În momentul în care tranzacţiile au fost oprite, indicele general al Bursei, BET-C, era în scădere cu 8,78%, iar acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) se prăbuşeau cu 12,23%.
Mai mult, media cotaţiilor celor mai lichide 25 de acţiuni era cu 8,75% sub valoarea de ieri, în timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic erau în picaj cu 12,92%.
Este pentru a doua oară în ultimele 16 zile când tranzacţiile de la Bursa de Valori Bucureşti au fost oprite.
Pe plan european, situaţia este similară. Principalele acţiuni europene au pierdut în ultimele ore aproximativ 7%.
Criza internaţională, principala cauză
Contactat de evz.ro, Răzvan Paşol, director general Intercapital Invest, a afirmat că principala cauză a şocului înregistrat în ultima perioadă de Bursa românească este criza economică internaţională.
Referitor la oprirea tranzacţiilor la Bursă, specialistul a precizat că ceea ce s-a întâmplat astăzi este o măsură normală, care permite pieţei să se liniştească.
"Situaţia economică internaţională şi criza financiară sunt motive de îngrijorare. Vom vedea în continuare scăderi la Bursă", a mai spus Răzvan Paşol.
Leul a scăzut cu aproape opt bani
Banca Naţională a României a anunţat astăzi un curs de referinţă pentru euro de 3,6875 lei, moneda naţională înregistrând, astfel, o depreciere puternică de 7,34 bani în faţa euro.
Primele cotaţii ale zilei au fost în scădere faţă de ziua precedentă, un euro fiind tranzacţionat cu 3,5960-3,6000 lei. Ulterior, leul s-a depreciat puternic, BNR afişând o rată de referinţă de 3,6875 de lei pentru un euro.
La scurt timp după discursul preşedintelui privind promulgarea legii salariilor din Educaţie, moneda naţională s-a depreciat puternic, atingând valoarea de 3,7250 de lei pentru un euro.
"Creşterea euro este de fapt o reacţie emoţională a pieţei monetare de la noi, care este una volatilă şi nervoasă", ne-a declarat Dragos Balaci, reprezentant ABN Amro.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15:00
CITIŢI ŞI:
Mare criză din 1929, varianta 2008?








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum