana la acele mici autonumite biserici in depozite cu spatii inchiriate (acele asa numite de unii ortodoxi ca secte) Am vazut diferite feluri de adorare ,multe putin ortodoxe sau conventionale.Am vazut extaz religios ,am vazut isterie religioasa , vorbit in limbi, transe religioase. Dar nu reuseam sa ma incadrez in ele,sa ma identific..ei vorbeu in limbi nu eu ,ei simteau Duhul Sfant nu eu,Dumnezeu avea un plan pentru ei dar nu acelasi pentru mine..Era experienta altora nu a mea.Astfel dupa luni de cautare ajunsesem un,ceea ce extrem protestantii numesc de \"vizitator\" .Cautam dar nu ma regaseam nicaieri.Si in timp ce altii plecau de la biserici umpluti pana la refuz cu 'Holy Spirit' eu ma simteam frustrat , inselat,mintit.Prietena mea era la curent cu ce se intampla si la randul ei se simtea nelinistita pentru ca isi dorea un barbat cu temelii solide in crestinism si nu un 'vizitator'. Cand eram aproape sa renunt a cauta in schimbul acelei relatii strict personale cu Dumnezeu iata ca raspunsul meu a venit. Sub forma unei biserici ortodoxe de limba engleza.Ca sa fiu mai exact prietena mea, care este penticostala a gasit aceeasta biserica pe internet cand am rugat-o sa caute o biserica aproape de zona in care locuiesc. Nu specificasem biserica ortodoxa ci doar biserica.Cand mi-a spus de aceasta biserica mi-a starnit curiozitatea :Biserica ortodoxa in limba engleza? Exista asa ceva?\" Mi-am spus incredul si in prima duminica iata-ma la slujba ca de obicei sceptic si obosit de cautari.Dar asa cum Slujba a inceput lacrimi de bucurie mi-au dat in ochi,Iata-ma din nou acasa am simtit.In casa ta Doamne casa ta pe care nu o mai vizitasem de la varsta de treisprezece ani.Am regasit vechea iubire si ma simt fericit.In casa ta Doamne cu sfintele icoane cu mirosul 'evlavios' de tamaie si lumanari.Atunci pe loc am avut rapunsul la rugaciunea mea de a gasi Biserica corecta.Atunci vazand toti acei ortodoxi crediciosi englezi framantati de ortodoxism cu aceea dorinta si foame primara de a-L cunoaste pe Dumnezeu prin ortodoxism. Nici unul dintre ei nu s-a nascut ortodox ,eu eram unicul desi nu faptul ca eram nascut a contat ci faptul ca eram Re-nascut ortodox ca si ei,toti vin din alte diviziuni: protestanti,catolici,penticostali, metodisti.Si iata-i Ca niste copii in cautarea de al face fericit pe Tatal.Atunci am inteles cat noi romanii suntem de binecuvantati prin a ne naste ortodoxi si chiar asa fiind multi dintre noi nu ne doare nicaeri de chemarea adevarata a lui Dumnezeu. Nu doar biserica de lemn si piatra ci biserica din suflet aceea in care sufletul se simte bine cu Dumnezeu.Sfanta noastra Biserica Ortodoxa.Ca e ceea din Londra sau cea din Bacau sau cea din Toronto, e aceeiasi Biserica Noastra Ortodoxa. Cum stiu eu ca vine de la Dumnezeu ? Nu stiu ci simt si de fapt de ce as vrea sa stiu cand Dumnezeu ne spune clar \"Sa credem prin credinta nu prin vaz\" Iar a credea prin credinta inseamna a simti cu inima si sufletul ce Dumnezeu are de bine pentru noi copii Sai.Amin si Lui Dumnezeu Lauda.
Învăţătură Despre Ortodoxie
Pr. EFREM ATHONITUL
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita.
Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti \"inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc\" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
DREAPTA CREDINŢĂ
CAPITOLUL IV
Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM
Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.
Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.
Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).
In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.
Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.
Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.
Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.
