CĂLIN HERA: Blasfemie la Timişoara

Autor: Călin Hera

Cât de inteligent trebuie să fii ca să te străduieşti cu atâta sârg să scoţi în evidenţă, în aceste zile, ceea ce îi desparte pe liberali de pesedişti?

Cea mai mare aberaţie pe care am auzit-o în ultima vreme a spus-o Radu Sârbu, şeful uneia din jumătăţile ţărăniste.

Referindu-se la Parteneriatul pentru Timişoara semnat de Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Gheorghe Ciuhandu, Sârbu a spus că „prevederile acestui protocol au fost aprobate de Corneliu Coposu”! Nici mai mult, nici mai puţin!


După dispariţia Seniorului, mulţi au apelat la numele lui ca să justifice vreo acţiune politică. Printre ei, numeroşi impostori. În ultimii ani, Corneliu Coposu a fost lăsat să se odihnească în pace. Până ieri, când Geoană (care a ţinut să spună că Iliescu şi Coposu s-au aşezat la aceeaşi masă, la Snagov) şi Sârbu şi-au permis această îndrăzneală.

Calculul coaliţiei Geoană a fost simplu, dar greşit. Au vrut să umble la un simbol, Ti mişoara, pentru a transmite ideea marii concordii naţionale anti-Băsescu. „Azi în Timişoara, luni în toată ţara”, au spus, dar vorba lor s-a fâsâit.

Cu siguranţă, e necesar ca Geoană să ceară scuze Timişoarei, în numele FSN-PSD. Dar, electoral vorbind, a ales greşit momentul. A ales greşit şi cuvintele. „Înainte să condamni, trebuie să fii pregătit să ierţi”, a rostit el. În context, asta sună a batistă pe ţambal. O pot spune Doina Cornea sau Ion Diaconescu, nu liderul partidului care îl are preşedinte onorific pe Ion Iliescu.

La rândul lui, ca să rămână consecvent, Crin Antonescu trebuia să rămână la vorba de acum două săptămâni: „Ion Iliescu a ţinut România pe loc, Traian Băsescu a dat-o înapoi”.

În schimb, împreună cu Gheorghe Ciuhandu, a supralicitat riscant. Liberalii, pentru voturile cărora se dă bătălia în ultimele zile ale campaniei electorale, nu pot uita şi n-au de ce să uite. Îl acceptă pe Mircea Geoană doar ca pe un rău mai mic, dar nu li se poate cere să-l vadă vreun Făt-frumos fără de pată.

Strategii din spatele lui Mircea Geoană şi Crin Antonescu au greşit enorm. Puse la cale sau nu de PDL, organizate sau nu după scenarii prestabilite, manifestările violente de la Timişoara şi cele de la Braşov, Bucureşti şi Cluj vor merge, ca mesaj, fix în minţile alegătorilor liberali.

Cât de inteligent trebuie să fii ca să te străduieşti cu atâta sârg să scoţi în evidenţă, în aceste zile, ceea ce îi desparte pe liberali de pesedişti? Să ridici mingea la fileu unui adversar aflat în degringoladă?

Să ne înţelegem: Băsescu n-a devenit ieri mai bun. Dar a primit un prilej care, folosit ca la manual, devine joc periculos - dar folosibil electoral. Dacă Geoană avea, într-adevăr, un avans confortabil în faţa lui Băsescu înainte de ziua de ieri, lipsa de dibăcie strategică de la Timişoara ar putea să fi reechilibrat lupta.

P.S. Dincolo de ceea ce s-a văzut la televizor şi pe stradă, ieri s-a dovedit încă o dată că PNŢCD a fost simbolul de care comuniştii şi urmaşii lor s-au temut cel mai mult.

Şi azi, după nouă ani de la cvasidispariţia partidului, candidaţii la preşedinţie încearcă să se lipească de acest simbol de moralitate. Presiunea fiind enormă, fostul partid al lui Corneliu Coposu a ajuns să se scindeze pentru ca Băsescu sau Geoană să-şi pună la butonieră câte ceva din vechiul partid.

Care e partea cea bună? Ascultând de unul dintre puţinele repere morale pe care le mai avem, Doina Cornea, răul cel mare rămâne Băsescu. Vă dă asta suficient chef ca să mergeţi la vot?

Puteţi comenta şi pe
 
www.calinhera.blogspot.com

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele