CĂLIN HERA: Ursul comunist nu mai are din ce coadă să dea

Lucrul brutal sunt arestările. Pentru că, oricât ar vrea comuniştii să fie de subtili, câteodată ţi-o spun de-a dreptul, în felul lor. Au săltat 194 de oameni, între care foarte mulţi elevi şi studenţi (inclusiv opt minori, aflu). I-au luat de pe stradă sau din spitale ca să-i interogheze un pic. Ştim ce înseamnă asta. Vreţi libertate? Iaca libertate! Zbang!

Impactul imediat a fost răvăşitor. Unii dintre cei care umpluseră marţi Piaţa Marii Adunări Naţionale s-au gândit de două ori înainte de a veni din nou, miercuri. Unii n-au mai venit. „Comuniştii vor fi şi mai agresivi ca până acum. Vor folosi metode şi mai dure. Vai de copiii arestaţi, vor înfunda puşcăria!”. Aşa îmi vorbea, dimineaţă, o prietenă din Chişinău. Tânără şi deznădăjduită.

Zeci de părinţi sunau înnebuniţi la redacţii să afle de ce nu li se întorc copiii acasă. Un şef al poliţiei anunţa, cinic: ”Au fost duşi din Chişinău”. Nu e mai sănătoasă fuga din ţară, cât colo?, m-au întrebat alţi prieteni din Basarabia. Nu cumva i-am întărit mai rău pe comunişti? Merită să mai luptăm? Mai putem noi, nişte tineri fără pile, să-i învingem pe comunişti?, m-au întrebat, dezamăgiţi.

Răspunsul e da, merită. Comunismul e o ruşine, o durere, o năpastă, un blestem. E exact aşa cum l-a definit Mihai Dobrovolschi la Radio Guerilla „o râmă, roşie, care se regenerează”. Din păcate, comunismul nu e din cărţi, e real. Face ravagii, încă face ravagii. Chiar aici, în Europa, chiar aici, acasă la noi. De aceea doare aşa.

Există şi o veste bună în toată această furie a puterii de la Chişinău: dârdâie. E înghesuită. Ursuleţul comunist Vladimir Voronin nu mai are din ce coadă să dea. Ceea ce face acum e teribil. Însă e doar mormăitul din urmă, prieteni din Basarabia. Aveţi încredere!