De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana
Budist japonez botezat in credinta ortodoxa
un cetatean japonez a renuntat la budism pentru a se uni cu Hristos. simbata, Daikichi Uchiyama s-a cununat religios cu focsaneanca Mioara Petruta Grosu. inainte de cununie, Daikichi a fost increstinat si a primit numele de Nicolae. dupa o ceremonie religioasa care a durat mai bine de trei ore, nuntasii au petrecut la pensiunea «Dana». protopopul Ionel Ene spune ca este pentru prima data cind boteaza un asiatic
Desi locuieste la mii de kilometri distanta, dragostea l-a adus pe japonezul Daikichi Uchiyama pina la Focsani. Din dragoste pentru aleasa sa, care i-a daruit deja trei copii, japonezul a primit numele de Nicolae si a renuntat la credinta budista in favoarea religiei ortodoxe. Cinci preoti au au oficiat simbata, chiar de ziua indragostitilor, botezul si cununia religioasa a japonezului Daikichi, in virsta de 47 de ani, cu Mioara Petruta Grosu, o focsaneanca in virsta de 30 de ani. Daikichi Uchiyama, care locuieste in orasul Hamamatsu, in apropierea capitalei Tokyo, a decis sa se boteze in legea crestina, dupa ce si-a unit destinele cu frumoasa focsaneanca. In familia celor doi a fost de patru ori sarbatoare. Tatal si ultimii doi copii ai sai, Ai Nicoleta, in virsta de doi ani, si Kento Cristophor George, de doar citeva luni, au primit sfinta taina a botezului, oficiata de cinci preoti in frunte cu protopopul Ionel Ene. Nasii de botez ai japonezului au fost preotul Nicolae Ene, a caruit nume il poarta, si sotia sa Doina. Nasii de cununie ai cuplului au fost colonelul (r) Gheorghe Ivu, fost sef al politiei focsanene si vicepresedintele umanistilor vrinceni, impreuna cu sotia sa, care l-au botezat si pe micutul Kento Cristophor George.
Inainte de intrarea in biserica Ovidenia, alaturi de nasii sai, familiile Doina si Nicolae Ene si Ionica si Gheorghe Ivu, japonezii au trebuit sa se lepede de satana in cadrul ritualului specific ortodoxiei. Tacut si sobru, Daikichi s-a inchinat pe tot parcursul slujbei religioase, preotii fiind uimiti intrucit au intilnit crestini care nu stiau sa faca bine semnul crucii in timpul slujbei de cununie. Ceremonia religioasa, care a durat mai bine de trei ore, a fost tradusa, pe alocuri, de mireasa. La botezul japonezului, cind a fost invelit in pinza de mir si i s-a taiat si o suvita de par, au asistat peste 100 de persoane, rude, prieteni, dar si curiosi. Unii preoti au intimpinat dificultati in a pronunta numele japonezilor, asa ca au fost nevoiti sa se inspire din certificatele de botez ale proaspetilor increstinati. In urma botezului, mirele a capatat numele de Nicolae si a promis ca-si va duce viata ca un bun crestin. \"S-a inmultit dragostea lui Hristos pe pamint. Prin acest botez, ati spus «da» in fata lui Hristos\", le-a spus preotul Ionel Ene, dupa ce i-a impartasit si miruit pe noii botezati. Imediat dupa ce a primit taina botezului, Nicolae Daikichi s-a cununat religios Mioara Petruta. Alaturi de miri au stat parintii spirituali, Gheorghe Ivu, impreuna cu sotia sa Ionica, dar si sotii Geta si Lucian Cosoreanu din Bucuresti. La sfirsitul ceremoniei, preotii le-au tinut mirilor o lectie de invatatura crestina. Petrecerea de nunta a avut loc intr-un cadru restrins la pensiunea «Dana» si a tinut pina in zori.
Idila in Tara Soarelui Rasare
Nicolae Daikichi si Mioara Petruta s-au cunoscut in Japonia, unde mireasa a lucrat in urma cu citiva ani, ca vinzatoare intr-un supermarket. Dupa o poveste de dragoste traita in Tara Soarelui Rasare a urmat casatoria civila. Cei doi au deja trei copii, pe care i-au botezat in religia ortodoxa si au propria casa in Japonia. Intrucit regulile bisericii cer ca sotii sa fie de aceeasi religie, preotii au trebuit sa-l boteze mai intii pe Daikichi. \"Nu a fost nevoie sa-l conving sa treaca la crestinism, Daikichi a dorit asta. Ne-am cunoscut in Japonia, ne-am placut si casatoria e o consecinta fireasca a iubirii pe care ne-o purtam. O sa traim in Japonia impreuna cu copiii nostri si o sa respectam traditia crestina\", ne-a spus mireasa, care este studenta la facultatea de litere, sectia romana-japoneza.
Preotii care au oficiat ceremonia spun ca este pentru prima data cind au increstinat un budist. \"Nu este prima cununie pe care o oficiez intre un ortodox si un mire de alta confesiune, dar nu am avut niciodata un mire asiatic. Avind in vedere ca familia este o unitate, sotii nu pot fi de religii diferite. Cununia a fost precedata de trecerea japonezului la credinta crestin-ortodoxa prin botezare. Am fost surprins, pentru ca n-am auzit de multi japonezi care sa treaca de la budism la ortodoxism si ca a dorit sa-si creasca copii in invatatura noastra\", ne-a spus protopopul Ionel Ene. Acesta spune ca a mai cununat tinere din parohie cu soti de alte religii. \"Am avut citiva luterani, romano-catolici, protestanti, care s-au casatorit cu fete ortodoxe. Am avut o tinara care s-a cunoscut prin Internet cu un olandez si a trebuit sa-l botezam mai intii\", ne-a mai spus preotul.
Crestinism vs. celalalte religii
Opt teze pentru diferentierea crestinismului de celelalte religii:
TEZA 1: Viata lui Hristos este implinirea unui numar mare de profetii, ce ating pana si cele mai mici detalii (Isaia, Zaharia s.a.); in timp ce, pentru ceilalti intemeietori de religii, nu exista nimic asemanator. Hristos insusi a spus: Am venit sa implinesc cele ce s-au scris despre mine. El este unic.
TEZA 2: Ceilali intemeietori de religii sunt doar oameni.
Hristos, insa, este Dumnezeu si Om. Hristos spune: Cine Ma vede pe Mine Il vede pe Dumnezeu. Niciodata nu a indraznit vreun alt profet , care dorea sa fie luat in serios, sa spuna ceva atat de mar despre sine. Hristos spune mai departe, in cer si pe pamant. In zadar cautam astfel de ziceri si dovezi maiestuoase (vezi Evangheliile) la altii. (Faptele Apostolilor 4,12)
TEZA 3: Lipsa pacatului la Hristos. Fara exceptie, toti intemeietorii de religii poarta pacat in ei. De cealalta parte sta Hristos, care intreaba public: Care dintre voi Imi poate arata un pacat? El a fost urmarit de toti, dar intre oponentii lui s-a lasat tacere apasatoare. Hristos, din contra, ii iubeste pe pacatosi (insa nu pacatul).
TEZA 4: Nicio religie nu da raspuns adevarat la intrebarile ultimative (De unde venim? Incotro ne indreptam? Boala, violenta, nedreptate, vina etc.) Toate celelalte contin doar doctrine speculative. Noul Testament este radical diferit: Hristos este Raspunsul, Implinirea si Scopul sau Sfarsitul tuturor celorlalte religii! El este raspunsul personal al lui Dumnezeu, Revelatia.. Religia este cautarea cerului de catre pamant. Noul Testament este raspunsul cerului pentru pamant. Buda a spus, cuvant cu cuvant, la sfarsitul vietii sale: Eu inca mai caut Adevarul.
TEZA 5: Hristos este vestirea. El este Calea, Adevarul si Viata. Ceilalti si-au construit singuri poruncile , invataturile, parerile, morala, etica.
Islamul: Dumnezeu este un Dumnezeu capricios. El a condamnat dintru inceputuri jumatate din omenire la pieire (fatalism, kismet…) Omul abia daca mai are vointa proprie.
Budismul: Invatatura sa nu este interesata de Dumnezeu si abunda in demoni (tantra). E vorba mai ales dspre suferinta si evitarea acesteia. Buda incearca sa-i elibereze pe oameni din suferinta prin porunci, intreziceri, norme si meditatie (cata valoare are la polul opus, suferinta in crestinism!). Pacatul duce la o renastere ca o faptura mai putin dezvoltata (sacal, bacterie…). Nu credinta, ci legea este invatatura entrala. Viata este suferinta, suferinta este viata-spune Buda. Nimic nu e adevarat. Toata fiinta nu e decat iluzie.
Hinduismul: Nu este fondat istoric. Totul este mit si basm. Tot ce place poate fi facut Dumnezeu. A gasi adevarul in acest caleidoscop idolatric este exclus. Fiecare contact personal cu un idol (Tata-Fiu, cum e la crestini) este exclus.
La aceasta se mai adauga teama de nenumaratii demoni din Hinduism, demoni ale caror energii nasc frica adevarata in credinciosii hindusi ( Kali cea neagra). Cruzimile sociale ale lumii castelor, ce s-au pastrat pana azi, nu sunt doar nedumnezeiesti, ci si inumane si imposibil de indurat. Hristos a privit si spre aceasta mizerie a oamenilor, carora le-a spus:
Nu va temeti. Eu am biruit lumea si raul…Cel ce se afla in Mine este liber. (Matei 9,36; Ioan 16,33)
TEZA 6: Toate celelalte religii ofera mantuirea de sine prin norme istovitoare, legi si morala, adica o stacheta prea ridicata pentru a putea fi atinsa de oameni. Hristos spune: Eu am facut totul pentru tine (Matei 20,28). El ne daruieste iertarea pacatelor, in loc de pedeapsa. Omului ii este imposibil sa se rascumpre singur. Yoga, mantrele, meditatia, tortura proprie, riturile si religiozitatea nu au salvat pana acum pe nimeni de vina.
TEZA 7: Confucius, Lao-Tse, Buda, Zaratustra, Mohamed nu au fost facatori de minuni, nu au vindecat demonizati si bolnavi, nu au poruncit elementelor naturii, nu au mers pe apa, nu au inviat pe nimeni din morti si nu au vorbit despre smerenie sau dragostea de vrasmasi. Ei sunt morti. Hristos traieste si lucreaza si astazi si poate fi pereput personal de fiecare om.
TEZA 8: Niciunul dintre ei nu ne poate da pacea lui Hristos. De aici misiunea pe care El ne-a dat-o: Mergeti in lume si spuneti vestea cea buna. Celelalte religii nu sunt veste buna, cid oar tehnici uscate, filozofii sau legi pentru stingerea poftelor, care, in final, distrug presoana create.
Judecat pentru ca a avut curajul sa-l demaste pe Teoctist Nichitean, preotul impostor, Dan - partenerul de sex al homosexualului de la Patriarhie - povesteste despre relatia de aproape un an pe care a avut-o cu fostul sau iubit intr-un interviu acordat ziarului Libertatea.
Stiai de la bun inceput ca este preot?
Normal ca stiam. Nu s-a ascuns nici o clipa de mine. Nu era o problema pentru el ca avea o relatie de tip homosexual, desi era preot. Cateodata mai glumeam si-i ziceam \"sarut mana, parinte\" si nu se supara. Se ferea sa fie vazut, asa cum se fereau toti pe acolo...
Oamenii au ramas socati. Voi doi, sex, in chilia Arhiepiscopiei Bucurestiului...
Pai... el ma chema acolo. Acolo era casa lui, practic. Acolo locuia. Veneam seara, intram pe poarta... Nu ma intreba nimeni nimic. Si mergeam direct la el, prima camera pe stanga. Era frumos, doar ca mi se parea un pic aiurea sa o facem cu toate icoanele alea pe pereti... Ne-am iubit mult acolo, in chilia sa de la Patriarhie.
Regreti ceva?
Nimic.
Ai mai fost cu vreun preot?
Nu, dar nu m-as da in laturi daca as mai intalni unul. Importante sunt sentimentele, nu ca este preot. La urma urmei, daca pe el nu il deranja, pe mine nici atat.
Sunt ortodox pentru că:
• Am fost spiritist, buddhist, yogin, ateu, dar în toate aceste \"credinţe\" nu am găsit ceea ce căutam. Spiritismul nu este, de fapt, o religie, ci doar o încercare de a comunica cu spiritele oamenilor decedaţi. Pentru buddhist, totul este suferinţă, iar ţelul suprem este nirvana, vidul. Buddhistul nu are Dumnezeu. Yoginul vrea să scape de reîncarnări şi să se unească cu Brahman. Atât buddhistul, cât şi yoginul se consideră proprii lor dumnezei (vezi Lucifer). Ateismul este prostesc, dacă privim cât de minunat e alcătuit universul în care trăim. Probabilitatea ca universul şi viaţa să se fi născut din întâmplare, dintr-un big bang, tinde la 0... Sunt ortodox pentru că Dumnezeu mi-a arătat că există. Acum câţiva ani, mi-am cerut iertare cu lacrimi de la Dumnezeu, pentru că nu am crezut în El.Am simţit ceva ce nu am mai simţit decât peste mulţi ani. Pur şi simplu sufletul meu era înconjurat de o căldură şi pace imensă.Parcă pluteam...Am simţit ceva ca un mic curent apoi prin mâini şi o stare de linişte inexplicabilă timp de o săptămână...Această întâmplare m-a făcut să cred că Dumnezeu există şi că ne veghează mereu. El ne aşteaptă să ne întoarcem la el, aşa cum un tată îşi aşteaptă fiul... Apoi am început să citesc despre yoga, să învăţ sanscrita, să citesc texte antice yoghine. Începusem să mă cred una cu Brahman, cu Absolutul, să mă simt puternic. Consideram că totul e o iluzie. Puteam să-mi opresc orice gânduri după voinţă...Până când a apărut o persoană care m-a rugat să citesc nişte cărţi ortodoxe. Bineînţeles că le-am luat cu scârbă, dar nu am vrut să jignesc persoana respectivă, aşa că am început să citesc. Citindu-le, parcă ardea ceva în mine. Simţeam cum cuvântul lor mă arde şi mă macină. Acum ştiu că era ceva sau cineva în mine care mă făcea să fiu aşa, să fug de adevăr... În fine, am citit mai multe cărţi, am început să citesc şi Noul Testament şi până la urmă mi-am dat seama de groapa în care căzusem... Am fost şi la prima spovedanie dupa aproape 6 ani de pauză şi atunci am avut convingerea finală că ortodoxia este religia creştină adevărată, apostolică. În momentul când preotul a început să rostească rugăciunea de dezlegare, am simţit ceva care ieşea din mâinile lui şi intra înăuntrul meu, prin creştetul capului, până în adâncul inimii (acum ştiu că acel Ceva era Duhul Sfânt). Am simţit atunci ca şi cum aş fi fost cercetat până în adâncul sufletului şi apoi o căldură în inimă, un foc purificator. Apoi m-am simţit liber. Am ştiut că Dumnezeu m-a iertat cu adevărat şi am înţeles de ce este nevoie să vii în faţa unui preot ca să ţi se ierte păcatele. După ce am ieşit din Biserică, simţeam o pace nemaipomenită şi totul părea mai luminos. Era o lumină aparte în jur, toate mi se păreau bune şi simţeam un imbold de a-I da slavă lui Dumnezeu...Poate că toate acestea mi s-au întâmplat şi le-am observat tocmai pentru că mă îndepărtasem pentru mult timp de Dumnezeu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit mie, păcătosul, să gust puţin din frumuseţea Raiului... Dumnezeu să ne lumineze pe toţi şi să ne îndrepte pe toţi pe calea adevărului ortodox! Doamne ajută!
• Dumnezeul la care se roagă creştinii şi iudeii nu apare într-un Univers predefinit, nu a apărut datorită unor legităţi aflate înaintea şi înafara Lui. El este în afara timpului şi tot ce există a fost creat de El.
• Morala şi tot ce ţine de bine ar fi fraze fără valoare dacă n-ar exista El. Doar Dumnezeu este Cel care dă valoare moralei.
• El este însuşi Iubirea. Şi o arată frumos prin Însăşi existenţa Sa, care constă în Trei Persoane între care se poate manifesta iubirea. Căci iubirea necesită cel puţin două persoane...
• Mântuirea se obţine prin efortul nostru, dar doar Dumnezeu este cel care decide rezultatul. Ea nu se poate plăti cu bani.
• Viaţa de fiecare zi ne arată fapte uimitoare, care depăsesc cu mult cunoştinţele şi speranţa noastră.
• Toate sunt legate între ele într-un chip atât de minunat! Trebuie sa fie Cineva acolo sus...
• În mai toate religiile D(d)unezeu(eii) este/sunt o forţă neînduplecată în faţa căruia/căror trebuie să tremuri. Doar în Noul Testament Dumnezeu îţi arată că te iubeşte, se coboară la nivelul tău şi îţi dă şi libertatea de a decide tu ce să faci. (Lucru care se întâmplă parţial şi în Vechiul Testament).
• Atunci când intru într-o biserică ortodoxă simt pace, căldură, o atmosferă familară plăcută.
• Dacă intru într-o biserică catolică simt măreţie şi linişte. Dar o linişte rece.
• Dacă are loc o conferinţă organizată de protestanţi, totul este perfect aranjat. Mă simt ca la o prezentare de produse a unei mari companii. Nimic nu este uitat. Nu lipseşte decât ... Dumnezeu.
• Înţelepciune. Odată, înţelepciunea celor zece porunci. Apoi, înţelepciunea de a le înlocui cu doar două: cu dragostea de Dumnezeu şi cu iubirea de aproapele. Pentru că atunci când iubeşti le împlineşti automat şi pe cele zece.
• Biserica Ortodoxă nu se implică în politică. Politica înseamnă multe lucruri necreştine, compromisuri, minciună, influenţarea oamenilor ca să se satisfacă interese umane, nu duhovniceşti. Un preot implicat în politică are prea puţin timp pentru Dumnezeu, este prins între a face interesul unor grupuri şi a apăra cuvântul lui Dumnezeu. Marii teologi şi duhovnici ai ultimelor secole au fost ortodocşi...
• Bisericile ortodoxe sunt pline cu Har, oameni şi frumuseţe.
• Ştiinţa modernă abia acum se apropie de ceea ce spuneau Părinţii Bisericii acum 1500 de ani. V-aţi întrebat oare ce este materia? A se vedea Sfântul Vasile Cel Mare şi Sfântul Maxim Mărturisitorul.
• Nu se încearcă în mod exagerat \"modernizarea\" Bisericii. Să nu uităm că ştiinţa evoluează mereu, aşa că ceea ce astăzi este considerat a fi un lucru modern, mâine va fi judecat ca fiind depăşit. Să supunem oare Biserica unei frunze în vânt? Nu vreau să critic ştiinţa, atâta doar că evidenţiez că ea se aproprie de infinitul pe care Dumnezeu l-a făcut. Ea are meritul că este în căutarea adevărului, dar etalonul este Dumnezeu Adevărul.
• Mergeam cu bunicul la Biserică.
• Iisus ne-a învăţat ce să facem ca să ne mântuim acum 2000 de ani şi de atunci nu a mai venit ca să ne înveţe altceva, astfel că acel mesaj trebuie să îl urmăm. Biserica Ortodoxă este biserica care a păstrat cel mai fidel învăţătura pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
• Sunt ortodox pentru că Dumnezeu a făcut mila cu robul său şi ,,Întorcandu-se, mi-a dat viaţa si din adâncurile pământului iarăşi m-a scos” Slavă întru cei de sus lui Dumnzeu.
• In primul rand,asa m-a nascut pamantul romanesc{adica mama}si pamantul grecesc{adica tata},apoi pentru ca ,pana sa-mi dau seama de comoara pe care mi-a incredintat-o Dumnezeu prin baia sfantului botez,am primit ,totusi,bunatatile pe care le-a pregatit El celor ce ILiubesc, prin Sfantul Trup si Sange, pe care ,parintii mei trupesti,mi-l administrau cand era de cuviinta.Apoi sunt ortodoxa din recunostinta fata de Bunul si Milostivul Dumnezeu, care, nicidecum nu m-a parasit ,in ciuda faptului ca am uitat binefacerile LUI si in desfranari si in uitare de cele ce am fost invatata ,am cheltuit viata mea si m-a scos pe mine din noroiul pacatelor,fara sa am cea mai neinsemnata contributie,pe piatra punand piciorul meu. In alta ordine de idei, numai in biserica Lui ma simt acasa,Maica Domnului mi-a aratat mila ei nespusa Apoi, El m-A iubit pe mine intai,atunci cand educatia ateista, era gata sa distruga orice urma de umanitate din mine,fara macar sa gandesc de ce comoara ma lipsesc. M-am rugat mult sa ma ierte ,daca exista iertare pentru mine,iar El in milostivirea Sa,mi-a aparut in vis, venind pe norii cerului, sezand pe tronul slavei. Nu mi-a vorbit. Doar m-A privit. Dar ce privire..... Mustrare, blandete, majestate in acelasi timp ,iar sufletul meu striga\" e Domnul, e Dumnezeul meu\",desi nu aveam icoane,nu aveam o reprezentare a LUI... uitasem totul...de mult.Iata ca ajunsesem iar acasa ca fiul cel risipitor... Dar nu mi-A vorbit. a luat sceptrul si mi-a aratat cu el peste umar la cer. A disparut cum a venit, pe norii cerului. M-am trezit intr-o stare de bucurie nespusa, liniste si impacare, dar si cu sentimentul datoriei. Dupa cateva zile de cautari,mi-a cazut in mana o brosurica, tiparita in grafia veche\"Carte dspre sfarsitul lumei\"in care am citit: \"adeca toti cei ce ati gresit,toti cei ce voiti sa mosteniti viata cea vesnica, cautati in sus la Dumnezeu, cautati la cer\" Atunci am inteles ce a vrut sa-mi spuna Domnul, atunci am inteles Orodoxia e casa mea, e bucuria mea, e cantarea mea, e viata mea. Ce alte motive mi-ar trebui pentru a iubi ortodoxia?Ce alta motivatie i-ar trebui inimii mele sa cante cu fiecare respiratie\"Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu\". Amin
• Sa le luam pe rand:
De ce crestinism si nu islam, budism, yoga? Pentru ca Iisus a inviat pe pamant si a dat putere asupra mortii si discipolilor sai si asta nu s-a intamplat la Buda , Mahomed, Confucius si altii. Cand vorbim despre religie vorbim mai ales despre viata de dupa moarte si daca cel ce e cel ce incepe o religie nu are putere asupra mortii, in mod normal trebuie sa ai multe dubii. De ce ortodoxie si nu catolicism sau protestantism? Pentru ca ortodoxia e cea mai iubita de Dumnezeu si asta se dovedeste prin multimea minunilor ce se intampla in ortodoxie. Minunile ortodoxiei sunt:
1. Lumina Sfanta. In fiecare an la Ierusalim in Biserica ce s-a inaltat pe locul invierii apare o lumina ce vine din cer, se plimba prin Biserica . Lumina Sfanta vine doar la Patriarhul ortodox de la Ierusalim si nu la alte denominatiuni crestine.
2. Apele Iordanului merg in sens invers pentru cateva minute. Cand Iisus a intrat in apele Iordanului pentru botez, acestea au inceput miscarea in sens invers . In fiecare an, la slujba de Boboteaza, apele acestea se misca in sens invers cateva minute cand crucile crestinilor ortodocsi sunt aruncate in apa.
3. Apa sfintita. La sfintirea apei se schimba miscarea moleculara a apei din miscare Browniana dezordonata in miscare ordonata. Apa sfintita poate fi bauta si dupa un an desi apa obisnuita devine de nefolosit in acelasi interval de timp. la catolici apa sfintita nu rezista ca la ortodocsi.
4. Trupurile sfintilor nu putrezesc si mai mult realizeaza miracole dupa moarte. Sfantul Ioan Botezarul Saint John The Wonderworker un sfant american: Acesti Sfinti au minuni si dupa moarte.Aici sunt minunile Sfintei Parascheva. Darul profetiei si alte daruri intaresc puterea ortodoxiei.
Sunt ortodox pentru ca am convingerea ca acum e cea mai buna cale de mantuire. Cum am putea sa ne dam seama de asta. Este cea mai buna religie cea cu cei mai multi membri? Nu caci la un moment dat Biserica ariana era cea mai puternica din Europa. Este religia cu cei mai multi bani si putere lumeasca mantuitoare. Nu neaparat. Este mantuitoare religia care e considerata de Dumnezeu mantuitoare si pe care Dumnezeu o inzestreaza cu multe minuni. M-am rugat la Dumnezeu sa-mi spuna ce cale e cea mai buna si un gand mi-a venit ca ortodoxia e considerata cea mai buna de catre Dumnezeu caci are cele mai multe minuni.
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
sa moara toti siu numai curlangiii si ateii si inchinatorii la diavol sa ramana pe acest pamat ! aaaaaaaaaaaaaaaa,unde-mi sunt etnobotaniceleeeeeeeeeeeeeee,aaaaaaaaaaaa,ma doareeeeee,aaaaaaaaaaa !!!!!!!!!!
Ortodoxia n-au adus-o slavii, e crestinismul veritabil.
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
v
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
v
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
v
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
MOARTE CRE(S)TINISMULUI, CEA MAI CRIMINALA RELIGIE A OMENIRII! Moarte javrrelor judeo-cre(s)tine care se inchina ca currvele ordinare unui monstru tribal jiidanesc numit Jehowah si unui talhar de rabin jiidan, fiul tarfei penale Maria, numit Isus!
sa moara toti siu numai curlangiii si ateii si inchinatorii la diavol sa ramana pe acest pamat ! aaaaaaaaaaaaaaaa,unde-mi sunt etnobotaniceleeeeeeeeeeeeeee,aaaaaaaaaaaa,ma doareeeeee,aaaaaaaaaaa !!!!!!!!!!